G4Media.ro

Capitala, sub alertă de caniculă până duminică seara / Vor fi până…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Capitala, sub alertă de caniculă până duminică seara / Vor fi până la 37 de grade Celsius

Vremea va fi caniculară în Bucureşti, în următoarele zile, maximele termice urmând să ajungă la 37 de grade Celsius, conform prognozei speciale emise, miercuri, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), informează Agerpres.

Astfel, în intervalul 16 august, ora 10:00 – 17 august, ora 6:00, vremea va fi călduroasă, cu disconfort termic în creştere, indicele temperatură-umezeală (ITU) urmând să atingă pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi variabil, cu înnorări la începutul intervalului, când probabilitatea pentru averse şi descărcări electrice va fi ridicată. Temporar vântul va prezenta intensificări ziua, cu rafale în general de 40 – 45 km/h, iar noaptea va slăbi în intensitate.

Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 33 de grade, iar cea minimă va fi de 17 – 20 de grade Celsius.

Potrivit ANM, în intervalul 17 august, ora 12:00 – 20 august, ora 21:00, vremea va fi caniculară, iar disconfortul termic ridicat, indicele temperatură umezeală (ITU) urmând să depăşească uşor pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în prima zi a intervalului (17 iulie). Temperaturile maxime vor fi de 35 – 37 de grade, iar cele minime de 18 – 21 de grade.

De altfel, meteorologii au emis o informare de caniculă şi disconfort termic ridicat pentru sudul şi sud-estul ţării, valabilă în următoarele patru zile, disconfortul termic resimţindu-se şi în regiunile vestice şi estice.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...