Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
„Introducerea internetului în școli s-a făcut printr-un program derulat de centrul de informatică al Fundației Soros”, a declarat Alina Tacu, fost coordonator de programe educaționale în cadrul Fundației pentru o Societate Deschisă, într-o ediție a emisiunii „Educația la zi” de la TVR Iași. Aceasta a descris, într-un interviu amplu, programele de educație desfășurate în România între anii ’90 și 2017, cu impact în licee, universități și comunități defavorizate, scrie Edupedu.ro.
„Am coordonat programe de tineret – liceeni care propuneau proiecte minunate. S-au făcut lucruri minunate: expoziții de pictură, reviste școlare, stații de radio, excursii educative”, a spus Alina Tacu. Un program extins a fost cel de dezbateri, transformat ulterior în ARDOR. „Foarte mulți profesori au devenit interesați. (…) Programul a crescut atât de mult încât s-au organizat concursuri la nivel de liceu, regiune, țară și chiar la nivel european”, a explicat ea.
În ceea ce privește schimbarea metodelor de predare, Fundația a promovat și finanțat manuale alternative și gândirea critică. „S-a observat că era nevoie de fonduri pentru a-i învăța pe oameni ce înseamnă votul, cum funcționează democrația, ce înseamnă să gândești critic. Așa a apărut un program care se numea Critical Thinking, implementat direct în școli”, a explicat Tacu. Ea a amintit și rezistența la aceste schimbări: „Manualele alternative erau, de fapt, exact asta: alternative la manualele comuniste, care încă se foloseau mult timp după ’90.”
Un alt domeniu vizat a fost infrastructura educațională. „Introducerea internetului în școli s-a făcut printr-un program derulat de centrul de informatică al Fundației Soros”, a declarat fosta coordonatoare. Totodată, fundația a sprijinit elevii și studenții fără mijloace materiale, prin programul Travel: „Spuneau colegii mei: aveam bursa, dar eram disperați că nu puteam pleca pentru că nu aveam bani pentru drum. Fundația a acoperit aceste costuri”.
I-a săpat pe autocrați deschizănd perspective, aia a făcut și de aia sunt mânioși alde Orbán și Grorgescu.