Home » Articole » Bursele europene au închis miercuri în scădere puternică / Titlurile Credit Suisse au condus declinul băncilor / Acţiunile bancare au scăzut cu 7%, înegistrând cea mai proastă sesiune de când Rusia a lansat invazia pe scară largă a Ucrainei

Bursele europene au închis miercuri în scădere puternică / Titlurile Credit Suisse au condus declinul băncilor / Acţiunile bancare au scăzut cu 7%, înegistrând cea mai proastă sesiune de când Rusia a lansat invazia pe scară largă a Ucrainei

Bursele europene au închis miercuri în scădere puternică / Titlurile Credit Suisse au condus declinul băncilor / Acţiunile bancare au scăzut cu 7%, înegistrând cea mai proastă sesiune de când Rusia a lansat invazia pe scară largă a Ucrainei
Ascultă articolul

Pieţele bursiere europene au scăzut puternic miercuri, cu peste 3%, cu un declin accentuat al acţiunilor bancare, condus de Credit Suisse, pe fondul turbulenţelor provocate la nivel global de falimentul Silicon Valley Bank, transmite CNBC, citată de News.ro

Indicele paneuropean Stoxx 600 a închis în scădere cu 3%, toate sectoarele fiind pe roşu.

- articolul continuă mai jos -

Acţiunile bancare au scăzut cu 7%, înegistrând cea mai proastă sesiune de când Rusia a lansat invazia pe scară largă a Ucrainei, pe 24 februarie 2022, potrivit datelor Eikon.

Sectorul petrolului şi gazelor au scăzut cu 6,7%, în timp ce acţiunile miniere au coborât cu 5,6%.

Credit Suisse a coborât la coada indicelui blue-chip, după ce cel mai mare creditor al băncii, Saudi National Bank, a declarat că nu va putea să-i ofere mai mult ajutor financiar.

Acţiunile Credit Suisse au scăzut cu 24%, după ce în timpul şedinţei de tranzacţionare au coborât cu până la 30%.

Într-un interviu pentru CAN, citat de Reuters, CEO-ul Ulrich Koerner a spus: ”Capitalul nostru, baza noastră de lichiditate este foarte, foarte puternică. Împlinim şi depăşim practic toate cerinţele de reglementare”.

Indicele FTSE 100 din Regatul Unit a scăzut cu 3,8%, CAC 40 din Franţa cu 3,6% şi DAX din Germania cu 3,3%.

 

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole