Home » Articole » CEDO va pronunța luni hotărârea în cazul Danileț contra României. Decizia vizează libertatea de exprimare a magistraților

CEDO va pronunța luni hotărârea în cazul Danileț contra României. Decizia vizează libertatea de exprimare a magistraților

3195
CEDO va pronunța luni hotărârea în cazul Danileț contra României. Decizia vizează libertatea de exprimare a magistraților
Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media
Ascultă articolul

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) va pronunța luni, 15 decembrie 2025, hotărârea în cauza Danileț contra României, într-o ședință publică a Marii Camere, care va avea loc la ora 11.30 (ora României), la sediul Curții din Strasbourg, potrivit unui anunț oficial al CEDO. Decizia va fi transmisă în direct pe canalul de YouTube al instanței europene.

- articolul continuă mai jos -

Cazul vizează o sancțiune disciplinară aplicată judecătorului Cristi Danileț de către Consiliul Superior al Magistraturii, pentru publicarea a două mesaje pe contul său de Facebook.

Într-o postare publică, Cristi Danileț a arătat că hotărârea CEDO va avea un impact major asupra sistemului judiciar european. „Mâine, la ora 11:30, judecătorii români și cei din alte 45 de state europene vor afla câtă libertate are un magistrat pentru a comunica publicului ideile și opiniile sale”, a scris acesta.

Potrivit fostului judecător, decizia va clarifica ce are voie un magistrat să spună public despre justiție, dar și despre subiecte extra-judiciare, precum lumea, viața sau societatea în ansamblu.

Hotărârea Marii Camere a CEDO este definitivă și va avea caracter obligatoriu pentru România și valoare de reper pentru toate celelalte state membre ale Consiliului Europei.

Decizia vine într-un context marcat de proteste de stradă în România, declanșate de difuzarea documentarului Recorder, în care judecători și procurori au ales să vorbească liber despre presiunile asupra justiției, alți aproximativ 800 de magistrați solidarizându-se cu aceștia.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole