Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
“Proedus – instituția din subordinea Primăriei Capitalei care se ocupă cu proiecte în domeniul educației – i-a dus pe olimpicii de clasele a VIII-a și a XII-a la Ateneul Român, în noiembrie 2018, la Gala de premiere a șefilor de promoție. Le-au dat diplome și le-au promis că le vor da premii, în valoare de câte 2.000 de lei fiecare. O parte dintre copii nu au primit premiile nici 8 luni mai târziu, deși în martie am primit SMS de la Proedus că va relua atribuirea premiilor, după aprobarea bugetului”. Povestea este rostită de părintele unuia dintre olimpicii pe care Primăria i-a etalat în noiembrie, dar care, de atunci încoace, abia reușește să dea de cineva din instituție care să îi spună de ce promisiunea nu este onorată de atâta vreme.
Primăria București, pentru Edupedu.ro: Când banii vor fi disponibili în contul instituției, vom proceda la anunțarea celor 90 de elevi ce nu și-au ridicat premiul cuvenit din motive neimputabile instituției noastre
Edupedu.ro i-a contactat pe reprezentanții Proedus, pentru a afla motivul pentru care parte dintre elevii aduși la Gala din noiembrie la Ateneu nu și-au primit nici până astăzi premiile promise. Conducerea instituției ne-a îndrumat să formulăm solicitare oficială către Primăria Capitalei, de unde am primit următorul răspuns: Proedus a reușit să adune în noiembrie la Ateneu 387 de elevi premianți, dar nu ar mai fi reușit să îi găsească pe toți să le dea și banii.
Interesant!
Cand a fost sa se laude cu ei, Firea i-a gasit pe toti.
Cand sa le dea banii promisi, ia-i de unde nu-s. S-or fi ascuns bietii copii, si-au schimbat numele si adresele, ca nu cumva sa fie gasiti ca sa isi primeasca banii promisi!
Cata imbecilitate pe satra condusa de Vrancioaia!
Sa fii parinte de olimpic si sa ti-l duci la pesedeu sa ti-l laude ei…
Si ne intrebam de ce pleaca olimpicii din tara.
Fiindca mizeriile din administratie nu sunt in stare sa plateasca nici 2000 de lei, fiindca s-a furat atat de mult incat n-a mai ramas nimic.
Nu cred ca suntem o tara de ticalosi, dar cu siguranta sunt numai ticalosi la buget.
Adevarul e absolventii astia de a VIII-a sunt al naibii de greu de gasit…