Home » Articole » Căprior mort la Zoo Craiova din cauza ambalajelor de plastic aruncate de către vizitatori / Printre cele mai periculoase produse oferite de vizitatori sunt chipsurile și pufuleții

Căprior mort la Zoo Craiova din cauza ambalajelor de plastic aruncate de către vizitatori / Printre cele mai periculoase produse oferite de vizitatori sunt chipsurile și pufuleții

Căprior mort la Zoo Craiova din cauza ambalajelor de plastic aruncate de către vizitatori / Printre cele mai periculoase produse oferite de vizitatori sunt chipsurile și pufuleții
Sursa foto: Pixabay
Ascultă articolul

Un căprior de la Grădina Zoologică din Parcul Nicolae Romanescu a murit în perioada Paștelui după ce a înghițit ambalaje de plastic aruncate de vizitatori, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Craiova.

RAADPFL Craiova trage un semnal de alarmă și le cere oamenilor să înceteze să mai hrănească animalele. Printre cele mai periculoase produse oferite de vizitatori sunt chipsurile și pufuleții, atât din cauza conținutului de sare, cât și a pungilor, care pot duce la moartea animalelor.

- articolul continuă mai jos -

RAADPFL Craiova reacționează după ce un căprior de la Grădina Zoologică amenajată în incinta Parcului Nicolae Romanescu a murit în perioada Paștelui, după ce a înghițit ambalaje de plastic aruncate de vizitatori.

Regia a publicat pe pagina de Facebook un anunț prin care le cere oamenilor să nu mai hrănească animalele. Administratorul parcului a postat, alături de mesaj, două imagini cu semne de informare în acest sens.

Dintre alimentele date animalelor de vizitatori, pufuleții și chipsurile sunt cele mai periculoase, deoarece conțin cantități mari de sare, iar pungile provenite de la aceste produse pot fi înghițite, fapt ce poate duce la decesul animalelor. RAADPFL îi îndeamnă pe oameni, la finalul mesajului, să îl distribuie pentru ca acesta să ajungă la cât mai mulți vizitatori.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole