Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Curtea de Justiție a UE (CJUE) a acceptat sesizarea făcută de un tribunal din Madrid și va decide dacă UEFA și FIFA au făcut abuz de poziție dominantă pe piața fotbalului european când au forțat cele 12 cluburi fondatoare ale Super Ligii să renunțe la competiția paralelă cu Champions League. CJUE a anunțat printr-o postare pe Twitter că a deschis acest caz.
Decizia așteptată a judecătorilor europeni va avea un impact major asupra unei industrii cu o cifră de afaceri de 28,9 miliarde de euro în 2019, potrivit statisticilor din domeniu.
Citește integral pe economedia.ro
Bineinteles ca au pozitie dominanta. Iar Curtea de Justitie UE le va da dreptate, celor 12 cluburi.
Din momentul in care sunt societăți comerciale, se supun regulilor UE din domeniul societatilor comerciale.
Pentru a nu li se da dreptate, trebuie creat un cadru legal, acceptat și votat de toți cei 27. La unanimitate. Pentru crearea unei excepții, care sa nu apartina cadrului societatilor comerciale.
O eventuala constatare a pozitiei dominante va duce la posibilitatea organizarii de competitii separate celor organizate de UEFA. Dar va avea si consecinte in plan financiar, pentru ca este evident ca cele 12 cluburi care au dorit cnstituirea Super Ligii sunt si cele care produc si cei mai multi bani in actualele competitii europene, pentru ca au cei mai multi suporteri, pentru ca au ridicat mereu nivelul de performanta, iar asta a atras investitii, sponsorizari, transmisiuni TV globale, show-uri media, vanzari de produse cu logo-ul cluburilor respective etc. Adica au produs dezvoltarea unor industrii complementare competitiilor sportive la care participa.
Si atunci este firesc ca aceste cluburi sa isi doreasca ca banii pe care ele ii produc sa nu fie pierduti in mod inutil prin redistribuirea lor unor echipe care au ca singur scop sa obtina doar banii din redistribuire fara sa produca nimic valoros in plan sportiv. S-a plictisit lumea sa vada tot felul de echipe care isi bat joc de fotbal!
PS
Este un fapt dovedit ca socialismul, indiferent de domeniul in care se manifesta, produce numai non-valoare si cheltuieli inutile cu intretinerea artificiala a iluziei ca egalitarismul creeaza progres!
Creeaza doar prostie in masa, si impresia unora ca „munca” lor ar insemna ceva mai mult decat un cost urias.
Bine, bine ,dar lașii și trădătorii ?!
Au plecat la lupta 12 și au rămas să suporte consecințele 3 !!! Mai ceva că la români !
Înainte de orice trebuie “zburate” toate echipele ce aparțin de tari NON EU gen cele englezești , israeliene , Turcești și cele din fostele republici sovietice și iugoslave … este UEFA pana la urma urmei asociația cluburilor europene de fotbal și nu Eu+restul lumii.