Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Cei doi presupuşi agresori ai poliţistului atacat de mai mulţi săteni din judeţul Caraş-Severin, după ce a oprit un ATV condus de un bărbat care consumase alcool, au fost prinşi şi reţinuţi, urmând să fie prezentanţi instanţei cu propunerea de arestare preventivă. Pentru a se apăra, agentul de Poliţie a fost nevoit să scoată pistolul din dotare, transmite News.ro.
Printr-o mobilizare exemplară, o echipă complexă din cadrul IPJ Caraş-Severin, formată din poliţişti de la structurile judiciare, ordine publică şi acţiuni speciale, i-a localizat pe cei doi agresori ai poliţistului de la Secţia 4 de Poliţie Rurală Mehadia, judeţul Caraş-Severin, conducându-i la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeş pentru audieri, informează sindicatul Europol.
Potrivit sursei citate, cei doi bărbaţi acuzaţi de ultraj au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând să fie prezentaţi în faţa magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.
Aceeaşi sursă menţionează că unul dintre presuşuşii agresori ar fi fost consilier local din partea unui partid politic.
„Îi felicităm pe această cale inclusiv pe procurorul de caz şi pe şeful Poliţiei Staţiunii Băile Herculane pentru profesionalismul şi determinarea cu care au acţionat în coordonarea activităţilor desfăşurate pentru ca astfel de elemente să fie ţinute departe de societate. În condiţiile valurilor de violenţe înregistrate în ultima perioadă, ne întrebăm care ar putea fi motivele pentru care în ultimii ani niciun parlamentar nu a avut vreo iniţiativă legislativă pentru majorarea pedepselor în cazul infracţiunilor de ultraj”, mai precizează Europol.
Un poliţist de la Secţia 4 de Poliţie Rurală Mehadia, judeţul Caraş-Severin, a fost atacat de mai mulţi oameni dintr-un sat, după ce a oprit un bărbat care conducea un ATV. Bărbatul oprit de poliţist consumase alcool şi nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Pentru a se apăra, agentul a scos pistolul din dotare.
După ce bărbatul aflat pe ATV a fost oprit în trafic de poliţist, a pornit scandalul. Mai mulţi săteni au sărit în apărarea acestuia şi l-au atacat pe poliţist.
”În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „Conducerea unui vehicul fără permis de conducere” şi „Conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice sau altor substanţe”. În momentul intervenţiei poliţiştilor, mai multe persoane au încercat să intervină în modul de acţiune al poliţiştilor”, a transmis IPJ Caraş-Severin.
În imagini se observă cum poliţistul a scos pistolul pentru a se apăra.
Când institutiile statului se diluează, oamenii își iau dreptatea în propriile mâini. Trist!
Tu gândești când scrii? Ce dreptate?
Avea atevistul dreptul să circule în condițiile acelea? După cum gândești faci parte din categoria trepanaților suveraniști.
@ Alin – Iar eu te intreb acum, dreptatea cui? Apropo, cetateanul are si obligatii, nu numai drepturi, poate nu stiai.
Va sa zica tupeistul ala de ii zicea politistului cum o sa-l aranjeze el si cum o sa-l dea afara din politie era consilier la primarie.