G4Media.ro

CCR discută sesizările Avocatului Poporului privind starea de alertă și instituirea carantinei.…

Foto: Inquam Photos/ George Călin

CCR discută sesizările Avocatului Poporului privind starea de alertă și instituirea carantinei. Termenele celor două dosare au fost devansate

Curtea Constituţională discută, joi, sesizările Avocatului Poporului cu privire la starea de alertă şi carantină. Termenele celor două dosare au fost devansate, iniţial având termene stabilite pentru luna iulie, transmite News.ro.

Primul punct al ordinii de zi a şedinţei care începe la ora 9.00 este ”Excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (3) şi (4), art. 65 lit. s), ş), art. 66 lit. a), b) şi c) şi art. 67 alin. (2) lit. b) din Legea nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19”.

Sesizarea a fost depusă în 3 iunie de către Avocatul Poporului.

Instituţia a transmis atunci că ”dispoziţiile menţionate sunt neconstituţionale, întrucât, prin aprobarea de către Parlament a unei hotărâri a Guvernului de instituire a stării de alertă, se aduce atingere principiului separaţiei puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţie, deoarece o asemenea intervenţie a puterii legiuitoare în activitatea puterii executive nu are o consacrare constituţională”.

”De asemenea, critica de neconstituţionalitate se referă şi la nesocotirea dispoziţiilor constituţionale ce reglementează raporturile Parlamentului cu Guvernul. Avocatul Poporului consideră că prin introducerea unei noi forme de control parlamentar asupra actelor Guvernului, Parlamentul a convertit natura juridică tradiţională de act administrativ normativ a hotărârii de Guvern într-un document politic ce vizează exclusiv raportul constituţional dintre Parlament şi Guvern”, a mai transmis Avocatul Poporului.

Iniţial, termenul de judecată a fost stabilit pentru 9 iulie.

De asemenea, Curtea Constituţională dezbate ”excepţia de neconstituţionalitate a disp. art.25 alin.(2) din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi ale art.8 alin.(1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală, precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei”.

Sesizarea a fost depusă în 27 mai de către Avocatul Poporului.

”Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile menţionate sunt neconstituţionale, în măsura în care permit dispunerea unor măsuri de restrângere a exerciţiului libertăţii individuale, prin acte administrative (ordine) emise de organe administrative (Ministrul Sănătăţii)”, a anunţat atunci instituţia.

Termenul iniţial a fost stabilit pentru 14 iulie, fiind devansat.

sursa foto: Inquam Photos/ George Călin

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...