Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Statele Unite sunt „foarte deschise” la ideea de a impune sancţiuni industriei de petrol şi gaze a Rusiei, a declarat miercuri purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, adăugând că Washingtonul analizează posibilul impact asupra pieţelor globale şi a preţurilor la energie din SUA, relatează Reuters, citată de Agerpres.
Întrebată într-un interviu la MSNBC dacă SUA şi aliaţii lor occidentali ar impune sancţiuni industriei energetice şi de gaz a Moscovei, Jen Psaki a răspuns: „Suntem foarte deschişi”.
„Luăm în considerare acest lucru. Este pe masa discuţiilor, dar trebuie să analizăm care ar fi toate efectele”, a adăugat ea.
Sursa foto: Flickr / The White House
Asta trebuia de mult timp.
Deschideti-va mai repede, asta este principalul export al uniunii sovietice, se va plati mai mult la pompa, dar asta este un efort mic relativ la dezastrul care s-a abatut asupra ucrainienilor datorita invaziei lui putin.
Corect, toata lumea trebuie sa inteleaga ca trebuie facute sacrificii. Nu trebuie lasat psihopatul ala sa continue masacrele.
Da, e un efort relativ mic ca să pui benzina in rezervor. Și încă unul mic sa te duci pana la casa pentru plata. Și cu plata nu-i problema că ai venituri mari dacă ești casier la Lidl.
Sancțiunile pentru sectorul energetic rusesc, vor avea efect de bumerang și vor duce la căderea dolarului!