Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
“La una dintre bibliotecile la care am dăruit carte, portarul școlii mi-a spus că au făcut foc cu cărțile. Atunci am realizat că omul este cel care va face acea carte să trăiască”. Așa avea să se nască proiectul “Dăruim comori”, din șocul conștientizării că ignoranța cea mai neagră este cea care sabotează salvarea prin educație, a povestit Bianca Mereuță pentru Edupedu.ro. Fondatoare a celei mai mari biblioteci private deschise gratuit pentru copii și inițiatoare a grupului de Facebook “Ce le citim copiilor”, Bianca Mereuță lansează un proiect pentru oamenii care vor să ducă cartea și dincolo de casa lor. “Dăruim comori” oferă 30 de cărți gratuite și training despre “cum le citim copiilor”, în schimbul a 40 de ore de citit, jucat și discutat în jurul cărților.
Ce primesc voluntarii din proiectul “Dăruim comori”? Pe lângă cele 30 de cărți “selectate pe criterii de valoare, de stilistică, astfel încât să le cultive copiilor gustul pentru frumos și armonie, pentru a le oferi repere morale și estetice, avem un Ghid de lucru pentru voluntar, cu întrebări și sugestii de dialog cu copilul”, a declarat Bianca Mereuță, pentru Edupedu.ro.