Home » Articole » Bruxellesul cere o anchetă a UE asupra lui Peter Mandelson privind legăturile sale cu Jeffrey Epstein

Bruxellesul cere o anchetă a UE asupra lui Peter Mandelson privind legăturile sale cu Jeffrey Epstein

Bruxellesul cere o anchetă a UE asupra lui Peter Mandelson privind legăturile sale cu Jeffrey Epstein
Foto: Lord Mandelson. Credit: Jordan Pettitt, PA Images / Alamy / Profimedia
Ascultă articolul

Comisia Europeană a solicitat Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF) „să analizeze” posibilele încălcări ale regulilor sale de către Peter Mandelson, în lumina dezvăluirilor privind legăturile sale cu infractorul sexual condamnat Jeffrey Epstein, a declarat joi un purtător de cuvânt, potrivit Agerpres.

Fostul comisar european britanic, în vârstă de 70 de ani, a ocupat această funcţie între 2004 şi 2008. Bruxellesul încearcă să stabilească dacă acesta a încălcat codul de conduită la care sunt obligaţi aceşti funcţionari, atât în timpul mandatului, cât şi după ce şi-au părăsit posturile.

- articolul continuă mai jos -

Peter Mandelson, o figură centrală în politica britanică şi fost ambasador al Marii Britanii la Washington, se află în mijlocul unei furtuni de la publicarea unor noi documente care detaliază relaţia sa cu Jeffrey Epstein.

Fostul ministru a fost arestat luni de poliţia britanică, apoi eliberat pe cauţiune.

În ceea ce priveşte aspectul european al cazului, Comisia încearcă să stabilească dacă a existat o „încălcare” a „obligaţiilor” care trebuia respectate de fostul comisar, în special clauza de confidenţialitate şi interdicţia de a primi cadouri sau favoruri.

Comisia Europeană desfăşoară propria investigaţie, dar a solicitat şi Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF) să examineze problema, având în vedere circumstanţele şi volumul documentelor publicate.

Această solicitare a fost formulată pe 18 februarie, a declarat un purtător de cuvânt pentru AFP, confirmând o informaţie din Financial Times.

Contactat de AFP, OLAF a confirmat că a primit solicitarea Comisiei, dar a refuzat să ofere detalii suplimentar

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole