Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Trei copii cu vârste de 9, 10 şi respectiv 15 ani dintr-o comună buzoiană sunt suspectaţi că au ucis şi schingiuit un bătrân în vârstă de 81 de ani, pentru a-i fura bicicleta, relatează news.ro. Trupul neînsufleţit al bărbatului a fost găsit dezbrăcat şi cu urme de violenţă, într-o vie de la marginea localităţii.
„Cadavrul unui bărbat de 81 de ani din localitatea Căldărăşti, judeţul Buzău, a fost găsit joi, în jurul orelor prânzului, de un localnic, într-o vie de la marginea localităţii. Trupul neînsufleţit era dezbrăcat, avea pe el echimoze şi urme de violenţă”, se precizează în informarea poliției.
Surse judiciare au declarat, sâmbătă pentru News.ro, că principalii suspecţi în acest caz sunt trei copii cu vârste de 9, 10 şi 15 ani, din localitate, iar mobilul crimei a fost acela că minorii voiau să fure bicicleta bătrânului. De altfel, bicicleta a fost găsită în curtea unuia dintre suspecţi.
Localnicii au declarat că cei trei copii provin din familii destrămate, dar că frecventau şcoala. Vecinii bărbatului mai spun că uneori copiii suspectaţi îl vizitau pe bătrânul care le-a devenit victimă.
Sursele citate au precizat că, potrivit legislaţiei, copiii de 9 şi 10 ani nu răspund penal, iar pentru a lua orice măsură din punct de vedere juridic faţă de cel de 15 ani, anchetatorii trebuie să ceară expertizarea psihiatrică a acestuia.
Bineinteles ca legile tin cu ucigasii, asta e Romania. Ati votat PSDNL, ca sa va ajute sa furati, dand legi ticaloase, asa ca asta se intampla, ucigasii minori scapa. Noapte buna, Romania.