G4Media.ro

BREAKING Tătaru: S-a decis să amânăm a patra etapă a măsurilor de…

Foto: Inquam Photos / George Călin

BREAKING Tătaru: S-a decis să amânăm a patra etapă a măsurilor de relaxare care erau prevăzute pentru 1 iulie / Primul val al epidemiei nu s-a încheiat și poate fi cu două cocoașe, iar a doua mai virulentă

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat, luni, la Digi24, că la nivelul grupului tehnico-științific s-a decis să fie amânată a patra etapă a măsurilor de relaxare care erau prevăzute pentru 1 iulie, subliniind că în ultimele zile a crescut numărul cazurilor zilnice de COVID-19, precum și numărul pacienților aflați la Terapie Intensivă, precum și a deceselor. Una dintre măsurile așteptate era redeschiderea restaurantelor.

Ministrul a mai spus că autoritățile au în vedere să ia măsuri de carantinare a zonelor cu focare, dacă va fi cazul.

Nelu Tătaru a precizat că România încă nu a trecut de primul val al epidemiei.

„Încă n-am terminat acest prim val. Încă n-am ajuns la acea viață cvasinormală. Noi putem transforma acest prim val într-un val cu două cocoașe, în care a doua e mai virulentă. Dacă la prima exista un instinct de conservare, acum nu mai există la niște concetățeni de-ai noștri. Se poate muri la 30 și ceva de ani fără a avea alte comorbidități”, a afirmat Tătaru.

Ministrul a mai atras atenția că, din cauza transmiterii intense a virusului în România, este posibil ca unele țări să impună restricții pentru românii care vor să meargă în vacanță.

Principalele declarații:

Discutăm recomandările Grupului tehnico-științific. S-a evaluat tot ce a însemnat cele două asăptămâni, în care au crescut cazurile noi, cazurile în ATI, decesele.

Recomandările sunt de a amâna noile măsuri de relaxare pentru 1 iulie.

La nivelul grupului tehnico-științific s-a decis să amânăm a patra etapă a măsurilor de relaxare.

Situația de creștere a cazurilor a fost și în alte țări europene, dar la noi parcă recrudescența a fost mai mare.

Dacă este transmitere comunitară accentuată, ne gândim la măsuri punctuale – izolarea, carantinarea zonei respective.

În acest moment, avem acea listă cu țările din Europa votată în 22 iunie din care când ne întorceam nu intram în izolare. Măsurile se iau pe bază de reciprocitate. E posibil ca și ei să introducă România.

În două zile se așteaptă o decizie la nivelul UE. Când vom avea o nouă listă, o vom da publicității.

Eu gândesc o viață cvasinormală spre sfârșitul lunii iulie – începutul lui august. Dar trebuie să ne gândim ce am putea face noi ca să ajungem la acest rezultat.

Fiecare măsură de relaxare am gândit-o în funcție de cum putem face față pandemiei. Fiecare măsură conținea norme și contăm pe parteneriatul cu agentul economic, cu societatea civilă. Când doar o parte respectă înțelegerea, ajungem la situația de astăzi.

Nu e totul pierdut. Analizăm în fiecare zi evoluția și în funcție de rezultate vom lua măsuri.

Avem o săptămână de foc în care putem vedea ce a însemnat acest weekend. Suntem pregătiți ca sistem medical, dar nu putem lupta singuri.

Chiar dacă suntem mai pregătiți, avem echipamente, virulența virusului este aceeași. Acum 3 săptămâni aveam indicele de transmitere de 0,6, acum avem 1,4.

Noi am dat un ordin ca spitalele suport să treacă la patologie non-Covid. În acest zile, nu puteau face față spitalele de fază I și II nu puteau face față. Am dat și ordinul cu asimptomaticii externați după 10 zile, dar în ultimele zile au crescut cazurile severe.

Încă n-am terminat partea medicală, există o parte economică și spre toamnă o parte politică. Unii s-au grăbit și au intrat pe partea politică. Negarea a tot ce a fost și trecerea pe politică, cred că nu e momentul să ne jucăm cu viața românilor. Aproape toată clasa politică. Suntem puțin cei care tragem alături de populație și corp medical. Populația a tras două luni de zile, când a stat în casă. Nu trebuie să folosim un moment de derută și în rândul populației.

687 milioane lei a costat doar carantina.

Corpul medical și-a făcut datoria. Dacă vrem să stricăm ce a făcut acest corp, haideți să ieșim la tribuna Parlamentului, în stradă, pe Facebook să bagatelizăm. E un corp medical care a obosit, dar nu se va lăsa. Avem și pregătirea psihică în acest moment.

Ca să avem valul doi, trebuie să terminăm acest val unu. Încă n-am terminat acest prim val. Încă n-am ajuns la acea viață cvasinormală. Noi putem transforma acest prim val într-un val cu două cocoașe, în care a doua e mai virulentă. Dacă la prima exista un instinct de conservare, acum nu mai există la niște concetățeni de-ai noștri. 

Se poate muri la 30 și ceva de ani fără a avea alte comorbidități.

Depinde de noi cum se va manifesta acel val doi.

Scandalul Unifarm. În momentul în care prin UPU… Prima dată am aflat când m-a sunat dl Arafat că la UPU sunt măști neconforme. Am solicitat Unifarm să retragă aceste măști. S-au retras. Faptul că cineva sau ceva a profitat de lipsa acută a echipamentelor, gestionând o achiziție în acest fel, nu are niciun motiv să fie iertat. Eu de o lună de zile specificam niște probleme la Unifarm și în MS. A urmat trimiterea Corpului de control. Aceste controale s-au oprit când a început ancheta DNA.

Au fost mai multe societăți în care avea capital și MS și am solicitat reevaluarea activității desfășurate. Erau și medicamente, după profilul societății. Atât timp cât sunt niște anchete în desfășurare, prefer să vorbesc mai puțin.

E o comisie de achiziții, de recepție a acestor materiale. Cel puțin teoretic ar trebui să existe, ca să verifice că produsele corespund.

Avem comisie de verificare la nivelul MApN.

Nu fac presupuneri cât sunt niște anchete în desfășurare.

Pentru mine a contat ca tot ce înseamnă corp medical să aibă echipamente.

 

În ultima perioadă, de la 150 de cazuri în ATI, am ajuns și la 230. Ne arată creșterea cazurilor severe. Aproape jumătate din ATI sunt pe aparate de ventilatoare. Avem și o rezervă de paturi dotate în spitalele de fază III sau spitalele suport. Avem și TIR-urile de ATI, putem gestiona această situație. Avem 3077 de paturi de terapie intensivă în toată țara. Avem aproape o mie de ventilatoare.

Încercăm să gestionăm și patologia non-Covid. Avem capacitate, dar nu trebuie să o ducem la maxim. Nu trebuie să forțăm.

Din 15 mai am recomandat și internările pentru patologia cronică.

Nu vrem să ne transformăm într-un stat polițienesc. Vrem să ajungem la o stare de cvasinormalitate, dar respectând. Sunt date și amenzi.

Mergem pe spiritul civic. Gândeam pentru 1 iulie și alte măsuri de relaxare, dar am fost nevoiți să le amânăm.

Poate sunt români care vor să plece în vacanță. Țările își iau măsuri de precauție, așa cum ne luăm și noi.

Noi am ajuns pe locul 3 ca transmitere comunitară în UE, eu sper să ne revenim.

Pot exista restricții în orice zonă în care avem transmitere comunitară, poate fi ridicată și autorizația de funcționare a unor agenți economici.

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

28 comentarii

  1. ”Vand masti de protectie si dezinfectant-gel. De data aceasta sper sa sune si bizonul carpatin
    sau bivolul mioritic…”

  2. Domnule Tătaru, ca medic vă respect, dar ca ȚUCALAR al lui klauSS sunteți de-a dreptul jalnic.

  3. Sunt mulți nesimțiți care nu poartă mască în spațiile închise si în transportul în comun. Care sunt măsurile împotriva lor? In mall-uri nu, în mijloacele de transport in comun nu si nici in institutii. Umblă angajații fără măsti. Si noi cei care purtăm ce vină avem pe căldurile astea? Cred că ne trebuie stare de urgență. Si reguli stricte. Amenzi. Altfel vedem multă lume nesimțită.

    • Evident am ajuns aici datorită lipsei de acțiune a poliției, care efectiv stă și se uită. Doar că poliția acționează întotdeauna la ordin, scris sau din gură în gură (telefon în telefon ). E clar că autoritățile au încurajat apariția unor focare și și-au dorit prelungirea stării de alertă, alternativei, care o fi aia….moțiune de cenzură?

  4. Dar sanctionarea persoanelor publice care nu respecta masurile de preventie cand se face?

  5. Desigur, stare de urgenta si sa inchida granitele. Pleaca romanii la bulgari, se viruseaza intre ei si la intoarcere ne omoara bunicutii. Propun imprastierea gazului lacrimogen in fiecare centru comercial ca sa fortam oamenii sa poarte masti si ochelari. no pain no gain

    • @geo:
      Te-ai scremut si pana la urma ai scos si tu o margica !

      PS. Pardon … o piatra de la rinichi ! :))

  6. Deja scriu declaratii pe proprie raspundere, ca nu mai e mult si sa fiu pregatit cu teancul de hartii. Traiasca ecologistii!
    Nenea Tataru, cate zile ne mai putem plimba liberi? Ca simt o noua izolare fortata. Degeaba, evident.
    Sa ne facem provizii?

  7. Ce amânare, ce relaxare ?!? Un președinte și un guvern „responsabil” va declara starea de urgență pe timpul căreia toți asimptomaticii, toți cei văzuți fără mască plus cei indicați de „oamenii de bine” drept posibili transmițători de virus să fie arestați pe toată durata de existență a virusului !!! Știe cineva cum a dispărut virusul gripei spaniole, ce tratamente eficiente s-au folosit și ce vaccinuri au fost inventate ?!?

    • @sisif hahahha, deci de pe astfel de site-uri va luati voi info?! 😀 pai mai baiete, tu ai incercat sa intelegi ce scrie acolo?! orice copil care a terminat un liceu poate sa-ti spuna ca e un MAREEEE FAKE NEWS 😀
      in primul rand, in majoritatea cazurilor grave de pneumonie virala apare pneumonie bacteriana secundara. nu e nevoie de niciun vaccin de „meningită bacteriană” sau orice alta bacterie pentru asta 🙂 . din aceasta cauza se administreaza antibiotice in majoritatea pneumoniilor cu etiologie virala. dar acestea sunt lucruri elementare, chiar nu stiai asa ceva?! 😀
      apoi, faptul ca „boala nu a fost de origine spaniola” e de notorietate. de fapt nimeni nu a pretins ca acest virus e de origine spaniola. chiar nu stiai nici macar asta?! ia sa vedem, esti in stare sa gasesti pe net in milioanele de resurse de ce aceasta gripa s-a numit „gripa spaniola”? 🙂
      deci, de curiozitate, tu esti platit sa raspandesti asemenea tampenii sau chiar crezi asa ceva? sincer, pentru binele tau sper ca prima varianta …. altfel e grav mai baiete.

    • @bug – Da de asta ce zici?

      https://youtu.be/8obSxl50nyc

    • @sisif are peste 1h tot interviul asa ca nu am timp acum, incerc sa ma uit peste el la noapte cand termin. dar il stiu pe acel doctor de mult. parca prin februarie voia sa se infecteze cu covid-19 sa arate ca doar pesoanele imunocompromise, cu obezitate, cu dz2, hta, in varsta, cancer si altele risca sa faca forme grave de boala si poate chiar sa moara. ceea ce e adevarat, problema e ca in acea categorie e un procent foarte mare din populatie 🙂 tu esti cumva in aceasta categorie? dar parintii tai, sau frati, rude, prieteni, etc? sunteti toti tineri si sanatosi tun, nu? 😀 sa vedem ce „adevaruri” mai postuleaza acum 😀 schiar sunt curios, poate face si ceva predictii pentru viitor, eu sunt foarte interesat de ADE de exemplu. omul asta clar vede in viitor, e „vizionar” :)))))))))). dar nu mi-ai raspuns la intrebare, tu chiar crezi ce debitai in primul comentariu sau faci si tu un ban de un mic si-o bere? 😀

