Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Cancelarul german Friedrich Merz şi-a exprimat iritarea faţă de ovaţiile în picioare pentru secretarul de stat american Marco Rubio la Conferinţa de Securitate de la München, relatează miercuri agenția de știri dpa.
„Nu am fost în sală şi, chiar dacă aş fi fost, mi-ar fi fost greu să mă ridic”, a declarat Merz în podcastul politic
„Machtwechsel” (schimbarea puterii), care urmează să fie difuzat miercuri, transmite Agerpres.
Discursul lui Rubio nu a fost la fel de conflictual ca cel susţinut de vicepreşedintele american JD Vance la conferinţa de anul trecut, a remarcat Merz, adăugând că este totuşi vorba despre preşedintele american Donald Trump „într-un ambalaj mai
prietenos”.
Merz a explicat reacţia din sală spunând că cei prezenţi au fost încântaţi că un american a stat în faţa lor şi li s-a adresat ca unor prieteni.
„Numai asta a declanşat o anumită emoţie. Nu ar fi fost suficient pentru mine, dar evident a fost suficient pentru cei prezenţi în sală”, a spus el.
Sâmbătă, la Conferinţa de Securitate de la München, Rubio s-a pronunţat în favoarea revitalizării parteneriatului transatlantic. În acelaşi timp, însă, a precizat că vede o astfel de cooperare doar în termeni definiţi de administraţia Trump.