Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
O echipă de fizicieni de la Universitatea din Münster, Germania, a creat cel mai mic cod QR din lume, reuşind astfel să intre în Guinness Book of Records, transmite joi agenţia DPA, citată de Agerpres.
Codul QR măsoară 5,38 micrometri pătraţi, fiind de aproximativ 20 de ori mai mic prin comparaţie cu precedentul record mondial deţinut de un grup de cercetare din Singapore şi de aproximativ şapte ori mai mic faţă de o celulă roşie din sângele uman, potrivit universităţii.
Acest cod QR nu poate fi văzut cu ochiul liber, însă un purtător de cuvânt al universităţii a declarat că poate fi mărit de mai multe ori pe ecranul unui computer, cu ajutorul unui microscop.
Codul, a cărui scanare conduce la site-ul de fizică cuantică al universităţii, a fost recunoscut drept un record mondial de Guinness World Records în urma măsurătorilor independente realizate de o companie de tehnologie.
Universitatea a indicat că intenţionează să se folosească de acest record pentru a promova studiul fizicii.