G4Media.ro

British Museum, închis parţial după un atac asupra sistemelor sale informatice

Foto: Petru Clej

British Museum, închis parţial după un atac asupra sistemelor sale informatice

British Museum din Londra, unul dintre cele mai mari muzee din lume, a anunţat sâmbătă închiderea mai multor galerii ale sale după ce un fost contractant al instituţiei i-a „dezactivat” sistemele informatice, informează AFP, citată de Agerpres.

Urmărește cele mai noi producții video G4Media

- articolul continuă mai jos -

„Lucrăm din greu pentru ca muzeul să redevină pe deplin operaţional, dar, cu regret, expoziţiile noastre temporare au fost închise astăzi şi vor rămâne închise pe tot parcursul weekendului”, a declarat un purtător de cuvânt al muzeului.

Potrivit instituţiei londoneze, cunoscută în întreaga lume pentru găzduirea Pietrei Rosetta şi a controversatelor Frize ale Parthenonului, acel „subcontractant a fost concediat săptămâna trecută”.

El ar fi pătruns în muzeu şi ar fi „dezactivat” mai multe sisteme informatice. Nu au fost furnizate detalii suplimentare.

Poliţia londoneză a declarat că a fost alertată joi, în jurul orei 20:25 GMT, de reprezentanţii muzeului, care au explicat că „un bărbat a pătruns în clădire şi a deteriorat sistemele de securitate şi sistemul informatic”.

În vârstă de 50 de ani, el a fost arestat la scurt timp după aceea şi apoi eliberat pe cauţiune, în aşteptarea unor anchete suplimentare, a declarat un purtător de cuvânt al Met, numele sub care este cunoscută Poliţia din Londra.

Sâmbătă, un mesaj publicat pe site-ul muzeului preciza că acesta „este deschis, dar din cauza unei probleme de infrastructură IT, unele galerii au trebuit să fie închise”.

„Capacitatea de primire” a publicului a fost „restrânsă” şi se va acorda prioritate persoanelor care au rezervat un interval orar de vizitare, detaliază acelaşi mesaj online.

O parte din colecţia permanentă a muzeului a fost, de asemenea, închisă vineri în urma incidentului, potrivit agenţiei de presă britanice PA.

Reputaţia muzeului a fost zguduită în ultimii ani după ce peste 2.000 de obiecte din colecţiile sale au fost furate de un fost angajat. Cazul a fost făcut public în august 2023.

Se pare că unele dintre obiecte au ajuns pe site-ul de licitaţii online eBay, iar muzeul pare să fi fost la curent cu furtul încă din 2021. Sute de obiecte au fost recuperate între timp.

Scandalul a dus la demisia directorului de la British Museum, Hartwig Fischer. Acesta a fost înlocuit de Nicholas Cullinan, care a condus anterior National Portrait Gallery.

Înfiinţată în 1753, instituţia, care poate fi vizitată gratuit, este cea mai populară atracţie turistică din Regatul Unit.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează