Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Un număr record de 23 dintr-un total de 32 de țări din NATO au atins obiectivul Alianței de 2% cheltuieli pentru apărare, potrivit ultimelor statistici NATO publicate recent. Printre acestea se numără Bulgaria cu 2,18% din PIB în 2024, transmite Sega, citată de Rador.
Germania, Olanda, Norvegia și Turcia se numără printre țările care au atins pentru prima dată la 2%.
„În toată Europa și Canada, aliații NATO măresc cheltuielile pentru apărare în acest an”, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, stând, luni, alături de președintele american Joe Biden, la Casa Albă. „Aceasta este cea mai mare creștere din ultimele decenii”.
Faptul că 23 de țări ating obiectivul care a fost stabilit în urmă cu 10 ani (dublu față de cel de acum patru ani) arată că aliații europeni își asumă cu adevărat partea lor de responsabilitate comună de a îi proteja pe toți în alianța NATO, a adăugat el.
NATO dorește să evidențieze această pondere a cheltuielilor pentru apărare ca dovadă împotriva criticilor americani, în special din partea Partidului Republican, care fac apel pentru o distribuție mai echitabilă a poverii între cele două părţi ale Atlanticului. Polonia se află în fruntea listei cu 4,12%, urmată de Estonia (3,43%), SUA (3,38%), Letonia (3,15%) și Grecia (3,08%). Canada, Belgia, Luxemburg, Slovenia și Spania sunt printre țările cu cele mai mici cheltuieli. (Traducerea: Mirela Petrescu)
Păi nu era Dulapul?!
Conform ultimul raport prezentat pe site ul nato, Romania da 2.25% din gdp.
Tarile Baltice ,Polonia peste 3% din Pib,pana si Bulgaria a ajuns la peste 2%.
Toti cei din proximitatea Rusiei isi iau masuri. Romania in schimb:
„România a alocat 2,5% din PIB pentru Apărare, însă doar pe hârtie. În realitate – conform unui raport oficial al NATO – anul trecut guvernanții au alocat doar 1,6% din PIB pentru Apărare, sub media Alianței, de 1,73%. Statistica NATO se bazează pe datele colectate până în februarie 2024.”