Home » Articole » București: 8.307 elevi din învățământul de stat și 219 din privat nu au dispozitive pentru învățarea online. Manea: Am rugat primăriile să achiziționeze unitar la nivelul unui sector o platformă educațională și să doteze laboratoare multimedia

București: 8.307 elevi din învățământul de stat și 219 din privat nu au dispozitive pentru învățarea online. Manea: Am rugat primăriile să achiziționeze unitar la nivelul unui sector o platformă educațională și să doteze laboratoare multimedia

București: 8.307 elevi din învățământul de stat și 219 din privat nu au dispozitive pentru învățarea online. Manea: Am rugat primăriile să achiziționeze unitar la nivelul unui sector o platformă educațională și să doteze laboratoare multimedia
Maria Stefania Manea / Foto: Facebook.com
Ascultă articolul

În București, 8.307 elevi din învățământul de stat (3,6%) și 219 din învățământul particular (adică 1,17%) nu au dispozitive pentru învățarea online, a declarat pentru Edupedu.ro inspectorul școlar adjunct Maria Manea. În ceea ce-i privește pe profesori, 106 (adică 0,75%) nu au nici măcar un smartphone care să le permită interacțiunea cu elevii, iar din sistemul privat 23 de profesori (însemnând 2,7%) nu au dispozitive, potrivit datelor colectate de Inspectoratul Școlar al Municipiului București.

- articolul continuă mai jos -

Oficialul din cadrul Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB) a declarat pentru Edupedu.ro că le-a cerut primăriilor de sector “să achiziționeze unitar la nivelul unui sector o platformă educațională. Adică platforma să înglobeze catalogul online, parte în care profesorii să poată intra în contact cu elevii, iar o astfel de platformă unitară pe sector va implica realizarea de conturi pentru fiecare profesor, pentru elevii, clasa în sine să devină un spațiu virtual în care să poată fi încărcate materiale”.

“Apoi i-am rugat să doteze niște laboratoare multimedia, care nu ar implica decât niște camere de filmat, cabine de filmat. Toată lumea vorbește despre uniformizare, dar nevoile școlilor sunt particulare”, a precizat pentru Edupedu.ro inspectorul școlar adjunct Maria Manea.

 

 

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole