Home » Economie » Când vor fi decise noile salarii ale bugetarilor: Ciucă a anunțat calendarul oficial al legii

Când vor fi decise noile salarii ale bugetarilor: Ciucă a anunțat calendarul oficial al legii

21 mai 2023, 20:05, Economie
Când vor fi decise noile salarii ale bugetarilor: Ciucă a anunțat calendarul oficial al legii
Foto: Inquam Photos / Adriana Neagoe
Ascultă articolul

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat duminică seară calendarul noii legi a salarizării bugetarilor: Ministerul Muncii va finaliza proiectul până la 15 iulie, după care va urma dialogul cu partenerii sociali, iar guvernul va trimite proiectul către Parlament pentru dezbatere și vot la 1 septembrie.

Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -

Ciucă a făcut anunțul într-un comunicat de presă, la finalul negocierilor cu liderii sindicatelor din educație, încheiate cu un eșec. Sindicaliștii au decis să înceapă greva generală luni.

Guvernul și-a asumat prin PNRR o reformă a salarizării bugetarilor până la finalul acestui an.

”Există un interes major pentru educație din partea Guvernului și al Coaliției. Reformele trebuie să continue. Proiectul România Educată este un exemplu al angajamentului nostru pentru realizarea unui sistem de educație performant pentru toate părțile implicate: profesori, părinți, elevi”, a mai spus Ciucă în comunicatul citat.

Reamintim că și alte categorii profesionale au anunțat proteste în perioada următoare, cerând creșterea salariilor.

Astfel, un sindicat din sănătate a anunțat proteste începând cu 1 iunie, iar reprezentanții unor categorii de funcționari publici au demarat consultări interne pentru a analiza oportunitatea unor greve de avertisment.

Salariații și reprezentanții lor se plâng că inflația de peste 15% din ultimii doi ani le-a erodat serios veniturile și cer creșteri substanțiale de venituri.

În paralel, guvernul se confruntă cu o creștere neașteptată a deficitului bugetar. Doar pe primele trei luni, acesta s-a majorat cu 4,5 miliarde de lei, iar executivul a adoptat deja o serie de măsuri limitate prin care încearcă să scadă cheltuielile publice.

Donează aici
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
Comentarii
  • Gicu de la scularie

    Eu m am hotărât….sunt privat,plătesc când impostorul de grindeanu ne arata cartea de munca la privat!….la fel și gorghiu,țurcanu,etc. Specialul de ciolacu ar trebui sa dea exemplu!

  • Să recapitulăm, până la 15 iulie este gata proiectul, la 1 septembrie dezbatere și vot, la 1 ianuarie 2024 probabil aprobare, poate chiar mai târziu, iar conținutul probabil o sa stipuleze mai multe tranșe pe durata a cel puțin 2-3 ani. Mult succes cu mișcările sociale !
    Plus ca oamenii ăștia hoți n-au înțeles ca profesorii nu doresc doar legea salarizării, mai sunt ceva itemi acolo pe lista aia stimaților escroci.

    • Exact,sa recapitulam:au spart 5 miliarde pe achizitii de masini in ultimele zile da’ mamaligarul budai le da flit ca n-are „sac cu bani” pentru cele 7 miliarde necesare solicitarii celor din educatie…sa vedem cand or iesi si cadrele medicale la protest,lor ce le-or spune?

  • Nu mai trebuiesc votate partidele psdpnludmr ,

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Citește și