G4Media.ro

Bugetul alocat de guvern cercetării fundamentale este “jignitor și demotivant” / O…

sursa foto: Pixabay.com

Bugetul alocat de guvern cercetării fundamentale este “jignitor și demotivant” / O soluție minimă ar fi “dublarea” lui – senatorul Mihai Goțiu

Guvernul a alocat întregii cercetări fundamentale din România o finanțare “derizorie și complet insuficientă”, într-un moment în care pandemia Covid-19 a demonstrat importanța cercetării pentru omenire, arată senatorul USR Mihai Goțiu într-o interpelare depusă în Parlament. El afirmă că bugetul competiției pentru finanțarea cercetării fundamentale (PCE2020), de 90 de milioane de lei (18,6 milioane euro) pentru 3 ani, este “jignitor și demotivant pentru cercetători”. Această sumă ar trebui măcar dublată, scrie Goțiu, așa încât să se asigure nevoile măcar pentru finanțarea a 200 de proiecte, similar cu anul 2016 când bugetul alocat a fost aproape dublu.

Intervenția lui Mihai Goțiu vine după ce, vineri, Ministerul Educației a aprobat lansarea competiției 2020 pentru Proiecte de Cercetare Exploratorie (PCE) din cadrul Programului 4 – Cercetare fundamentală și de frontieră, Planul Național de Cercetare-Dezvoltare și Inovare pentru 2015-2020 (PNCDI III). Aceste proiecte au drept scop susținerea și promovarea cercetării științifice fundamentale, interdisciplinare și/sau exploratorii din România.

Citește articolul complet pe EduPedu.ro

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

6 comentarii

  1. Cercetarile astea a adus si covidu cercetatori nebuni

  2. La politruci nu le convin reactiile medievale ale populatiei, dar nu se gandesc ca totul vine din sabotarea timp de decenii a stiintei, a educatiei. Nu se gandesc ca politica indobitocirii se poate intoarce impotriva lor.

  3. Oricum in romania nu se cerceteaza nimic.
    Mergeti in institutele de cercetare si in universitati si o sa vedeti ca TOTI cercetatorii sunt fii, ficele, nepotii dar mai ales amantele si pipițele sefilor acelor institute sau ale sefilor sefilor acelor institute.
    Daca se realizeaza undeva cercetare in romania, se realizeaza in interiorul unor firme private sau in interiorul unor gospodarii particulare, unde cel care realizeaza cercetare chiar stie ce face, este interesat sa reuseasca dar nu are NICIO sansa sa primeasca vreodata bani de la stat, ci, dimpotriva, statul il inspecteaza cu inspectori ostili, in controleaza il incurca si il blocheaza si il taxeaza de nu se vede.
    Nu sumele date de stat institutelor de cercetare de stat sunt o rusine, ci chiar INSTITULELE DE CERCETARE DE STAT SUNT O RUSINE IN ROMANIA.
    Ele asigura serviciu bine platit si fara munca multor indivizi si individe cu pile, relatii sau fara prejudecati.
    Aceste institute ar trebui desfiintate, la fel ca INSTITUTUL LEVANTULUI dar si CNSAS si IICMER, institute care ii cautioneaza pe militienii ceausisti, pe securistii ceausisti si pe cei care au tras in popor la revolutie si pensiile lor speciale, aruncand praf in ochii lumii, incercand sa ceeze impresia ca tortionari au existat numai la inceputul anilor 50, nu si la sfarsitul anilor 80, cum s-a intamplat in realitate

  4. Bah Gotiu, vrei un senviș, sau ce?!?

  5. daca se finanteaza cercetarea, de unde mai are psd bani de postaci sa minta pentru ei?

  6. Sa se faca dom’le sinecuri mai multe si mai banoase. Vreti sa ajungem cu totii badante? Nu, nu. Unii dintre voi va duceti la munca, la sparanghel sau la fabrica Dacia, si platiti taxe. Altii smaantanesc si „cerceteaza”.

    Zici „cercetator roman” si tragi apa.