Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Telescopul spaţial James Webb, cel mai puternic telescop ştiinţific spaţial construit vreodată, a fost lovit miercuri de un „micrometeorit de mărimea prafului”, informează joi agenţia DPA, preluată de Agerpres.
Micrometeoritul a lovit un segment din oglinda principală a telescopului între 23 mai şi 25 mai, a declarat miercuri agenţia spaţială americană NASA.
Potrivit NASA, telescopul încă „funcţionează la un nivel care depăşeşte toate cerinţele misiunii în ciuda unui efect marginal detectabil în date”.
Oglinda a fost „proiectată pentru a rezista bombardamentelor din mediul micrometeoritic pe orbita sa în jurul Soare-Pământ L2, cu particule de mărimea prafului care zboară cu viteze extreme”, a continuat NASA.
„Oglinzile (telescopului) Webb sunt expuse spaţiului, aşa că ne-am aşteptat ca impacturi ocazionale cu micrometeoriţi să degradeze graţios performanţa telescopului de-a lungul timpului”, a spus Lee Feinberg din cadrul NASA.
Feinberg a precizat că telescopul a susţinut patru „loviri măsurabile de micrometeoriţi” mai mici, însă evenimentul de la sfârşitul lunii mai a fost „mai mare decât previziunile noastre privind degradarea”.
James Webb a fost lansat în spaţiu la 25 decembrie cu un lansator Ariane de la baza spaţială europeană Kourou din Guyana Franceză, cu aproape doi ani mai târziu decât fusese planificat iniţial.
Oamenii de ştiinţă speră că imaginile telescopului vor oferi informaţii despre perioada de după „Big Bang”, din urmă cu aproximativ 13,8 miliarde de ani.
A fost nevoie de aproximativ 30 de ani şi de circa 10 miliarde de dolari americani pentru dezvoltarea telescopului spaţial James Webb. El îi urmează telescopului Hubble, utilizat peste 30 de ani.
Sursa foto: Facebook NASA
Care este marimea „prafului” ? Praful e mic sau mare ?
Depinde cât de mic esti in gândire și rațiune.
Pentru tine, praful cosmic ar trebui să fie gigantic.
datoriile sunt mai mari decat anii din univers!!!
Si cu ce viteza se deplaseaza acest „praf”?
Asta este lumea civilizata.
Aia cu noi vrem sa cucerim teritorii inseamna Evul Mediu.
Greșit, teritoriile aduc plus valoare și resurse, faptul ca te uiți prin niște lentile la niște forme circulare (stele, planete) nu te ajuta cu nimic. Din partea mea, bine ca s a stricat.
Sa „degradeze graţios”?
W t f?
Cum si iPhonu tau se zgaraie gratios ( urme de uzura rtc )
https://www.techtarget.com/searchnetworking/definition/graceful-degradation
Termen tehnic ce denota capacitatea unui sistem sa pastreze limite rezonabile de functionalitate de-a lungul timpului, pe masura ce performantele sistemului se degradeaza. Scenariul opus graceful degradation e catastrophic failure, adica sistemul sa inceteze brusc sa functioneze daca un subsitem sau mai multe sunt puternic afectate de o defectiune.
Da e departe de Terra domne de 4x distanța până la Lună.Un roboțel mic și trist care să dea cu aspiratorul pe acolo nu au găsit?
@ramonul asa avanseaza cunoașterea nu cu pitecantropi care gândesc 🙊ca tine. Dar ție nu îți folosește cunoașterea.