În urmă cu doi ani, Consiliul Național al Elevilor a inițiat campania „Planurile-cadru au nevoie de o schimbare reală!”, campanie care s-a bucurat de susținerea a peste 130.000 de cetățeni care solicitau reforma curriculară.”
Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Introducerea unui modul de educație ecologică în programa de la biologie sau chimie, pentru a-i ajuta pe elevi să înțeleagă fenomenul schimbărilor climatice, reformarea planurilor-cadru pentru învățământul liceal și gimnazial începând cu anul școlar 2021-2022, restructurarea Caselor Corpului Didactic în livratori “de servicii de formare calitative” – sunt câteva dintre solicitările pe care Consiliul Național al Elevilor le lansează tuturor partidelor politice, înainte de alegerile parlamentare.
“Alegerile parlamentare se apropie și, odată cu acestea, reconfigurarea programului de guvernare și stabilirea unor noi obiective ale următorului Guvern. În acest sens, Consiliul Național al Elevilor lansează cele 10 obiective pentru dezvoltarea educației”, anunță organizația, într-un comunicat remis Edupedu.ro.
Elevii spun că “scopul nostru este ca toate partidele politice să își asume aceste obiective absolut necesare pentru dezvoltarea sistemului de învățământ preuniversitar”.
Comunicatul Consiliului Național al Elevilor
“Alegerile parlamentare se apropie și, odată cu acestea, reconfigurarea programului de guvernare și stabilirea unor noi obiective ale următorului Guvern. În acest sens, Consiliul Național al Elevilor lansează cele 10 obiective pentru dezvoltarea educației, obiective care conțin atât o parte de contextualizare, cât și o parte de măsuri concrete pe care decidenții să le includă în programul lor de guvernare. Scopul nostru este ca toate partidele politice să își asume aceste obiective absolut necesare pentru dezvoltarea sistemului de învățământ preuniversitar.
De ce sunt acestea cele mai reprezentative măsuri pe care le putem cere de la partidele politice în an electoral? Partidele politice nu discută cu elevii, deși guvernarea se face și pentru aceștia, întrucât politice educaționale ne afectează în mod direct. Consiliul Național al Elevilor a consultat sute de elevi din întreaga țară prin intermediul unor ateliere de lucru online realizate de consiliile județene ale elevilor, cu sprijinul consiliilor școlare ale elevilor. Pe modelul Sustainable Development Goals (SGDs) și European Youth Goals (EYGs), am creionat împreună cele 10 obiective pentru dezvoltarea educației, din perspectiva elevilor din România.
1. Burse în toată România
2. Educație pentru sustenabilitate
La nivel global, statisticile sunt destul de clare: schimbările climatice sunt reale, iar ele au loc cu o viteză alarmantă. În România, poluarea cu plastic este un subiect care, până de curând, a lipsit cu desăvârșire de pe agenda publică a decidenților politici.
Pentru a veni în sprijinul soluționării acestei probleme, Consiliul Național al Elevilor propune următoarele obiective:
3. Planuri-cadru actualizate
Cum comenteaza soimii patriei de gradinita aceasta atitudine ferma a colegilor lor, pionierii userei?
ce ura ai impotriva tinerilor, gunoi comunist ce esti, slugoi la stat
Parerea tinerilor minori nu conteaza la nimic, chiar daca mama lor le-a platit ceva reclama la trompete de partid.
Partidele tocmai au promis 7% din pib la EduCultură şi transformarea bibliotecilor şcolare în mediateci atractive, cu baze de date mereu înnoite, ca-n liceele Finlandei, Elveţiei sau Olandei.
elevii ar face bine sa le ceara parintilor sa nu mai voteze cu partidele vechi, partidele care omoara Romania
Prostii! Ca de obicei nu știu ce spun. Specialiștii în ceva nu, vor studieze minciuni ecologiste stangiste și ca opțional dărâmarea statuilor. Mai direct le-ar trebui cursul scurt al Partidului Comunist
Educatie ecologica n-ar trebui sa insemne converirea la religia Sfarsitului Lumii si a CO2-ului care o sa ucida toti tampitii. Deci nu-i musai sa fie programa marxista la scoala.
Mai sunt si alti ecologisti care nu-s atata de tampiti ca astia care o folosesc pe sarmana Greta si nu propovaduiesc Apocalipsa (Never).
Daca asa stau lucrurile, poate nu le strica copiilor sa invete ce-i aia ecologie, clima si ce inseamna proresul progresul uman si bunastarea.
Mie mi-a luat destula vreme sa caut si sa citesc ceva cu inteles in domeniul asta, ceva care nu incepe cu apocalipsa si nu implica faptul ca socialismul e minunat si capitalismul e un dezastru. In functie de programa, eu sunt de acord cu educatia ecologica in scoli.
Copiii cer rahatilor nuferi pe hazna.
Copii, dacă citiți pe aici (deși mă îndoiesc), nu băgați în seamă comentariile răutăcioase scrise de oameni acriți de tot și de toate. Ignorați-i și faceți tot ce puteți să nu ajungeți ca ei.
Încetați să mai prezentați doleanțele acestei entităti fantomă ca fiind cerințele elevilor.