Home » Articole » Ce avantaje oferă protezarea robotică a genunchiului
Articol susținut de Sanador

Ce avantaje oferă protezarea robotică a genunchiului

987
Ce avantaje oferă protezarea robotică a genunchiului
Ascultă articolul

Gonartroza, adică degenerarea articulației genunchiului, este o afecțiune frecvent întâlnită la persoanele în vârstă și poate să limiteze sever mobilitatea. În formele avansate de gonartroza, tratamentul conservator, prin medicație, infiltrații articulare și programe de recuperare medicală, nu mai asigură rezultatele dorite. În aceste situații, medicul poate recomanda un tratament chirurgical, prin protezare articulară, adică înlocuirea articulației afectate a genunchiului cu o proteză artificială, perfect funcțională.

În prezent, protezarea genunchiului prin chirurgie robotică este cea mai avansată metodă de tratament chirurgical pentru gonartroza avansată. Spre deosebire de o proteză de genunchi montată printr-o operație clasică, protezarea asistată robotic asigură o precizie sporită a intervenției, oferind astfel o serie de avantaje semnificative pentru pacient.

Operația realizată cu ajutorul unui sistem robotic îi permite medicului să realizeze o simulare tridimensională a articulației, cu toate detaliile sale anatomice unice și mișcarea specifică. În acest fel, poate fi stabilit un plan de tratament personalizat, cu ajustări posibile în timp real, pentru îndepărtarea optimă a țesutului afectat și fixarea mult mai precisă a protezei.

În urma tratamentului de protezare a genunchiului realizată robotic, cu un grad de durere postoperatorie redusă și recuperare rapidă, pacientul își reia mobilitatea, în condiții de confort sporit. Operația asistată robotic poate fi realizată atât pentru realizarea unei intervenții de artroplastie primară, care înlocuiește articulația distrusă, cât și pentru revizia unei proteze de genunchi, respectiv atunci când este necesară repararea sau înlocuirea unei proteze deja existente, care nu mai funcționează corect.

La Spitalul Clinic SANADOR, pacienții beneficiază de protezarea genunchiului inclusiv prin chirurgie robotică, realizată de medici cu vastă experiență în chirurgie ortopedică. Intervențiile au loc într-unul dintre cele mai bine dotate blocuri operatorii din România, cu sprijinul specialiștilor din Secția ATI de categoria I, cu nivel de competență extinsă. Intervențiile de protezare robotică a genunchiului sunt realizate la Spitalul Clinic SANADOR cu sistemul CORI, un model foarte avansat, conceput special pentru proteze cimentate. Spre deosebire de alte sisteme robotice, CORI nu necesită scanări preoperatorii ale articulației prin CT sau RMN, pentru că dispune de un sistem computerizat inteligent, care construiește un model 3D al genunchiului pacientului. Pentru o recuperare optimă, SANADOR asigură acces la programe individualizate de recuperare medicală, recomandate de medici experimentați.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole