G4Media.ro

BREAKING Kovesi a câștigat și votul din LIBE: A primit 26 de…

Sursa: Inquam Photos/ Autor: George Călin

BREAKING Kovesi a câștigat și votul din LIBE: A primit 26 de voturi. Francezul a obținut 22 de voturi, iar germanul un singur vot

Laura Codruța Kovesi a obținut 26 voturi miercuri în comisia pentru libertăți civile și justiție (LIBE) a Parlamentului European, clasându-se pe locul întâi pentru ocuparea poziției de procuror-șef al Parchetului European. Pe locul doi s-a clasat Francois Bohnert (Franța) cu 22 voturi, iar pe trei Andres Ritter (Germania), care a obținut un singur vot. Un vot a fost nul.

Votul a fost secret cu buletine. Au votat 50 dintre cei 60 de membri ai Comisiei LIBE. Din comisia de numărare a voturilor au făcut parte Monica Macovei și Maria Grapini.

”Numele Laurei Codruța Kovesi va fi trimis, după validarea de către șefii grupurilor politice, la membrii Consiliului Uniunii Europene. Aceștia vor decide cu majoritate dacă o susțin sau nu. Ceilalți doi candidați au fost eliminați din cursă”, a explicat europarlamentarul Cristian Preda.

Laura Codruța Kovesi a câștigat marți seară votul din comisia pentru control bugetar (CONT) a Parlamentului European pentru desemnarea procurorului-șef al Parchetului european, clasându-se peste contracandidații săi din Franța și Germania. Astfel, fosta șefă a DNA a primit 12 voturi, Francois Bohnert (Franța) a obținut 11 voturi, iar Andres Ritter (Germania) a obținut un singur vot.

Laura Codruța Kovesi a fost audiată marți seară timp de 75 de minute în Parlamentul European, fiind ultimul candidat pentru postul de șef al Parchetului European, după Andres Ritter și Francois Bohnert. Kovesi a răspuns multor întrebări legate de acuzațiile aduse de PSD, ALDE și aliații lor mediatici, ea spunând de fiecare dată că a respectat legile. A demontat dosarul penal făcut de secția specială pentru magistrați, calificând acuzele drept neadevărate. Mai mulți europarlamentari, din diferite grupuri politice, au declarat că o susțin și îi recunosc realizările și s-au declarat solidari cu ea în fața acuzațiilor. Pe de altă parte, europarlamentarul Maria Grapini (membru al partidului fondat de Dan Voiculescu) a stârnit ilaritate în sală cu o serie de acuze identice cu cele vehiculate în fiecare seară de Antena 3.

Procurorul-şef european, care va conduce Biroul Procurorului Public European (EPPO), va fi numit de comun acord de către Parlamentul European şi Consiliu.

Propunerea rezultată din votul Comisiei LIBE şi din recomandarea Comisiei CONT va fi acum trimisă Conferinţei Preşedinţilor (preşedinţii PE şi liderii grupurilor politice) de către preşedintele Comisiei LIBE. Ei vor decide paşii de urmat la 7 martie, înaintea negocierilor cu Consiliul.

Parchetul European, care ar urma să devină operaţional până la sfârşitul lui 2020, va fi un birou independent însărcinat cu investigarea, urmărirea şi aducerea în faţa justiţiei a infracţiunilor împotriva bugetului UE, cum ar fi frauda, corupţia sau frauda transfrontalieră de TVA de peste 10 milioane de euro. Lista infracţiunilor va putea fi extinsă în viitor pentru a include, de exemplu, activităţi teroriste.

Până în prezent, 22 de state membre ale UE s-au alăturat Parchetului European. Exceptând Marea Britanie, care va părăsi UE, cele cinci ţări care nu participă încă (Suedia, Ungaria, Polonia, Irlanda şi Danemarca) se vor putea alătura în orice moment.

Parchetul European va avea sediul central în Luxemburg şi va fi compus dintr-un procuror-şef şi un colegiu de procurori din toate ţările participante. Aceştia vor coordona investigaţiile curente desfăşurate de către procurorii delegaţi în fiecare stat participant.

Parchetul European va veni în completarea activităţii OLAF (Biroul european de luptă antifraudă) şi a Eurojust (agenţie a Uniunii Europene ce se ocupă de cooperarea judiciară în materie penală între agenţiile statelor membre), care nu sunt echipate pentru a ancheta sau pentru a urmări penal cazuri individuale.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

138 comentarii

    • da, se poate invinge coruptia. acum este randul nostru sa demonstram aici ca se poate!
      spor la treaba, tuturor!

    • Codruta, sa ne traiesti!
      Daca citesti, pentru infiintarea acestui departament, consulta-te din plin cu baietii de la FBI, CIA si SECRET SERVICE. Astia de aici au o vasta experienta cu fel de fel de smecheri.
      God bless Romania, land of the free!

    • Mai avem o sansa: exista inca dreptate in lumea asta!

    • Deci acesta era motivul pentru care aseara a fost difuzat pe HBO filmul cu Lenardo DiCaprio in rolul lui J. Edgar Hoover…!? God Bless America….

    • Felicitari si Doamne ajuta

  1. Ha ha…super….

  2. Bravo, bravo! Felicitări!!!

  3. Bravo Codruta!

  4. stiti sentimentul ala de ti se face pielea gainii?
    Felicitari!!!!

  5. psd….mumu psd

  6. Interesant ar fi să ştim (de la d-na Macovei) reacţia Mariei Grapini după terminarea numărării voturilor!

  7. F e l i c i t a r i !!!!!!
    Bravo fata draga!

  8. Excelent! Go Kovesi!

  9. “Pas cu pas”…

  10. What the fuck really?

  11. Exceptional ! Bravo, Codruta ! este o veste nemaipomenita pentru noi toti

  12. Go Codruta!!!! psd sa-si faca valizele!!

  13. Felicitari.
    Fara mila Codruta, fara suspendare!

  14. Si, petrecem in strada?

  15. Bravo Codruta, bravo Romania!

    • De ce „bravo Romania”, ca Romania nu are niciun merit in acest imens succes al LC Kovesi?!

    • Laura Codruta Kovesi merita sa iesim azi in Piata Victoriei si sa o sustinem pana la vitoria finala, (numirea ei ca procuror sef european). Ziua de azi a reaprins sperantele romanilor ca sleahta de mafioti aflata la conducerea Romaniei poate si trebui sa fie alungata.

  16. Crapati! La gunoi cu PSD-ALDE-UDMR! La puscarie cu Dragnea si acolitii! Ce zi minunata de primavara!

  17. Felicitari!!!
    Acum poate sa inceapa „curatenia de primavara”!!!
    Hotii la bulau, please!

  18. Bravo Codruța!
    Ăsta să fie începutul sfârșitului pentru infractorii din fruntea statului!
    Ne vrem țara inapoi!
    Vrem democrație, nu dictatură!
    Începe cu Tel Drum si scapa-ne de Dragnea!

  19. Yes!
    M-a inselat feelingu-l!

  20. Felicitari Doamna Kovesi!!

  21. Extraordinar!!!!!!
    M-am bucurat de parcă ar fi câștigat România campionatul mondial de fotbal.

  22. Fortza Codruta!!!

  23. Bine Codruta. Putem sa ne mandrim si noi cu ceva in sfarsit, peste zoaiele de mizerie, minciuni si laturi ale PSD-ului … Go go Codruta, urmeaza PSD la Haga si apoi la zdup, mama voastra de borfasi!

  24. Deseară vor fi peste 100.000 de oameni în Piața Revoluției!

  25. cand simti ca in tara totul e prabusit..uite ca inca mai apare o scanteie de speranta. sa speram ca se mai trezesc din amortire si cei din tara.

  26. Bravo! Felicitari! Cred ca astia de la Guvern ar trebui sa revopsesca puscariile, sa inlocuiasca mobilierul….de, ca atunci cand te astepti de oaspeti….de seama…

  27. A belit-o PSD+ALDE+UDMR!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  28. astazi seara cumpar o sampanie sa sarbatoresc evenimentul, se pare ca astazi Dumnezeu a aruncat o privire si asupra Romaniei.

  29. Incet, dar sigur, se darama esafodajul psd-alde-udmr.

  30. BRAVO LAURA CODRUTA KOVESI!!!!!!!!!!!!!!!! BREAKING Kovesi a câștigat și votul din LIBE: A primit 26 de voturi. Francezul a obținut 22 de voturi, iar germanul un singur vot. Laura Codruta Kovesi este in proportie de 99% noul PROCUROR SEF EUROPEAN! Pe ei, pe hoti, pe mama lor de mafioti! TRIMITETI SALVARI MULTE IN KISELEFF LA PSD SI LA SEDIUL ALDE!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Dragnea este in culmea lesinului!

  31. ….in sfarsit!!!

    Dragnea la-nchisoare! Dragnea la-nchisoare! …

    • Nu singur, la braț cu bubosul, tuta blondă, olguța cu sticluța și toți care au mâna lungă și mintea scurtă

  32. La kiseleffzece sa Aprindem Feshtilele ca sa Stinga Tri Bubitzii SRL Ordonanta 7 !

  33. URAAAAA !!!!! FELICITARI CODRUTA, TE IUBIM !!!
    SA CRAPE FIEREA IN dragnea, buborel, tariceanu, vosganian, sogor csaba si toata sleahta de mafioti ticalosi !!!

  34. FORTZA CODRUTZA!

  35. BRAVO LAURA CODRUTA KOVESI!!!!!!!!!!!!!!!! BREAKING Kovesi a câștigat și votul din LIBE: A primit 26 de voturi. Francezul a obținut 22 de voturi, iar germanul un singur vot. Laura Codruta Kovesi este in proportie de 99% noul PROCUROR SEF EUROPEAN! Pe ei, pe hoti, pe mama lor de mafioti! TRIMITETI SALVARI MULTE IN KISELEFF LA PSD SI LA SEDIUL ALDE!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Daddy este in culmea lesinului!

  36. Tot respectul! Adevărul iese totdeauna la suprafaţă.

  37. BRAVO LAURA CODRUTA KOVESI!!!!!!!!!!!!!!!! BREAKING Kovesi a câștigat și votul din LIBE: A primit 26 de voturi. Francezul a obținut 22 de voturi, iar germanul un singur vot. Laura Codruta Kovesi este in proportie de 99% noul PROCUROR SEF EUROPEAN! Pe ei, pe hoti, pe mama lor de mafioti! TRIMITETI SALVARI MULTE IN KISELEFF LA PSD SI LA SEDIUL ALDE!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Dragnea este in culmea lesinului!

  38. BRAVO LAURA CODRUTA KOVESI!!!!!!!!!!!!!!!! BREAKING Kovesi a câștigat și votul din LIBE: A primit 26 de voturi. Francezul a obținut 22 de voturi, iar germanul un singur vot. Laura Codruta Kovesi este in proportie de 99% noul PROCUROR SEF EUROPEAN! Pe ei, pe hoti, pe mama lor de mafioti! TRIMITETI SALVARI MULTE IN KISELEFF LA PSD SI LA SEDIUL ALDE!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Daddy este in culmea lesinului!

  39. wohoooo! bravo doamna Kövesi! take that PSD.

  40. Latrina 3 si RTV sa arboreze mira in berna!

  41. Yahhhh !!!!

  42. O veste extraordinara! Jos penalii! Dragnea la Jilava, cat mai curand!

  43. Banuiesc ca, in decurs de cateva minute sau ore, borfasii PSD vor initia o noua cale de atac pt a contesta procedura si implicit rezultatul votului!!!
    Nu se lasa ei atat de usor.
    De la gunoaiele PSD-iste ne putem astepta la orice, mai ales cand sunt constienti ca nu mai au nimic de pierdut.

  44. Moare buborel de ciuda. Moare si latrina 3. Moare si dragnea. Misto… Abia astept sa ceara kovesi dosarul tel drum.

  45. Moment istoric. Nu stiu acum cat de multa putere va avea EPPO impotriva marilor corupti, dar macar stim ca este pe maini bune.

    Felicitari LCK! Sper sa nu uiti de „prietenii” nostri din Romania, care reprezinta practic motivul principal de formare al EPPO.

  46. Mult succes Codruța și să scapi țara de hoții din psd-alde-udmr!

  47. Ura! Zi de doliu pt. psd! Ce pumn au primit pesedistii in figura! Culmea, tot ce-au uneltit impotriva ei, toate mizeriile sordide cu care au incercat sa o impiedice, s-au intors impotriva lor si au ajutat-o . Sa crape pesedistii!

  48. SUPER veste. Cred ca am putea iesi in strada si de bucurie nu doar la necaz.

  49. Acuma, din compasiune, sa ne gandim la bietul Dragnea, ca are un fiu cu o amarata de porcarie, si o fatuca verde in batatura, ce o sa se aleaga de ei? Va intreb, ce? Bejenie ca alti saracani, Mazare, Bica, Udrea? Acuma serios, sper in mai bine, ca orice talamb, dar intre timp vad ca arhitectupul Udrei, recte marinarul, e bine merci, in cazul lui Mazare si-au furat-o fraierii, el e bine merci, si tot asa. Fact of life.

    • Piei, de pe acest site, satana pesedista! nu ti-e rusine?
      Du-te pe blogul lui nascase, acolo unde erai bine primit

  50. Azi e o zi Sfânta,
    Românii, după atâta amar de vreme simt din nou adierea de primăvară în suflete…
    Vom sărbători în stradă pe Codruța…
    Îl invităm pe nevolnicul GÂDEA să transmită în direct…!

  51. Tic-tac, tic-tac……. mai este 1 secunda…tic-tac, tic-tac, auzi pezde, auzi?

  52. Bravo Kovesi pt pregatirea profesionala pe care o ai, pt curajul, rezistenta in fata detractorilor, atacatorilor si determinarea care te caracterizeaza !!!!!!!!!!!!!!!!!!

    Bravo celor care au votat la nivel european pt competenta!!!!!!!!!!!!!!

    Europa nu moare, adevaratii europeni nu s-au lasat influentati de lobbying ul populistilor.
    Nu am nimic personal cu candidatul francez sau cu Franta, o tara profund europeana, dar acest candidat a fost sub nivelul lui Kovesi si a castigat in dezavantajul ei numai la votul strict politic al ambasadorilor.

    Mai sunt cateva formalitati de indeplinit si sper ca vor ramane la stadiul de formalitati.

    Si acum la vot cu totii pt europarlamentare sa scoatem ciuma rosie din UE.

  53. Felicitări, dna Kovesi !!! ☺☺
    Chiar că s-ar putea iesi in strada de bucurie !

  54. Felicitari! ne bucuram pentru tine si victoria ta ne da sperante si pentru noi!

  55. Va bucurati de parca deja a fost numita in post. Votul acesta e apa de ploaie, tot la negocieri se ajunge. Mai este pana acolo. Nu va primi niciodata acest post.

    • Crezi ca te va intreba cineva pe tine? 🙂

    • @Gogu

      esti mare Gagauta, daca crezi ca alta institutie europeana se opune votului din PE, vot dat pt cel mai bun specialist in domeniu, asa cum a atestat si comisia de 12 specialisti.

      Stiu ca sunteti disperati, dar asta este, UE nu e Romania lui dragnea; voi nu intelegeti lucrul asta.

  56. Iesirea in strada pentru a sarbatori victoria lui Kovesi ii va scoate din minti pe pesedisti. Sa crape in doua pesedisii cu zdragnea cu tot!

  57. Victoria de azi a LCK este si victoria tuturor magistratilor cinstiti din Romania carora trebuie sa le multumim ca au ramas drepti in fata tavalugului mafiot.
    Curaj, suntem in continuarea alaturi de voi !!

  58. BRAVO FATĂ DRAGĂ!
    Mi-ai înrourat ochii, de nu mai văd bine tastatura.
    O imensă bucurie ai adus românilor cinstiți, care trudesc din greu ca să-și ducă viața. Le-ai dat speranța că se vor bucura, cât de cât și ei, în țara asta dacă nu vor mai fi cei care au furat și visele copiilor.
    Mai ai mulți de trimis la ”mititica”, scapă-ne de ei!
    Să ne trăiești întru mulți ani!

  59. Așa e corect!!!! Noroc că alții ne pot aprecia valorile. La noi în țară, hoții de la butoane, îi caută nod în papură.

  60. Mă întreb ce zice tudorel care a demis-o „constituțional”. Ii mai cresc 3 negi.

  61. Cat de prost poti sa fii, ca DIGI24, ca sa o primesti in direct pe Grapini?!!!!!!

    • Gabriela Zoana – alta curva ticaloasa la DIGI!

    • Eu nu i-as judeca gresit. Stiti bancul cu calul scos la vanzare? Asta au facut si ei…..parerea mea. Cum sa pierzi ocazia sa nu-i permiti toapei sa-si exprime parerile fara noima?…..un fel de ridicarea poalelor in cap . Poate acum la noile alegeri europarlamentare vom citi cu mare, mare atentie numele persoanelor trecute pe lista. Succes!

  62. Sa vedem ce va face Dragnea acum. Sigur are insomnii si va cauta ceva, darvoare va si gasi? Cred ca alegerea Codrutei in acest post va propulsa Romania mult mai in fata decat a dat inapoi prin guvernarea actuala.

  63. Ce zi de cosmar pentru dragnea! S-a trezit iar cu ea pe cap, dar muult mai sus si intangibila!

    • Au scapat de dracu si au dat de ta’su.Au scos-o de la DNA si au bagat-o in PARCHETUL EUROPEAN COAIE ! :))))))))))

      S-a dus DIRECT CU TINTA .:)))

  64. Mai avem o sansa: mai exista dreptate pe lumea asta!
    Ce palma pentru jalnicul Tudorel Toader si pentru autocratul Dragnea!

  65. D-ul Radulescu,le fac raiting la zombie! Am dat pe mute si ma plimb, cand pe unii cand pe altii!!!

  66. Deus Ex Machina

  67. ”Alo ? Ma numesc Liviu N&D si vreau sa rezerv doua bilete doar dus…! La clasa 1, fireste, dar le doresc pe centrul aeronavei, logodnica mea Irinuca are rau de avion, asa ca am s-o mint ca ne-am urcat pe un pachebot, doar ca n-am rezervat locuri la fereastra ca sa nu ne stropeasca valurile…
    Aah, cat pe ce sa uit…, am si un bagaj voluminos pentru cala, unul cu o eticheta lipita pe care scrie „Codrin”…”

  68. Dragnea si gaşca de bandiţi din alianta PSD+ALDE+UDMR, grabiti-vă să vă puneti cearşaful pe plaja din Madagascar sau Costa Rica că s-ar putea să nu vă mai rămâna locuri libere.

  69. BRAVO LCK, îmi vine să urlu de fericire, in sfârșit o veste buna!!!!O adevărata specialista in domeniu și o femeie care nu numai că s-a împotrivit Mafiei, ci a rezistat presiunii imense!!!!Doamne ce caracter! BRAVO , te iubim!!!!!!
    Macar azi nu mă mai gândesc la ce se alege de pensia mea cu Pilonul 2!!!!!

  70. La Sediul din Kiseleff,
    Canta Cucuveaua,
    Liviu Dragnea si ai lui,
    Si-au gasit BELEAUA!!!!!

  71. La Sediul din Kiseleff, Canta Cucuveaua, Liviu Dragnea si ai lui, Si-au gasit BELEAUA!!!!!

  72. Maria Grapini merge pe golaveraj nu pe victorii.

  73. Nu ma uit deloc la Latrina3. Stie cineva: au coborat steagul in berna? Veorika trebuie sa decreteze 27 februarie zi de doliu pesedist. Nu national, ca astia nu au nici o treaba cu poporul roman, ei-s cu Rusia)

  74. Se nasc și-n România Oameni.

  75. Yupiiiiii! Bravo Codruta!! Meritul iti apartine in integralitate. Ai reusit sa demonstrezi ca nimeni nu va pune mai mult pret pe tine decat pui tu si ca ceeace crezi ca meriti aia ai. De mult nu am avut sentimentul ca totusi se poate, ca inca nu-i totul pierdut pentru Romania. Felicitari si succes pe mai departe!

  76. Vestitorii primaverii (ghioceii) au adus o veste foarte BUNA pentru D.na Laura

  77. Oare cum isi digera CCR decizia de revocare a Laurei Codruta Kovesi din functia de Procuror Sef DNA?!!!
    DIGI ia interviuri la toti cretinii PSDALDE in legatura cu victoria de azi a Codrutei, sa-i ia si lui Dorneanu!

  78. bravo !!! felicitarii!!…. cea mai buna veste din 2016 pana acum .

  79. Felicitari!!!
    Inca odata reprezentati speranta pentru o Romanie libera, fara coruptie!

  80. Tudoreleeeeee!!!!!!

  81. Vedeti acum, ceeea ce inseamna UE. Democratii, stiu exact ceea ce se intampla in fiecare tara. Si actioneaza in mod diplomatic, fara a ajunge la situatii de criza.
    Exact cum se conduce o antepriza. Pentru ca antrepriza este formata din oameni, iar Uniunea Européeana, din aceasi oameni.

    De la început, sustin ca este o mandrie pentru noi, européenni, sa o avem in viioarea functie, pe madame LC Kovesi, cea care a reusit in conditii foarte grele, intr’un stat unde coruptia este majoritara.

    Ceea ce a facut guvernul Romaniei, a produs exact contrariul scopului cautat. Deoarece a asigurat democratii, de capacitatea lui Mme KC Kovesi, de a face si duce la capat, lupta impotriva coruptilor.

    Nu va asteptati insa la procese in imediat. Este normal, ca sa se instaleze si sa demareze acest nou serviciu européen. Ceea ce a convins, este exact actiunea ei in Est, stiindu’se foarte bine, ca cea mai mare coruptie/frauda adusa fondurilor européenne, este in Est.

    Oricum insa, daca in locul lui Mme LC Kovesi, ar fi fost ales un at candidat, sa stiti ca rezultatul ar fi fost acelasi : aducerea in judecata, al coruptilor/fraudatorilor de fonduri européene.
    Alegerea Lui Mme LC Kovesi, este un semnal major, dat statelor din Est (in principal) cat si celor din Vest al Uniunii Européenne : stop coruptiei/fraudei legate de fondurile européenne. Din trecut, prezent si viitor.

    Sunt fericit pentru voi, romani. Succes in indepartarea coruptilor si fraudatorilor.

    • Multumim pentru comentariu si pentru vorbele incurajatoare.

    • Draga Punk, succesul d-nei Kovesi este un lucru extraordinar, mai ales ca intregul lobby gretos al psd-draknea-alde a prins in COREPER II, iar in comisia CONT diferenta a fost de doar 1 vot. Faptul in sine, ca socialistii au reusit sa impuna pana la urma votul si nu o recomandare din partea coordonatorilor de grupuri ale partidelor, cum fusese initial, ne-a facut pe toti sa ni se stranga inima pentru sansele ei de a iesi pe primul loc si in LIBE, cata vreme interviul ei a fost excelent, de departe cel mai profesionist si mai experimentat candidat. Intr-adevar, pe langa faptul ca aceste doua comisii, LIBE si CONT, au tinut cont intr-un mod foarte serios de punctul de vedere al celor 12 specialisti ce au stabilit lista scurta, si d-na Kovesi pe primul loc in aceasta lista, eu cred ca la tot ce d-na Kovesi a spus in interviul ei au fost atenti foarte, foarte multi oameni, ma refer in mod special la raspunsul pe care l-a dat vizavi de presiunile unora asupra ei. Ea a raspuns asa : am spus ca daca voi primi vreun telefon de interventie in vreun dosar, VOI FACE TOTUL PUBLIC! Daca-n Romania a fost luata in serios, cu siguranta ca si in UE va fi crezuta pe cuvant.
      SUCCES, LAURA CODRUTA KOVESI, SA FII PRIMA-N LINIE IMPOTRIVA HOTILOR!

  82. A scapat de viperele care sasaiau in jurul ei: dragnea, toader, ghita, udrea…

  83. Multumim! Luptam, luptam!

  84. Am inteles ca in curand va ateriza Codruta la Otopeni. Mergeti, fratilor, care sunteti in zona si intampinati-o ca pe o mare campioana!

  85. Doamne-ajuta ca mai exista normalitate si oameni cu coloana verticala in Europa! Pacat ca nu pot spune acelasi lucru despre clasa politica si mai ales despre partidele la guvernare…
    PSD & ALDE nu au ce cauta pe scena politica romaneasca si europeana, sunt o rusine nationala!

  86. Felicitari d-na Kovesi !

  87. Bravo Codrutza! Sa-ti ajute Dumnezeu!

  88. bravo! o zi mare!
    dar unde sunt trolli de serviciu?? 🙂 🙂
    nu stiu ce sa scrie? asteptati „ordonantele” baieti

  89. Daca kovesi ia luat fata procurorului german, poate o pun astia procuror in Germania sa nenoroceasca si niste nemti.

  90. Felicitări Doamna Kovesi!
    Fiti dreaptă in continuare, poate ii vom anihila pe PSD.ISTI
    Vă rog ajutati.ne sa re.aducem Monarhia in tara! Doar ei pot face lumina….
    FELICITĂRI si Dumnezeu sa va ajute!

  91. Brava d-na Covesi. S-a dovedit a fi o puternică personalitate. Felicitări și parlamentarilor PNL care au contribuit la această mare realizare. Ce rușine însă pe guvernul României și pentru PSD.

  92. La câte genii are România , majoritatea trăind prin ale țări , merităm un român în fruntea Europei . Poate ne readuce în pământurile patriei noastre ? . Prin anularea întârzierilor birocratice …