G4Media.ro

VIDEO Președintele a încheiat consultările cu partidele pentru formarea guvernului. A primit…

VIDEO Președintele a încheiat consultările cu partidele pentru formarea guvernului. A primit trei propuneri de premier – Rafila, Cîțu și Cioloș / Delegația AUR a întârziat, Șoșoacă a purtat masca sub nas, apoi și-a dat-o jos

Prima rundă a consultărilor dintre președintele Klaus Iohannis și partidele reprezentate în noul Parlament s-au încheiat luni, șeful statului primind trei propuneri de prim-ministru: Alexandru Rafila, din partea PSD, Florin Cîțu, din partea PNL, și Dacian Cioloș, din partea USR Plus.

Social-democrații, care au fost chemați primii la Palatul Cotroceni, în virtutea faptului că au obținut cel mai mare număr de voturi, i-au propus președintelui formarea unui guvern de uniune națională, în care să fie reprezentate toate partidele din Parlament și care să fie condus de Alexandru Rafila.

Liberalii, în schimb, au spus că nu acceptă nicio soluție care să includă și PSD și s-au dus în fața președintelui cu două propuneri: Florin Cîțu să fie premierul unei coaliții de centru-dreapta formată din PNL, USR Plus și UDMR, iar Ludovic Orban să fie președintele Camerei Deputaților.

La rândul lor, cei de la USR au precizat că nu sunt de acord ca liberalii să aibă atât șefia guvernului, cât și președinția Camerei Deputaților și i-au spus președintelui Iohannis că, dacă Orban ține la acea funcție, atunci propunerea lor pentru poziția de prim-ministru este Dacian Cioloș. De asemenea, și USR Plus au respins orice variantă care să includă PSD.

Cei de la AUR l-au propus premier pe Călin Georgescu și au spus că nu vor face parte din nicio formulă de guvernare. Ei au întârziat zece minute la întâlnirea cu președintele Iohannis, iar avocata Șoșoacă, membră a delegației, și-a dat masca jos în fața șefului statului.

Nu în ultimul rând, cei de la UDMR s-au exprimat, de asemenea, pentru o coaliție alături de PNL și USR Plus.

G4Media.ro a transmis în regim livetext cele mai importante momente ale consultărilor de la Palatul Cotroceni:

Ora 16:15 – Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat la finalul consultărilor că cea mai bună formulă este o coaliţie guvernamentală şi parlamentară PNL – USR Plus – UDMR (detalii aici).

Ora 16:02 – Au început consultările cu minoritățile naționale.

Delegaţia este formată din Varujan Pambuccian, Ovidiu Ganţ, Dragoş Zisopol, Silviu Vexler şi Cătălin Manea.

Din partea preşedintelui Iohannis participă consilierii prezidenţiali Mihaela Ciochină, Daniela Bârsan şi Laurenţiu Ştefan.

Cu delegaţia minorităţilor naţionale reprezentate în Parlament se încheie consultările şefului statului cu partidele şi formaţiunilor politice reprezentate în viitorul Parlament, în vederea desemnării candidatului pentru funcţia de prim-ministru.




Ora 15:02 – Președintele Iohannis a început consultările cu UDMR.

„V-am invitat din nou la consultări să-mi spuneţi cum vedeţi formarea unei majorităţi, cum progresează discuţiile pentru formarea unui Guvern sau orice alte probleme doriţi”, a spus Iohannis, în debutul consultărilor cu reprezentanţii UDMR.

Delegaţia UDMR este formată din: Kelemen Hunor – preşedintele formaţiunii – Cseke Attila, Benedek Zakarias, Biro Rozalia şi Antal Arpad.




Din partea preşedintelui Iohannis participă consilierii prezidenţiali Mihaela Ciochină, Daniela Bârsan şi Laurenţiu Ştefan.

Anterior, şeful statului a avut consultări cu reprezentanţii PSD, PNL, USR PLUS şi AUR. El urmează să discute cu reprezentanţii minorităţilor naţionale.

Ora 14:40 – Avocata Diana Șoșoacă, membră în delegația AUR care s-a dus la consultările de la Cotroceni cu președintele Klaus Iohannis, a spus că ea și-a dat masca jos la finalul întâlnirii cu șeful statului.

La rândul său, co-președintele AUR George Simion a spus că partidul pe care îl reprezintă nu va intra în nicio formulă de guvernare cu actualele partide (detalii aici).

Ora 14: 24 – Consultările președintelui cu AUR s-au încheiat după mai puțin de 10 minute

Ora 14:20 – Liderii USR Plus au declarat, la finalul consultărilor cu președintele Klaus Iohannis, că i-au transmis șefului statului intenția lor clară de a intra într-o coaliție de centru dreapta, dar au subliniat că i-au spus că propunerea lor de premier este Dacian Cioloș dacă liberalii insistă pentru șefia Camerei Deputaților (detalii aici).

Ora 14:15 – Președintele Iohannis a început consultările cu delegația AUR. Diana Șoșoacă poartă masca sub nas




Ora 14:12 – Delegația AUR a ajuns la Palatul Cotroceni

Ora 14:05 – AUR întârzie la consultări. Erau programați la ora 14:00 (detalii aici).

Ora 13:45 – Consultările cu Alianța USR Plus s-au încheiat după aproximativ 40 de minute

Ora 13:15 – Liderul PNL, Ludovic Orban, a declarat, la finalul consultărilor cu președintele Klaus Iohannis că intenția liberalilor este de a forma un guvern de centru-dreapta cu USR Plus, UDMR și minoritățile, Florin Cîțu să fie premier iar el, în calitate de șef al partidului, să fie președintele Camerei Deputaților.

”Nu suntem de acord cu nici o participare la guvernare a PSD”, a subliniat Orban.

Întrebat dacă președintele Iohannis îl susține pentru obținerea funcției de șef al Camerei, Ludovic Orban a evitat un răspuns concret (detalii aici).

Ora 13:02 – Preşedintele Klaus Iohannis a început consultările cu delegaţia USR PLUS.

„Tema este clară – o posibilă majoritate, un posibil Guvern, o posibilă negociere. Vă ascult cu mare atenţie”, a spus şeful statului în debutul discuţiilor.

Delegaţia USR PLUS este formată din copreşedinţii alianţei, Dan Barna şi Dacian Cioloş, Cosette Chichirău, Cătălin Drulă şi Dragoş Tudorache. Alianţa USR PLUS are ca propunere de prim-ministru pe europarlamentarul Dacian Cioloş.

Alături de preşedintele Iohannis participă la discuţii consilierii prezidenţiali Mihaela Ciochină, Daniela Bârsan şi Laurenţiu Ştefan.

Anterior, şeful statului a avut consultări cu reprezentanţii PSD şi PNL. El urmează să discute cu delegaţiile AUR, UDMR şi cu reprezentanţii minorităţilor naţionale.




Ora 12:30 – Discuțiile președintelui cu delegația PNL s-au încheiat după aproximativ o jumătate de oră.

Ora 12:10 – Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, la finalul consultărilor cu președintele Klaus Iohannis că i-a propus șefului statului formarea unui guvern de uniune națională, care să includă toate partidele din Parlament, iar premier să fie Alexandru Rafila (detalii aici).

Ora 12:02 – Președintele Klaus Iohannis a început consultările cu delegaţia PNL.

Delegaţia PNL este formată din liderul formaţiunii, Ludovic Orban, premierul propus, Florin Cîţu, prim-vicepreşedinţii partidului Raluca Turcan şi Rareş Bogdan, precum şi liderul organizaţiei judeţene Prahova, Iulian Dumitrescu.

Din partea preşedintelui Iohannis participă consilierii prezidenţiali Mihaela Ciochină, Daniela Bârsan şi Laurenţiu Ştefan.

Liberalii îl propun pentru funcţia de premier pe actualul ministru al Finanţelor, Florin Cîţu.

Anterior, şeful statului a avut consultări cu reprezentanţii PSD. El urmează să mai discute cu delegaţiile USR PLUS, AUR, UDMR şi reprezentanţii minorităţilor naţionale.




Ora 11:20 – Consultările cu delegația PSD s-au încheiat

Ora 11:00 – Preşedintele Klaus Iohannis a început consultările cu delegaţia PSD în vederea desemnării unui candidat pentru funcţia de prim-ministru.

„Tema discuţiei de astăzi este evidentă. Doresc să ştiu opinia dumneavoastră despre formarea unei majorităţi, o variantă, doi – despre formarea unui Guvern şi alte probleme pe care doriţi să mi le prezentaţi”, a spus Iohannis în debutul consultărilor.




Delegaţia PSD este formată din preşedintele formaţiunii, Marcel Ciolacu, secretarul general, Paul Stănescu, prim-vicepreşedinţii Sorin Grindeanu şi Gabriela Firea şi preşedintele Consiliului Naţional, Vasile Dîncu.

Din partea preşedintelui Iohannis participă consilierii prezidenţiali Mihaela Ciochină, Daniela Bârsan şi Laurenţiu Ştefan.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a reiterat, luni, că propunerea social-democraţilor pentru funcţia de premier este medicul Alexandru Rafila.

Preşedintele Iohannis urmează să se consulte şi cu delegaţiile PNL, USR PLUS, AUR, UDMR şi cu reprezentanţii minorităţilor naţionale.

…..

Preşedintele Klaus Iohannis discută azi, la Palatul Cotroceni, cu reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice reprezentate în viitorul Parlament, în vederea desemnării candidatului pentru funcţia de prim-ministru, transmite Agerpres.

Şeful statului i-a invitat la consultări pe reprezentanţii PSD, PNL, ai Alianţei USR PLUS, Alianţei pentru Unirea Românilor şi UDMR, dar şi pe cei ai minorităţilor naţionale.

Consultările vor avea loc după următorul program:

* Partidul Social Democrat (PSD) – ora 11,00;
* Partidul Naţional Liberal (PNL) – ora 12,00;
* Alianţa USR PLUS – ora 13,00;
* Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) – ora 14,00;
* Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR) – ora 15,00;
* minorităţile naţionale reprezentate în Parlament – ora 16,00

Consultările au loc după alegerile parlamentare din 6 decembrie, când, potrivit rezultatelor finale anunţate de Biroul Electoral Central, au intrat în viitorul Legislativ PSD, PNL, Alianţa USR PLUS, AUR, UDMR şi reprezentanţii minorităţilor naţionale altele decât cea maghiară.

Potrivit articolului 103 din Constituţie, preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.

Candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului.

Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună.

Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.

