
Carmen Avram, într-un amplu interviu în Q Magazine: PSD este „ciuma roșie” pentru fix acea lume care habar nu are nici ce a fost comunismul, nici că sintagma este de sorginte nazistă
Carmen Avram, candidata aflată pe poziția a doua a listei PSD pentru alegerile europarlamentare, afirmă, într-un amplu interviu publicat de revista Q Magazine sub titlul „Carmen Avram, marea dragoste”, că PSD este „ciuma roșie” pentru fix acea lume care habar nu are nici ce a fost comunismul, nici că sintagma este de sorginte nazistă și că și alte țări au cam la fel de multă corupție ca România.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
În legătură cu faptul că pentru multă lume PSD este imaginea „ciumei roșii”, a „corupției”, Carmen Avram afirmă:
Nu cred că pentru „multă” lume. Cred că, din fericire, pentru puțină lume. E fix acea lume care habar nu are nici ce a fost comunismul, nici că sintagma „ciuma roșie” este de sorginte nazistă și că a fost folosită intens de propagandiștii lui Hitler. Apropo de citit…
Cât despre „imaginea corupției”, faptul că PSD e singurul „beneficiar” al acestui atribut ține de un scenariu foarte bine conceput – trebuie să recunoaștem – și aplicat cu consecvență și îndârjire vreme de câțiva ani doar acestui partid. De parcă toate celelalte ar fi Albă ca Zăpada. Nici nu-mi trece prin cap să neg că România are corupție. Ce vreau să spun e că și alte țări au, cam la fel de multă, iar împărțirea între bunii și răii pământului e maniheistă, complet nerealistă și extrem de periculoasă. A fost, din păcate, un scenariu clasic de manipulare – discreditarea unei singure tabere, pentru câştigul celeilalte. Dacă o să ne uităm cu atenție și fără părtinire asupra anilor în care nu a guvernat PSD, o să vedem că s-au produs furturi uriașe și monstruozități care au schimbat tragic România, despre care însă nu vorbește nimeni. Nici măcar justiția.
În interviul din Q Magazine, Carmen Avram vorbește și despre copilăria sa, precum și despre obiectivele pe care le va avea în Parlamentul European și reia tema PSD a dublului standard pentru vest și est.
Referindu-se la criza migrației, candidata PSD afirmă: „Aș vrea să ajung ziua în care refugiații nu vor mai fugi când vor afla că au nimerit în România, pentru că asta ar însemna că am ajuns să fim o țară prosperă”.
Foto: Carmen Avram / Facebook
Un proiect G4Media.ro – Fundația Konrad Adenauer
#MonitorizareEuroparlamentare
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
76 comentarii