Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Sorin Grindeanu a ajuns în colț, cu puține opțiuni politice. AUR i-a întors spatele ostentativ la negocierile pentru buget, PNL și USR au anunțat că nu vor negocia cu PSD un alt guvern dacă premierul Ilie Bolojan e demis. Sub o presiune internă tot mai mare din partea aripii dure, șeful PSD merge la Bruxelles pentru discuții cu Socialiștii Europeni. Iar partidul e într-o criză existențială, amenințat cu irelevanța la viitoarele alegeri, după modelul Partidului Socialist din Ungaria, care și-a încheiat ciclul politic.
Grindeanu pare să-și fi epuizat resursa de zbor, sufocat de problemele personale și de partid. A preluat partidul în iulie 2025, cu o imagine personală șifonată de scandalurile OUG 13 și Nordis. A fost de la început o soluție de avarie pentru un partid în derivă identitară și electorală. A avut mereu de împăcat nevoia PSD de a fi la guvernare pentru acces la resurse, dar și de a acționa ca o opoziție la stilul contondent și transparent al premierului liberal Ilie Bolojan.
Scriam în iulie 2025 că Grindeanu e condamnat să facă baletul politic necesar ca să pară și în opoziție, dar și la putere. Dar acum a venit momentul deciziei.
Prima opțiune e declanșare crizei politice. Gruparea Olguța Vasilescu – Claudiu Manda și cea din jurul lui Marcel Ciolacu, dar și alți lideri locali și centrali pun presiune pe președintele partidului să meargă până la capăt în războiul politic cu Ilie Bolojan. Fie să voteze o moțiune de cenzură, fie să își retragă miniștrii din guvern și să schimbe astfel compoziția politică a executivului, ceea ce ar atrage un vot de încredere în Parlament.
Această decizie ar avea costuri economice semnificative. Agențiile de rating au subliniat în comunicatele lor nevoia de stabilitate politică, necesară pentru corectarea deficitului bugetar-record. Finanțatorii (adică fondurile de investiții care împrumută România) au dat deja semnale și au oferit dobânzi mai proaste după ce PSD a declanșat la începutul anului contestarea premierului. O criză politică ar submina și atragerea fondurilor din PNRR, operațiune aflată pe ultima sută de metri. Pentru o țară aflată oricum pe muchie de cuțit, această criză ar putea fi impulsul decisiv pentru căderea în prăpastia încetării de plăți.
Declanșarea crizei politice va veni și cu costuri politice pentru PSD. Partidul ar fi perceput de o parte semnificativă a votanților drept ”crizatorul de serviciu” și va suferi o hemoragie suplimentară de susținători, cel mai probabil către AUR.
Ieșirea dintr-o criză guvernamentală va fi extrem de complicată. PNL și USR au decis ieri, cu voturi cvasi-unanime, că nu vor mai guverna alături de PSD dacă social-democrații forțează plecarea lui Ilie Bolojan. Îi va reveni președintelui Nicușor Dan sarcina să creeze o nouă majoritate, cu un parlament fărâmițat după modelul bulgăresc, în plină derivă economică. Un coșmar.
A doua opțiune a lui Sorin Grindeanu e detensionarea. Din capul locului trebuie spus că e puțin probabilă, dată fiind intensitatea curentului anti-Bolojan din PSD.
Grindeanu ar putea folosi consultările de joi de la Bruxelles cu Socialiștii Europeni ca o platformă pentru scăderea temperaturii politice. Știm sigur că PES respinge categoric orice colaborare a unui partid-membru cu formațiuni de extremă dreapta, așa că Grindeanu va fi descurajat să facă o alianță de conjunctură sau pe termen mediu cu AUR. În plus, chestiunea deficitului bugetar uriaș produs de fostul premier PSD Marcel Ciolacu atârnă greu pentru PES, care nu vrea ca imaginea partidelor de stânga să din UE să fie maculată acum de o nouă criză politică.
Pe scurt, Sorin Grindeanu ar putea face un pas înapoi pe baza discuțiilor cu PES, dar și ca urmare a discuțiilor cu primarii PSD, dacă aceștia vor înțelege ce impact ar avea o criză politică asupra bugetelor locale.
Dar un astfel de gest al șefului PSD va duce, cel mai probabil, la o contestare puternică în interior. Liderii care s-au întrecut în înjurături la adresa lui Ilie Bolojan, încurajați chiar de Grindeanu, îi vor cere explicații și, posibil, îi vor pune sub semnul întrebării mandatul.
Contextul în care urmează să decidă Grindeanu e și el complicat. E în plină desfășurare procedura de numire a noilor procurori șefi propuși tocmai de PSD prin ministrul Justiției. Mingea e acum la CSM, în câteva zile propunerile vor ajunge pe masa președintelui. Și tot în această perioadă sunt așteptate nominalizările președintelui pentru șefia SRI și SIE. Toate aceste detalii contează și vor cântări în luarea unei decizii.
Urmează o lună de negocieri în care va juca un rol esențial și președintele Nicușor Dan. El a promis public că actuala coaliție de guvernare va supraviețui și a spus că cele patru partide sunt ”condamnate” să rămână împreună. Va menține el coaliția cu prețul plecării lui Ilie Bolojan sau va reuși să tempereze PSD, cu prețul contestării interne a lui Sorin Grindeanu?
În orice caz, pentru PSD e o decizie crucială. Partidul se zbate în mediocritate în sondajele necoafate, în jur de 15-16%, cu pierdere rapidă de voturi în favoarea AUR. Liderii partidului contemplă scenariul din Ungaria, unde Partidul Socialist, moștenitorul Partidului Comunist, a dispărut de facto și a încheiat un ciclu politic de 35 de ani.
Nicusor nu are nicio putere asupra PNL si USR, asa ca nu va indrazni sa forteze plecarea lui Bolojan din fruntea PNL, cu atat mai mult cu cat cunoaste deja pozitia celor doua partide in aceasta chestiune.
PSD-ul a fost și este cancerul României!
Gândiți mult prea complex pentru electoratul din România. De parcă electoratului PSD și AUR le-ar păsa de filozofiile exprimate în articol. PSD a decis deja să iasă. Rămâne doar pentru numirile respective. După care își vor retrage miniștrii din guvern. Bolojan va rămâne interimar fără posibilitate de a trece vreo lege prin Parlament. În plină criză economică vinovat va fi Bolojan că doar el e prim-ministru, cel puțin pentru 80% dintre votanții la parlamentare. PSD va cere premierul în aprilie sau o persoană din PNL agreată de PSD. Ce va face PNL? În două luni cu guvern minoritar cu criză economică și socială în desfășurare (vor începe greve, proteste) PNL va ajunge sub 10%. Va trage în jos USR. În acest context PNL se va duce la anticipate cu riscul de a dispărea din Parlament sau vor renunța la Bolojan? Cred că e clar răspunsul. Dumneavoastră spuneți de amenințarea anticipatelor pentru PSD, dar ignorați complet rezultatul anticipatelor pentru PNL și USR. Nici în cel mai optimist scenariu cele două nu vor atinge împreună 25% din Parlament. Ceea ce înseamnă că nu vor guverna nici acum și nici din 2028 până în 2032. Consider că mult mai mult au de pierdut USR și PNL în cazul unei crize politice decât PSD.
Cât privește pe Nicușor Dan el știe că dacă PSD schimbă tabăra el poate nici măcar nu-și mai termină mandatul. Pe deasupra nici el nu-l suportă pe Bolojan. În fapt consider că tocmai Nicușor Dan va ieși public, și de dragul stabilității, va cere lui Bolojan demisia și numirea unui alt premier din partea coaliției.
„În plină criză economică vinovat va fi Bolojan că doar el e prim-ministru, cel puțin pentru 80% dintre votanții la parlamentare” – adica 80% dinte cei cu drept de vot sunt cr371n1 ? Asa de mult s-au inmultit ? Sondajele arata in jur de 50%…… ( PSD+AUR) Nici nu stii ce sa mai crezi in ziua de azi………Ma bucur ca sunt de partea celor minoritari……Traiasca Partidu’ , zic !
Datorită manipulării votanților prin televiziunile ”de casă”, PSD are circa 20 % în sondajele de opinie (și nu 15-16 % cum eronat afirmă dl Pantazi în articol). Dacă ar arunca țara în criză acum, prin ieșirea de la guvernare, atunci într-adevăr, în cazul unor alegeri anticipate s-ar duce spre 15 %. Cea mai bună politică pt. PSD e să continue actuala strategie, de ”apărător al nevoiașilor și categoriilor defavorizate de criza economică globală” în fața premierului ”nemilos”, dar să rămână la guvernare, iar la jumătatea lui 2027 să preia funcția de premier în condiții economice mai bune (deficit sub 5 %, dobânzi reduse la împrumuturi, inflație sub 5 %, etc). Astfel, contextul i-ar permite reluarea indexării pensiilor, salariilor, cresterea burselor, etc. ce i-ar permite ca la alegerile parlamentare de la sfârșitul lui 2028 să aibă o poziție consolidată, obținând aproape 25 % din voturi ! (va putea chiar forța scoaterea USR de la guvernare în 2028, imediat după alegeri !).
Agențiile de rating sunt deja crispate pentru momentul cand se va face „rotatia”.
Perspectiva instalarii unui prim-ministru din clubul nautic „belina” evoluat in „nordis” – este deja stabilita ca moment planificat al degradarii ratingului.
Si, asta asa, fara un scandal suplimentar, adica daca toate merg conform planului initial. Dar ce ne promite grindianu este mult mai rau.
S-ar putea, totusi, sa mai existe si voci lucide in psd, cum ar fi primarul din Buzau – ‘or mai fi si altii?… sper
PSD are o singura sansa: sa-si asume riscul si sa se transforme din GIO in partid social democrat, chiar daca pentru asta va trebui s-o ia de la aproape zero.
Dac-or mai fi destui social democrati in acel partid.
Eu zic ca daca se merge in anticipate o alianță intre PNL USR îi va duce la peste 40%,să nu uităm de șansele lui Nicușor cu Simion când PSD a votat masiv Simion.
Da dispara complet PSD nu ii mai plangeti atat de mila ca si bine tarii a facut in 30 de ani.
PSD Nordis nu prea are mijloace de santaj pentru numirea sefilor la servicii. Vor sa ne faca sa credem ca sunt relevanti in aceasta chestiune, dar nu sunt. Tocmai pentru ca pot sa plece oricand dupa.
PSD și PNL sunt sortite pierii, ca PDL ori PNȚCD. Nu despre cum e vorba, ci despre când. Vedem cât se mai târăsc.
Din păcate, frâiele le vor prelua aceiași, opoziția circarilor, iar politica românească va aluneca și mai jos. Dar, e o țară eșuată, a declarat-o cel mai înalt oficial al României, nu?!