G4Media.ro

Cel mai bătrân condamnat la moarte din lume: un fost boxer din…

Sursa: Death Penalty News/ Twitter

Cel mai bătrân condamnat la moarte din lume: un fost boxer din Japonia, judecat de 60 de ani pentru un cvadruplu asasinat / Procuratura vrea să obțină o nouă condamnare

Procuratura japoneză a anunţat luni că urmăreşte să obţină un nou verdict de vinovăţie pentru un octogenar considerat a fi cel mai bătrân condamnat la moarte din lume, care urmează să fie rejudecat, la aproape 60 de ani de la prima sa condamnare, informează AFP, citată de Agerpres.

În martie, Înalta Curte din Tokyo a ordonat o revizuire a procesului lui Iwao Hakamada, în prezent în vârstă de 87 de ani, care a petrecut peste patru decenii pe „culoarul morţii” după ce a fost condamnat la pedeapsa capitală în 1968 pentru un cvadruplu asasinat.

Luni, procurorii au declarat la Tribunalul prefecturii Shizuoka că îi vor intenta un nou proces şi vor cere un verdict de vinovăţie, a declarat pentru AFP un responsabil din cadrul procuraturii.

Avocaţii lui Hakamada le-au declarat reporterilor că sunt „dezamăgiţi de procurori”, potrivit Kyodo News.

Data unui nou proces nu a fost stabilită.

Iwao Hakamada, un fost boxer, a fost declarat vinovat şi condamnat pentru cvadrupla ucidere a şefului său şi a trei membri ai familiei acestuia.

El a mărturisit crimele după săptămâni de interogatoriu în arest, înainte de a se dezice şi de a-şi susţine nevinovăţia, dar sentinţa a fost confirmată în 1980.

Cu toate acestea, fostul boxer a fost eliberat în 2014, după ce un tribunal a admis îndoieli cu privire la vinovăţia sa pe baza unor teste ADN şi a decis să îi ofere un nou proces.

În 2018, a avut loc o nouă răsturnare de situaţie: în urma unui apel al parchetului, Înalta Curte din Tokyo a pus la îndoială fiabilitatea testelor ADN şi a anulat decizia din 2014, fără însă a-l trimite din nou pe Hakamada la închisoare.

Cazul acuzării s-a bazat în mare parte pe nişte haine însângerate, care au apărut la peste un an de la crime. Însă ADN-ul găsit pe aceste haine nu era cel al lui Hakamada.

În plus, potrivit susţinătorilor lui Hakamada, hainele nu erau de mărimea sa, iar petele de sânge erau prea recente pentru a fi legate de crime.

La sfârşitul anului 2020, Curtea Supremă japoneză a anulat decizia care îl împiedica pe Hakamada să fie judecat din nou.

Împreună cu Statele Unite, Japonia este una dintre ultimele ţări industrializate şi democratice care mai aplică pedeapsa capitală, susţinută pe scară largă de opinia publică japoneză.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...