Prim-ministrul, miniştrii şi ceilalţi membri ai Guvernului vor depune individual, în faţa preşedintelui României, jurământul. Guvernul în întregul său şi fiecare membru în parte îşi exercită mandatul, începând de la data depunerii jurământului.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat că va participa la consultările cu şeful statului, Klaus Iohannis, propunerea social-democraţilor pentru funcţia de premier fiind medicul Alexandru Rafila. „Luni suntem primul partid invitat la Cotroceni. Voi merge însoţit de colegii mei. Nu voi putea să fiu însoţit de domnul profesor Rafila, deoarece în continuare este în izolare la domiciliu”, a anunţat Ciolacu, joia trecută, după şedinţa Consiliului Politic Naţional al PSD.

Din delegaţia PSD care va participa la consultările de la Cotroceni fac parte Marcel Ciolacu, Paul Stănescu, Sorin Grindeanu, Gabriela Firea şi Vasile Dîncu.

Liberalii merg la consultările de la Cotroceni cu propria propunere de premier – actualul ministru al Finanţelor, Florin Cîţu.

Delegaţia PNL pentru consultările de la Palatul Cotroceni va fi compusă din liderul formaţiunii, Ludovic Orban, premierul propus, Florin Cîţu, prim-vicepreşedinţii Raluca Turcan şi Rareş Bogdan. Vor mai fi prezenţi la consultări şi secretarul general al formaţiunii, deputatul Robert Sighiartău, precum şi liderul organizaţiei judeţene Prahova, Iulian Dumitrescu.

Dan Barna, Dacian Cioloş, Dragoş Tudorache, Cătălin Drulă şi Cosette Chichirău vor reprezenta Alianţa USR PLUS la consultările de luni de la Palatul Cotroceni.

De altfel, liberalii negociază cu USR PLUS şi UDMR formarea unei coaliţii de guvernare. Până acum, Alianţa USR PLUS a avut şi ea o propunere de prim-ministru – pe europarlamentarul Dacian Cioloş.

Liderii PNL, USR PLUS şi UDMR s-au întâlnit, săptămâna trecută, în prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis, iar sâmbătă reprezentanţii acestor formaţiuni au început negocierile pentru formarea coaliţiei de guvernământ.

Duminică, purtătorul de cuvânt al UDMR, Hegedus Csilla, anunţa că runda de negocieri cu reprezentanţii PNL şi USR PLUS de la Vila Lac s-a încheiat, în condiţiile în care nu s-a putut conveni asupra persoanei premierului, astfel încât liberalii şi USR PLUS îşi vor prezenta candidaţi proprii pentru funcţia de prim-ministru la consultările convocate la Palatul Cotroceni.

Şi Alianţa pentru Unirea Românilor va merge luni, la Palatul Cotroceni, la consultările cu preşedintele Klaus Iohannis pentru desemnarea viitorului premier. Din delegaţie fac parte George Simion, Claudiu Târziu, Ringo Dămureanu, Dan Tanasă, Diana Şoşoacă.

Duminică, George Simion, copreşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor, spunea că AUR va revoluţiona clasa politică românească şi nu va face alianţă sau coaliţie „nici cu stânga, nici cu dreapta”.

Varujan Pambuccian, reprezentantul Uniunii Armenilor din România, a anunţat că va participa luni la consultările cu preşedintele Klaus Iohannis, unde va prezenta priorităţile şi proiecţiile minorităţilor naţionale pentru următorii patru ani. El a declarat, pentru AGERPRES, că, pentru a se discuta susţinerea unei coaliţii de guvernare, trebuie constituit noul grup al minorităţilor naţionale din Parlament. „Mai degrabă vom discuta cu preşedintele lucruri mari, care ne interesează, chestiuni de proiecţii pentru următorii patru ani. Să vedem acum ce va propune preşedintele, pentru că dânsul ne-a invitat, dânsul are iniţiativa”, a precizat Varujan Pambuccian.

sursa foto: presidency.ro

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

98 comentarii

  1. Molăul încearcă să fugă de confruntările cu AUR și PSD , în campania electorală ptr prezidențiale a fugit ca un laș de dezbateri mai ales de cea finală cu Veorica acum să vedem dacă are curajul să dea ochii cu Șoșoacă.

    • Frustrat sau plătit?

    • Președintele are șansa sa fie ținut minte ca un personaj bun. Nu cred că va greși.
      PNL – aceeași mizerie.
      Care e diferența dintre Roman și Ciolacu?

    • Astăzi sunt CONSULTARI nu CONFRUNTARI. E o diferență!
      KWI nu a vrut să participe la dezbateri electorale din motive strategice, de campanie, nu avea obligații, astăzi, este in „fisa postului” să primească la Cotroceni delegațiile TUTUROR partidelor politice din noul parlament.
      Nu are treabă cu curajul!

    • Johhanis dictează tot în România
      Are Serviciile.

    • Serviciile își văd de „indiferența” lor. ASaService.
      Dar când e nasol, cand lucrurile se dezmembrează îți vei dori sa le „aibă” cineva 😁

    • 20 min. cu PSD? A leshinat firrEa

    • @Realitatea,
      Treabă asta cu „serviciile” este o manipulate a presei.
      Haide sa o luam logic, daca KWI avea într-adevăr „serviciile”, nu ieșea PSD cu 45% acum 4 ani, nu scotea PNL *doar” 25% in 6 decembrie și desigur intra Pmp in parlament +aveau nevoie de câteva sute!!!! de voturi de la 4.95 la 5%..(.însemna +5% in alianța, voturi curate, nedistribuite, căci prin redistribuire au luat un sfert din 5%…ați văzut că o moțiune sta in 2,3 voturi, cat de importante erau +23 voturi in alianța…) și bineînțeles nu ar fi avut PSD +4,5 % peste PSD . Așa că lasati-o mai jos pe asta cu serviciile și cu USr care sunt securiști, că nu se susține.
      Ah și mai e ceva, serviciile i-ar fi spus lui KWI să nu mai iasă pe post seara de seară că descurajează electoratul PNL, că doar lumea vorbea pe fb , la tel, etc…Tocmai că serviciile l-au părăsit pe Iohannis.
      Și Ghiță cum a plecat din tara? Oare cu cine erau serviciile „prietene”?!?!

    • @luis fumegand…

      …cap de strudel, trist umanoid, ce fumezi?

    • @Cloudfare…

      …diferenta este ca eu si mamica ta, veeeeeerrry happpppy!!!

    • Luis e bolnav psihic, are treaba cu halatul.

    • nu numai ca a dat ochii dar la final i-a arătat si sosoaca ( declarația ei )

    • @ Miki
      ,,Decît” frustrat. Dac-ar fi fost și plătit, fugea cu banu’. E genu’.

    • Ai dreptate cu Fofoacă. Nici mie nu mi-ar fi la îndemână să mă bălească una a cărei gâlgâit este confundat cu un mesaj politic. Dar, ce să faci? Ăștia suntem, ne iubim cum ne avem.

  2. Sa oferi UDMR postul de șef al Senatului României
    Sa oferi UDMR postul de ministru al educației României
    Sa oferi UDMR posturi de secretari de stat în 2020 asta înseamnă să îți vinzi tara nu numai Ardealul.
    Pana la autonomia teritorială mai e putin.

    România normala a lui Johannis a început.

    • Realitatea e că toți suntem oameni și trăim pe pământ. Dacă UDMR ar fi un partid deschis, nu bazat pe legea minorităților, nu ar fi nici o problemă. Conceptul ăla cu vândut țara este perimat, până la urmă ce e mai bine? Să trăiești onorabil într-o țară europeană, Romania, sau sa te fure PSD și să strigi că ești patriot?

    • Decat PsD-ului e foarte bine ungurilor, de altfel asa au votat romanii asta se va livra.

    • In Romania nu PSD este pericolul absolut ci mai degrabă Johannis care vrea toată puterea.
      Aceasta semi dictatura în 2021-2024 nu va aduce decât dezbinare.

    • nu este „sănătos” sa oferi unui partid etnic ministerul educației. punct.

    • Stirea asta nu e despre udEemEerEee

    • @realitatea,
      Iohannis își poate dori orice, tu trebuie să gândești cu propriul cap, liber, fara influente exterioare.
      El nu poate avea toată puterea pt că:
      1. Nu are majoritate in parlament
      2. Nu va avea un guvern majoritar PNL
      In ambele, are 30% din putere, ceilalți, parte din coaliție (UDMR și USR+) iau 27% din putere, adică parțial din obiectivele și proiectele lor politice (care nu se suprapun cu PNL) vor fi regăsite în viitor.
      Altfel spus PNL nu poate face orice, pt că sunt alte 2 formațiuni in coaliție care îl vor trage de urechi, daca nu se va conforma, guvernul va ieși în de ir la prima moțiune.
      Puterea absolută înseamnă majoritate, altfel e partajată și dependenta de fiecare dintre cele 3 părți.

    • @Alfa, exact asta am urmărit!

    • @Realitatea: realitatea este ca UDMR a obtinut 6% din voturi. Daca romanii nu merg la vot, inseamna ca le place sa fie condusi de maghiari si primesc fix ceea ce merita.

    • @help, nu e sănătos să dai niciun minister, cel mult secretar de stat!

  3. De ce nu oferiți si postul de prim ministru tot UDMR si implicit lui Kelemen.
    Si chiar direct lui Soros/Ciolos.
    Voi vorbiti de rusi si rusificare?
    PNL dovedește că e mai aproape de unguri si rusi decât de SUA.

    • te rog mult,cam pe unde stai?

    • Esti schimb 1 la call center?
      Reset VLR si JET.

    • Prietene, ieși din „realitatea” ta, lasă presa și tv&urile și ieși pe stradă, ia aer, plimba-te, joaxa-te cu copiii, aleargă în parc, asculta muzică clasică, urmărește un film de calitate și dacă îți mai rămâne timp, citește o carte. Deconecteaza-te!

    • @Alfa
      Iti recomand aceleași deconectari.
      Spre deosebire de tine eu sunt apolitic .

    • mda,am inteles,o sa am ceva de cautat prin ferentari pana te gasesc

    • @Realitatea,
      Prezenta ta pe acest site demonstrează că nu ești apolitic!
      Ori nu ai proprietatea termenilor…

    • ai perfecta dreptate. mai ales dupa cine va face noile reactoare de la cernavoda, cine va face drumul ala catre polonezi si de la cine am cumparat arme recent. da, exact de la rusi. ai nimerit-o asa de bine ca e exact la 180 de grade (nealcoolice).

    • Esti apulitic, adica ti-a murit ciosvarta? Veesnicaa eei poomeniiree!

  4. https://www.presidency.ro/ro/media/declaratia-de-presa-sustinuta-de-presedintele-romaniei-domnul-klaus-iohannis1588152968

    „Bună ziua, dragi români!

    Jó napot kívánok, PSD!

    Este incredibil, dragi români, ce se întâmplă în Parlamentul României. PSD a ajutat UDMR să treacă prin Camera Deputaților o lege prin care dă autonomie largă Ținutului Secuiesc. Este incredibil unde s-a ajuns cu acest PSD! Este incredibil ce înțelegeri se fac în Parlamentul României! În timp ce noi, eu, Guvernul, celelalte autorități ne luptăm pentru viețile românilor, ne luptăm ca să scăpăm de această pandemie, PSD, marele PSD, se luptă în birourile secrete din Parlament ca sa dea Ardealul ungurilor.

    Jó napot, Ciolacu! Oare ce v-a promis liderul de la Budapesta, Viktor Orbán, în schimbul acestei înțelegeri? Vedeţi, dragi români, asta înseamnă o majoritate toxică, majoritatea toxică pesedistă. De aceea, dragii mei, se înțelege acum poate mai bine de ce am vrut alegeri anticipate. Eu nu mai vreau ca problemele importante ale națiunii să fie hotărâte de PSD. Eu nu mai vreau ca această majoritate toxică pesedistă să hotărască împotriva României și împotriva românilor. Este inadmisibil așa ceva și, până sunt eu Preşedintele României, o astfel de lege nu va exista!

    Vă mulţumesc!”

  5. Azi e distracție pe G4!

  6. Dacă UDMR a făcut coaliție cu PSD in ultimii ani, de ce nu face PNL un guvern de Uniune Naționala cu PSD?
    In acest fel nu suntem nevoiți sa dam privilegii unor partide care reprezintă 1% din populația țării, cu dubla cetățenie și care servesc interese altor tari.

  7. Sa te tii croncaneli pe site .

  8. Ciuca actualul si viitorul prim ministru

    • Fără orban și câțu (nu am incredere in cei care își gasesc liniștea printre foloerșii de pe feisbuc).

      Ciucă e #2good2btrue

    • @cloud ciuca e un militar, asta e bun sa dea comanda intr-o structura militarizata, adica unde unii stiu ca trbeuie sa fie ghiocei
      administrativ e ZERO vs Ciolos sau Bolojan

    • Văd care Curs de instructori pentru mentinerea păcii, știe sa faca cercetare… e ok.
      Oricum, e nevoie de cineva hotărât… ai idee care e bugetul SGG pt personal si cheltuieli aferente?

    • @Andrei: ai dreptate in privinta lui Ciuca. Referitor la a doua parte, cum poti sa il pui pe Bolojan langa Ciolos? Primul este un administrator excelent, cu viziune, eficient, pe cand Ciolos este o nulitate din toate punctele de vedere (un prim ministru ipocrit si fara rezultate, care nu a demonstrat nimic in acel an… pe de alta parte, este un obedient „soldat” al serviciilor secrete franceze cu un PR bunicel)…

  9. sa speram domnul presedinte are creier sa inteleaga ca a fost ales si de catre electoratul de la USR+

    daca nu lupta pentru un guvern PNL / USR+ e ca si cum s-ar cufuri in electoratul USR+

  10. @cloud AUeR vrea sa-l destituie (pentru anomalii din creierul lor), PSD abia asteapta, mai trebuie USR+ sa fie convins daca Iohanis e doar al PNL sau al Romaniei

    • Ai vrea tu distracția de odinioară cu destituirea președintelui. Nu așa „joacă” profesioniștii și doar luz erii ar putea sa piarda vremea cu acel scenariu

  11. Varianta cea mai buna ar fi Bolojan. Si Ciuca e o varianta buna avand in vedere vremurile tulburi si pandemia. Sa ne amintim ca la haosul din spitale, numai armata a mai putut face ordine. Probleme ar apare la Camera Deputatilor daca premierul e liberal. Daca il nominalizeaza pe Ciolos, cred ca lucrurile s-ar debloca

  12. Să vedem care este componeneța Parlamentului după alegeri :
    PSD 157 / PNL 134 / USR+ 80 / AUR 47 / UDMR 30 / Minorități 17.
    Pentru majoritate absolută în Parlament sun necesare cel puțin 233 locuri.
    Puteți să construiți din aceasta o majoritoare viabilă în parlament ? Câte ? Coaliția PSD + PNL cred că o putem exclude, măcar pentru faptul că psd nu vrea cu liberalii ( un fel de struguri acri )))
    Să vedem alianțe posibile ale PSD, pe fondul unor afinități și discursuri politice : Singurul cu care PSD are afinități, este AUR. UDMR, deși oricând dispus să intre în orice fel de guvernare ( destul de rău o face ) nu ar putea fi cooptat din motive evidente. Chiar în ideea că toți minoritarii ar sprijini PSD, nu poate avea decât 221 locuri ( psd+aur+minorități ). USR+ nu cred că poate fi partener politic.
    Deci, PSD nu are cum să formeze o majoritate absolută în Parlament, evident datorită și faptului că prin dispariția pratidelor frățești ( PMP și ProRomânia ) nu are cu cine juca. PSD nu are cum să guverneze. Punct.
    Aerul fierbinte din discursul aur ( nici cu stânga , nici cu dreapta / suspendarea lui Iohannis ) este gratuit , nu are putere politică să facă altceva decât să fie partidul ”împotrivă”. Și probabil va face multe contre, deși am aștepta mai mult de la un partid de ”patrioți”. Din cei trei piloni ai discursului său ( antimaghiar- antițigan / clerical / anticovid ) ultimul, cel legat de pandemie, nu ar trebui să existe în narativa niciunui partid. Poate cea mai mare greșală a noastră față de pandemie a fost că am politizat-o. AUR ar putea teoretitc participa la guvernare, formând o coaliție puternică cu PNL și USR+, dar discursul agresiv și – dacă e sincer – afinitățile sale prea naționaliste îl situează la extrema dreaptă. Oricum, deocamdată este foarte eterogen și necunoscut, fără experiență practică în politică, în sfârșit, măcar sunt la vedere.
    O altă problemă sensibilă este udmr. Prin faptul că a fost prezent în aproape fiecare guvern, impresia lăsată este a unui partid oportunist, comportament care din păcate a avut un efect de halo și asupra comunității de unguri, răspândind o anumită neîncredere generală în maghiari din partea majorității. În plus, discursul udmr s-a radicalizat după plecarea lui Marko, devenind fățiș un aliat extern al fidesz, dar mai ales un susținător al lui V. Orban. Este probabil și motivul pentru care a pierdut voturi, mai ales în județe în care ungurii sunt sub 20 % și pentru care conviețuirea cu majoritatea română este o necesitate vitală. Participarea la guvernare este un rău necesar și delicat, acest subiect fiind evident tot timpul unul preferat de aur. Marile proiecte ( infrastructură, sistem juridic, ”regim” mai sever în administrația de stat, creșterea calității educației și a sănătății etc. ) vor trebui să fie susținute mai energic în interesul țării.

    • Deshteptarea!
      Sunt 3 partide: PNL USR+ udmr
      Ce jale va fi pentru televiziunile online sa urmareasca doar cele 3 partide aflate la putere.
      Pe vremea pSD doar de pzd auzeam…

  13. Iohannis va nominaliza premierul exact asa cum scrie in constitutie . Presedintele numeste un premier desemnat care va incerca sa formeze guvernul daca nici un partid nu are majoritate de 51 la suta . Nu au decit sa nu il voteze de doua ori si se intra in anticipate . Probabil Ciuca va fi premierul desemnat , nu il poate pune pe niciunuldintre cei desemnati de partide .Daca nu le covine sa nu voteze -ANTICIPATE-

    • Chiar ai tupeu sa vii din nou să ne aburești cu ideile tale crete! Ați pierdut, mucles, stai în banca ta!

    • Crezi ca ma cheama marcel sa pierd toate procesele si sa mai dau si bani la avocati degeaba ?

    • Ziceam, dar văd că n-a apărut, că te bazezi doar pe iluziile din capul tău, de aceea greșești mereu!

    • Marcele , stiu ca iti este greu ,dar fa diferenta intre texte ce tin de o parere personala si cele care au in componenta o nota de probabilitate si cele ce se doresc a fi doar stimuli electorali . Doar nu o sa crezi tot ce ti se pune sub nas . Am scris si pro si contra , dar tu nu ai cum intelege asta sau poate ca ai ? In rest iti doresc tot binele din lume asa cum il doresc tuturor celor ce scriu pe site .

  14. Mă întreabă un prieten: Varujan Pambuccian are contract pe viață să – i reprezinte pe armeni?! Cică face de ras comunitatea armenilor, care e recunoscută ca cea mai patrioata și harnică etnie din Ro!

  15. Ludovic Orban incearca sa castige mai mult decat a pierdut, Premier, Camera Deputatilor, Finante, Transporturi, MAI, Apararea si Justitia.

  16. Cu PSD s-a înțeles din priviri!

  17. Urmează dobitocii de la PNL?!

  18. Eu nu aș primi un demisionat din guvern la discuții pentru formarea unui guvern!

  19. Da’ ce se-ntampla pe acolo? domnu’ presedinte. fortati-i pe aia odata sa faca guvernu’. am promis ca NU pun pic de alcool in gura pana nu se formeaza acest guvern, echilibrat, pentru cetateani, pentru noi, pentru voi si pentru ei. nu, nu de uniune zisa nationala. numai comunistii au marota asta si am tot vazut ce iese. praf si pulbere din democratie. situatia ideala si pentru orice extrema. bagati vireza ca ne uscam. de sete, nene Iancule! noi sa bem si sa ne veselim din Craciun pan’ la Sfantul Ioan. dati-i bice si cu plugul inainteee, la anul si la multi ani!

  20. Domnule presedinte, succes!

  21. Ce poartă Șoșoacă sub nas nu e mască, e chiloți!

  22. sa ne amintim inca odata ca AUR reprezinta o parte din acest popor, nu e votat de martieni ci de romanasi de -ai nostri , asa cum sunt ei : marlani, ne-punctuali si neparolisti, fuduli, dornici sa fie si sa faca cum ii taie capul ca sa arate ca au personalitate. Ma parca tot mai mult staif are extrema dreapta din alte tari, si cu ocazia asta putem incepe sa regretam PMP dincolo de dimensiunea basesciana, erau totusi niste personalitati acolo ..

    • Eu nu votez,dar trebuie terminat odata cu utopia asta ca cei care voteaza cu un partid sunt destepti si ceilalti idioti. Toti sunteti niste idioti manipulati in mod diferit,unii la biseruca si unii pe facebook.Majoritatea habar nu aveti pe cine votati, vi se impune,sau vi se transmite prin retelele sociale ca daca vrei sa faci parte dintre cei destepti(desi esti un agramat) sa votezi cu un anumit partid. Oi de diferite culori politice.

  23. @help, nu e sănătos să dai niciun minister, cel mult secretar de stat!

  24. Din 2014 Johannis a trait linistit la Cotroceni,,, acum, gata, s-a terminat cu traiul linistit, cred ca e momentul celei mai dificile decizii ca Presedinte a lui Johannis!
    Sper sa gaseasca o SOLUTIE buna pentru Romania, desi prea multe variante nu vad…
    Succes, dle Johannis!

    • Lili , am tot scris si tu si eu si multi altii asemeni noua , despre aceste alegeri atit de importante . Dincolo de diferenta intre opinii ce a fost citeodata prezenta in textele noastre , situatia de acum este cumva comica . Presedintele Iohannis nu are solutii acceptabile ,indiferent ce face , la nivel de imagine ,pierde .
      Absenteismul si-a spus cuvintul. Imi pare ca cineva ride in barba de noi toti .

    • @albina: Si de ce nu spui nimic despre faptul ca acest absenteism se datoreaza mult ultimului an de guvernare PNL, cand mizeriile facute de Orban si PNLeii lui si-au primit rasplata: daca in 2019 PNL a castigat 2 randuri de alegeri, acum DUPA 1 An de guvernare PNL, romanii spun NU unei guvernari PNListe!
      De ce oare?!
      Ia zi-ne tu!
      Pierderea alegerilor de catre PNL e RESPONSABILITATEA guv Orban care a continuat mizeriile si minciunile PSD: numiri clientelare scandalaose, de fiecare data, nici o numire intr-o functie publica NU s-a facut fara scandal, ba unele au fost retrase imediat in urma scandalului public!
      Asta m-a infuriat cel mai tare! Functii inalte, bine platite ajunse pe ana unor NO NAMEuri fara pic de habar cu domeniul si pe care NIMIC din CVurile lor NU ii recomanda pentru inaltele functii!
      Ce incredere sa am ca vor face altfel daca ar castiga alegerile?!
      Nici una!
      CINE a impiedicat Guvernul Orban sa NUMEASCA Profesionisti, pe criteriui de MERITOCRATIE in Functiile inalte din Statul roman, timp de 1 AN?!
      CINE?
      Aceste numiri NU au treaba cu majoritatea PSD din Parlament, invocata mereu de sustinatorii PNL!
      NU!
      PNL a facut numiri dezastruoase, fix ca PSD!
      Din cele 2 Programe de guvernare(Octombrie 2019 – Guv Orban 1 si Februarie 2020 – Guv Orban 2) NU au FACUT mai nimic, minciuni si promisiuni fix ca la Programul PSDragnea de guvernare din 2016!!
      In plus, la fiecare numire din asta scandaloasa, iesea Orban si ne SFIDA efectiv, ca n-a stiut, ca va face ancheta si ne va comunica… etc..
      NIMIC insa, nici anchete, nici comunicare ulterioara… numirile scandalaose de la Minsiterul Sanatatii a tot soiul de persoane dubioase, FARA nici o legatura cu domeniul au umplut paharul.. iar PNL a PLATUT, fix ca PSDragnea… ce m-a uimit: ca PNL nu a invatat nimic din experienta PSDragnea, dimpotriva au continuat mizeriile PSDiste!
      Iar afirmatia lui Johannis ca „Romania a rezolvat statul de drept odata cu referendumul pentru Justitie si venirea noului Guvern”, cand Asociatiile de Procurori urlau ca Predoiu doarme linistit, in tinp ce Johannis se declara foarte multumit de Predoiu, care timp de 1 An NU a facut nimic in Justitie…
      De ce Predoiu NU a modificat Legile Justitiei si sa le trimita in Parlament sa vada romanii ca PSD si aliatii se opun?!!
      Numirile catastrofale in fruntea DIICOT si a Parchetului General au dus la finalul scandalos din Dosarul 10 August 2018..
      As putea insira multe: pentru toate astea, PNL si Johannis platesc acum,…
      Dar, in final vom plati NOI, Romanii, pentru ca vedem concluzia ingrijoratoare: actuala clasa politica NU e in stare sa SCHIMBE si sa REFORMEZE Romania….nici o sansa!!
      Parerea mea: Ludovic Orban va disparea din politica mare, va ajunge simplu parlamentar….nici atat nu merita!!!

    • Lili ,in ceea ce spui exista o parte de adevar dar votul este personal si daca nu votezi nu existi . Daca esti nemultumit alegi alta varianta decit PNl -Orban , dar mergi la vot .

  25. Ceva nu se leaga: aici zice ca si-a dat-o jos. In alt articol ea zice ca a tinut-o pe gura.
    Adica… hm… de fata cu toata lumea?

  26. da’ ce se-ntampla? vrem guvern competent, nu rafila doar doctor, nu Catu doar un pic finantist. primul dintre ministri trebuie sa fie un individ cu viziune macro. in educatie, sanatate, economie, finante, industrie si ..politica. care-i ala? ala eu, alalt io, si cetateanul din mine se usuca de sete. nu de putere. am pus uischianu’ din tennesse deoparte pentru a sarbatori guvernu’ nostru, nu al lor, al co-ruptilor in fund. nu vrem baroni, ciolaci, velaci, rafilaci, sobolani de putere. vrem si noi odat’ in douazeci-douazeci un guvern capabil sa ia taurul de coarne, sa rezolve pas cu pas marile probleme ale tarii, fara patriotisme ieftine, cu diplomatie, siguranta, dand incredere tuturor chiar si flecarilor pesedisti, care vor chibita de pe margine cu aiuritii.se va putea asta nene nene Iancule?

  27. PSD la guvernare cu Rafila premierul României și cu o coaliție cu AUR.

  28. N’are voie doama avocat să-și poarte masca sub șoșoacă ?

  29. ANALIZĂ.
    PNL a pierdut peste 800.000 de voturi în 70 de zile. Județele în care s-a prăbușit.
    Între alegerile locale și cele generale, peste 800.000 de români au renunțat să mai voteze PNL. Partidul a pierdut circa 40-50% din voturi în fiefuri tradițional liberale.
    La alegerile locale, PNL a obținut – la așa-numitul vot politic, pentru consiliile județene – nu mai puțin de 2.334.039 voturi.
    La parlamentare, la votul pentru Camera Deputaților, PNL a fost votat de doar 1.486.401 cetățeni, cu circa 848.000 de voturi mai puțin.
    Este adevărat, prezența a fost mult mai mică, la 6 decembrie: 46,02% la locale (7,193 milioane alegători) și doar 33,24% la parlamentare (aproape șase milioane de alegători).
    Totuși, datele arată că liberalii au pierdut masiv voturi în județe conduse de liberali, pierderea fiind de peste 40% în unele cazuri.
    Scorul PNL în Alba: Locale – 75.065 Parlamentare – 38.496.
    Pierderea în fieful lui Mircea Hava a fost de aproape 50%.
    Bihor: Locale – 142.219 Parlamentare – 59.120
    Pierderea liberalilor în fieful lui Bolojan a fost de aproape 60%!
    Caraș Severin (Romeo Dunca, președinte de CJ): 53.334 Parlamentare – 25.046

    Cluj (județ controlat de Emil Boc): Locale – 117.516 Parlamentare – 66.515

    Constanța: Locale – 97.343 Parlamentare – 50.215

    Iași: Locale – 107.103 Parlamentare – 52.817

    Suceava (Gheorghe Flutur): Locale – 104.013 Parlamentare – 47.693

    În București, unde Violeta Alexandru conduce organizația locală, PNL a pierdut doar 7.000 de voturi, dar a avansat de la 19,3% la 21,4% – probabil datorită asocierii cu Nicușor Dan.

  30. „Am respectat protocolul, mi s-a spus că nu pot intra fără mască, am arătat adeverința, m-au rugat să o pun măcar pe gură, am ținut-o pe gură. La finalul întâlnirii cu președintele, înainte de a ne despărți, mi-am dat jos masca. După, am ieșit fără mască”, a povestit Șoșoacă.

    Madam Sosoaca, ai adeverinta ca nu poti purta masca? Ce medic ti-a eliberat-o, si pe ce motiv? Intreb pentru un prieten.

    Si ce ma mira, ca toti astia „bolnavii”, care „nu pot purta masca” din diferite cauze, sunt toti pe strada si „se plimba” si „se relaxeaza”.
    De ce nu stati voi in case, daca sunteti atat de bolnavi, ca aveti nevoie de adeverinte ca sa va plimbati pe strada? Sau, mai bine, de ce nu va internati in spitale, sa aiba grija medicii de voi? Sunteti atat de bolnavi ca aveti nevoie de adeverinte, dar nu stati voi in spitale ca sa va faceti bine? Sunteti convinsi ca virusul nu exista, hai, stati cateva zile intr-o sectie Covid, ca sa dovediti lumii ca e o minciuna toata treaba cu virusul. Nu prea stiti voi de ce v-ar minti cineva, dar e clar unul care vrea sa va subjuge!

    Madam Sosoaca, mergi sa tratezi bolnavii si arata-ne tu ca virusul nu exista! Dar nu te proteja in niciun fel, pentru ca tu nu porti botnita, iar virusul nu exista!
    Si, daca avem noroc, in cateva luni scapam si de virus, si de voi!

    • E doar o chestiune de timp până când Sosoaca sau alt membru de va(R)ză hAURit va lua Covid.
      Spitalele pentru tratarea Covid-ului îi așteaptă cu drag…👺🤕🤧

    • @ ORBservator:
      Nu! De ce să-i trateze spitalul Covid pe unii care au refuzat să se protejeze singuri? De ce să-i tratăm pe unii care au fost mai șmecheri, în locul unora care poate n-au crezut nici ei, dar măcar au avut bunul simț să nu facă paradă cu ce cred ei?
      Nu. Hauriții nu cred în Covid? Să nu treacă nici pe la spitale, în caz că pățesc pocinogul. Să meargă încolonați în pelerinaj la Catedrala Umilirii Neamului, și să-i trateze Dănuț și Șpagoveanu cu tămâie dintr-o singură linguriță, la fiecare șase ore.

      Iar luăm dreptul la viață al unuia de rând, pentru că s-a îmbolnăvit vreunul gen Pimen?

  31. ,,avocata Șoșoacă… și-a dat masca jos în fața șefului statului”. Cei 7 ani de-acasă? Educație? Respect? Etichetă?
    Curat ,,aur românesc”!