    • @bug – Legat de gripa spaniola am descoperit, ca si atunci s-a intamplat un lucru foarte curios.
      Au murit oameni tineri si sănătoși in marea majoritate. Nu copii, bătrâni sau bolnavi. Pana de curând a fost un mister pentru lumea medicală.
      Explicatia este următoarea: În 1917 s-a instituit vaccinarea obligatorie, mai ales pentru combatanții care mergeau pe front. Se făceau până la 17 vaccinuri odată, tifos, tbc, etc., ca să-i apere pe soldați de toate bolile. Aparatul imunitar era in acest fel solicitat la maxim. Virusul gripal obișnuit, care a venit si este astăzi cunoscut si descifrat, a declanșat la acești tineri vaccinati un raspuns imun foarte puternic, cu acea furtună citokinica, acumulare de apa in plamani (edem pulmonar) si deces rapid. Toti cei care nu s-au vaccinat au scăpat cu viață. Asta este lectia pe care trebuie s-o învățăm de la gripa spaniola.

      Informatiile le am de site -uri in limba engleza si germană.
      M-am bucurat să găsesc si un link in limba română, pe care l-am postat. E drept ca nu stabileste foarte clar cauza mortalității ieșite din comun.

  8. NEMERNICI???E puțin spus,ăștia aplica un genocid!!!Sa nu scoți un sunet până astăzi și să dai drumul la cluburile școlare dar,să ne spui ca sunt „două cocoloase”ale primului val și,pentru că la toamnă sunt alegerile,cică valul 2 este în iarnă!!!Oare cum va răbda pământul??Va doresc ce doriti voi românilor!!!!

  9. Ce relaxare mai vreți nu vedeți ce este la mare . Toată lumea in concediu fără masca fără distanțare ii doare undeva de restricțiile voastre . Poi verificați ma la sânge terasele plajele , restaurantele sa vedeți ce măsuri se respecta . Verificați personalul care lucrează acolo ce respecta . Ospătarii care servesc fără masca pe fata poi aia nu au contact cu clienții ? Clienții aceștia de unde sunt ? Nu sunt purtători de coronița ?? Tot dați restricții dar cine verifica dacă se respecta sau nu .

  10. Poate mai anulati si niste masuri de relaxare pe la medici da?

    https://www.g4media.ro/o-tanara-cu-o-infectie-acuta-a-fost-plimbata-timp-de-doua-zile-intre-spitalele-din-cluj-care-au-refuzat-internarea-mama-pacientei-au-tratat-o-de-parca-avea-lepra-or-ea-nu-putea-sa-respir.html

    Focarele de infectie sunt in spitale si alte chestii conexe sistemului de stat de sanatate, da’ de acolo nu intra nimeni la puscarie nu?

  11. Ce relaxare? Izolare la domiciliu, iti curge nasul la spital!!! Bani sunt. Ca astia au studiat cu nea Nelu. Ala visa Democratie originala. Astia tot asa- testare si raportare originala. Nu va e rusine?

  12. Si daca vine si valul 3 si alt virus valurile 1-n, si inca unul, ce facem, tinem tara blocata? Bagam oamenii in camere starile si ii hranim cu perfuzii prin pereti?
    Singura masura de PRECAUTIE (si prudenta prezidentiala inteligenta) este ajutarea sistemului imunitar (iar asta nu se face izoland oamenii, ci exact din contra), dezvoltarea urgenta infrastructurii medicale si formarea profesionala asociata (oricat ar costa, nu poate costa mai mult decat o criza economica majora), si actiunea targetata pentru PROTECTIA celor VULNERABILI.

  13. Care masuri?

  14. Pregateste moral poporul pentru vaccinarea obligatorie.

  15. „Val cu doua cocoase”- inventie romanesca, bravos ! 2 cocoase exista acolo unde nu s-au facut teste suficiente pt „prima cocoasa”.
    Jalnic ministru asta !

  16. Apreciez cum a rezolvat dl.Tataru problemele din spitale, curajul de a se duce direct in mijlocul focarelor in plina pandemie.

    Dar cred ca poate n-a avut suficientcuraj politic dupa minivacanta de Rusalii cind s-a vazut ce s-a-ntimplat la Vama Veche, cind L.Mindruta anunta voios ca SarsCov2 nu mai exista. Si asta a continuat 3 saptamini la rind, ba pe terase, ba pe plaja, ba o hora la Mamaia…

    Nicaieri nu se ia temepratura, masti poarta doar cei mai slabi de inger, iar Politia nu mai da amenzi ca tot le anuleaza Avocatul „poporului” si CCR.

  17. S-a facut din tantar armasar ( si chiar mai mult de atat ). Se pot deschide mai multe discutii pe aceasta tema:
    1. controlul populatiei – ii poti controla mai bine pe oameni cand sunt restrictii de tot felul;
    2. frica – acest virus mititel care a ,,inspaimantat planeta” si care a gasit in Romania un sistem sanitar total nepregatit – si nu numai pentru acesta; Romania nu este in stare sa aiba grija de cetatenii sai din punct de vedere medical de unde si frica de a se imbolnavi mai multi oameni decat poate asuma sistemul medical;
    3. coruptia, hotia – mentinerea unei anumite stari ( urgenta, alerta, altele ) permite celor aflati in aceasta perioada la conducerea tarii sa faca jafuri de neimaginat; in astfel de perioade se dau cele mai mari tunuri financiare: cei bogati vor castiga si mai mult iar cei saraci vor saraci mai mult;
    4. lipsa de perspectiva – ce fac cei care conduc tara pentru oamenii bolnavi de acest virus si de alte boli: nimic; doar restrictii, amenzi, lipsiri de drepturi. De medicamente, de vaccinuri de tratamente nicio vorba; Deunazi un doctor din Timisoara care spunea ca lucreaza la un vaccin acuza guvernul ca nu a dat nicio mana de ajutor pentru autorizarea acestui vaccin, mai mult cand a fost vorba sa-l inregistreze I-au trimis la Amsterdam pentru autorizari.
    si sunt multe de discutat, mult mai multe. as atrage atentia la cifre – faceti fiecare dintre voi cateva socoteli ( persoane imbolnavite, persoane vindicate, teste efectuate, decese, comorbiditati, varste decedati , toate raportate la populatia Romaniei si o sa va ,,speriati’ cat de periculos este acest virus. sau de ce sistemul medical pentru alte afectiuni grave – mai grave decat posesia acestui virus este blocat de mor oameni si nimeni nu spune nimic despre acestea.

    • @grig, ca sa intelegi de ce lumea s-a speriat de acest virus „mititel” trebuie sa intelegi domeniul, lucru pe care evident ca tu nu-l faci. si btw, vezi ca „mititel” nu echivaleaza nici pe departe cu inofensiv 🙂 din contra! din pacate nu pot sa fac nimic pentru tine, e de apreciat totusi ca tu incerci singur sa faci niste rationamente (nr decese, varsta, etc) insa iti repet, fara sa intelegi cu ce te confrunti, ajungi la concluzii eronate. deocamdata nu avem tratament si nici vaccin nu o sa avem prea curand, daca o sa avem deci sansele sunt cam mici. in plus, ai tu un glog de cristal sa ne spui si noua cum reactioneaza organismul unei persoane sanatoase la o noua reinfectare? care sunt sansele sa dezvolte ADE? dar pentru o persoana cu risc? vezi tu, sunt multe necunoscute si cei care inteleg domeniul, inteleg si pericolul. din pacate abia peste cel putin un an, cand vom avea suficienti oameni din toate categoriile si care au trecut prin cel putin doua infectari vom putea sa tragem niste concluzii cat de cat mai aproape de adevar. acum, din pacate, e prea devreme si trebuie sa fim foarte precauti. eu personal cred ca o capacitate de testare extinsa poate limita raspandirea virusului si in acelasi timp izolarea. poate avem totusi noroc si dezvoltam metode alternative de testare mult mai ieftine si mai rapide comparat cu rt pcr ….

  18. Vad ca toti comentatorii sunt mari specialisti!Nu stiu cum va incapeti in piele de mandrie cat sunteti de inteligenti?

    • Nu trebuie sa fi mare specialist in a trai si a observa cu ochiul liber aberatile facute de guvernul nostru. Totul e sa compari cu tarile din jur.

  19. OLGA,constatările tale ar trebui să ne maguleasca dar,nu este cazul pentru că,vin din partea unei individe care ,este doar…..sarcastică!!!Sunt comentarii si pareri nu lucrari de doctorat!!!!Si niciunul din cei care scriu nu isi asuma vreo cercetare stiintifica in materie de situații cotidiene!Daca este prea putin pentru tine,cauta site-ul Academiei Romane!!!