Cât de relevant este chestionarul pe care CSM l-a propus judecătorilor ca replică la scandalurile din Justiție. Nu e o întrebare, ci o explicație

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Cifrele, ce-i drept, arată foarte frumos.

Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii trebuie să fi slobozit un chiot de bucurie atunci când cifrele chestionarului pe care l-a propus judecătorilor au început să fie centralizate. Nu-mi pot închipui satisfacție mai mare decât atunci când cifrele au arătat, spre exemplu, că la întrebarea „Ați resimțit în ultimul an o campanie publică împotriva justiției?”, nu mai puțin de 98,1% dintre judecătorii participanți la consultare au bifat opțiunea DA. E o cifră absolut colosală.

Numai că: întrebarea conținea și răspunsul. Or asta este, sociologii o știu, una dintre cele mai rudimentare forme de manipulare colectivă. Este ceea ce Corneliu Vadim Tudor încapsula, în revista „România Mare”, esența acestui tip de mesaj: „Noi nu acuzăm, noi doar întrebăm: este adevărat că mă-ta-i curvă?”

Cei care au formulat întrebarea au asumat de la bun început că în ultimul an s-a derulat „o campanie publică împotriva justiției” și punct – fără rest, fără nuanțe, fără a-și fi pus problema care sunt motivele acestei campanii, dacă ea a existat, sau care au fost de fapt „țintele” acestei campanii, dacă ea chiar a existat. Au încorporat o prezumție în întrebare și acum se bucură de rezultat. Dar tot o șarlatanie rămâne.

În ultimul an – mai exact, în ultima jumătate de an – cel mai dezbătut subiect privind Justiția a fost legat de pensiile speciale, care au devenit – și asta nu o poate nega nimeni – o problemă pe care societatea pur și simplu nu o mai putea suporta – atât financiar, dar mai ales din punct de vedere etic.

Aducerea acestor pensii la un nivel rezonabil și comparabil cu puterea economică a țării a însemnat automat – nici nu se putea altfel – să-i arzi pe magistrați la viitoarele lor buzunare de pensionari. Și cine ar fi fericit cu așa ceva? În niciun caz magistrații, de unde și majoritățile astea covârșitoare și pe deplin satisfăcătoare pentru CSM.

Să o luăm invers. Dacă cele mai nesimțite pensii din România le-ar fi avut nu magistrații, ci – spre exemplu – ceferiștii, credeți că respectiva „campanie publică” s-ar mai fi îndreptat împotriva magistraților? N-aș zice. Atunci ar fi intrat în joc, negreșit, Consiliul Superior al Cheferiștilor, care este o cu totul altă instituție.

De unde rezultă că societatea are tendința păcătoasă ca, chiar și în pofida politicienilor pe care tot ea i-a ales, să corecteze, așa cum se pricepe ea, anomaliile pe care aceiași politicieni le-au creat. O asemenea anomalie a fost exact asta cu pensiile magistraților, cu vârsta de pensionare, cu alte privilegii.

Chestionarul CSM cuprinde mai multe întrebări care ridică probleme reale, dar de care nu sunt scutite nici alte sisteme: subfinanțarea, lipsa logisticii, infrastructura, volumul de muncă, deficitul de personal. Aici răspunsurile judecătorilor au fost previzibile și justificate.

M-aș opri însă asupra unui set de întrebări care vizează chestiuni ridicate acut în dezbaterea publică de investigația Recorder „Justiție capturată”: manipularea dosarelor prin schimbarea componenței completurilor de judecată, fie prin decizii administrative ale conducerii instanțelor, fie prin „oferte avantajoase” de transfer sau delegări ale judecătorilor la alte instanțe.

Judecătorii au fost întrebați dacă au fost înlocuiți dintr-un complet de judecată, dacă decizia li s-a părut justificată, dacă au avut sentimentul că au fost schimbați pentru ca procesul să se reia de la capăt cu scopul să intervină prescripția, dacă au atacat decizia de înlocuire.

Aici, din nou, cifrele au fost zdrobitor în favoarea actualului establishment al Justiției. Dintre cei peste 2.500 de judecători chestionați, doar unul singur și-a declarat convingerea că a fost înlăturat din complet cu scopul ca inculpații să scape prin prescripția faptelor și doar trei au atacat în instanță decizia de a fi înlocuiți.

Numai că: în această chestiune cantitatea nu are nicio relevanță. Nimeni nu este interesat să scoată din complet un judecător de la Judecătoria Pătârlagele, care are de soluționat un conflict între un patron de birt și chelnerul prins că îl fură la cântar.

Aici, realizatorii chestionarului au ratat complet adevărata miză, cea calitativă: cine sunt cei care beneficiază de aceste schimbări de completuri? Care sunt sumele aflate în joc? Cum se face că printre beneficiari regăsim nume sonore precum Marian Vanghelie, Cristian Burci, Nicolae Bădălău sau Mircea Beuran, ca să ne referim doar la câțiva dintre cei exemplificați în documentarul Recorder? De ce nu aflăm și de vreun Vasilică Năpârstoc, chelner în Pătârlagele?

Prin natura lucrurilor, numărul acestor beneficiari de decizii suspecte ale Justiției este și nu poate fi altfel decât redus. În consecință, numărul lor este mic și în statisticile pe care CSM ni le prezintă. Asta dă putere și argumente celor care apără acest sistem: sunt cazuri puține, izolate, care nu sunt reprezentative pentru întreaga justiție românească. Ba tocmai că fix acestea sunt reprezentative, nu prin număr, ci prin calitatea celor care beneficiază.

Numerele mari nu folosesc nimănui dacă vrei să arăți o Justiție putredă, sunt suficiente numerele mici, dar cu nume – sau sume – mari. Or această perspectivă chestionarul CSM o ratează magistral, deși tocmai această aritmetică a numerelor mici cu nume și sume mari a stârnit revolta societății.

Însă cel mai mare merit pe care îl are chestionarul CSM – și care trădează intențiile inițiatorului –  nu constă atât în întrebările pe care le-a pus, cât în cele pe care nu le-a pus. De la cele strict de percepție – este Justiția un sistem capturat de un grup de interese?, până la cele tehnice: Este sistemul de promovare unul meritocratic sau unul clientelar? Concentrează șefii de instanțe prea multă putere? Sunt colegiile de conducere ale instanțelor cu adevărat reprezentative? Este corectă reprezentarea magistraților în CSM?

Poate că răspunsurile la aceste întrebări ar fi fost mai relevante decât faptul că 67% dintre judecători au apreciat pozitiv reacțiile CSM față de campania publică împotriva justiției derulată în ultimul an.

Altminteri, ce să zic, cifrele arată foarte frumos.