G4Media.ro

LIVE Iranul a sechestrat nava unei companii internaționale de transport maritim, deținută…

Nave din dotarea Gardienilor Revoluției din Iran (Foto: Wikipedia)

LIVE Iranul a sechestrat nava unei companii internaționale de transport maritim, deținută parțial de un om de afaceri israelian/ Nava, cu 25 de oameni la bord, este deviată spre Iran/ Biden anunțase că se aşteaptă ca Iranul să atace Israelul în curând

Iranul anunță că a sechestrat o navă cu conexiuni cu Israel, transmite Sky News. ”Iranul va suporta consecințele” avertizează armata israeliană IDF. Joe Biden anunțase, vineri, că se aşteaptă ca Iranul să atace Israelul în curând.

Ora 19:59 Biden se întoarce la Casa Albă pentru consultări urgente privind escaladarea situației din Orientul Mijlociu

Președintele american Joe Biden „revine” sâmbătă la Casa Albă pentru consultări urgente cu echipa sa de securitate națională, întrerupând un weekend la reședința familiei sale, după ce Iranul a confiscat un portcontainer pe care îl acuză că ar avea „legături” cu Israelul, transmite AFP.

„Președintele se întoarce la Casa Albă în această după-amiază pentru a se consulta cu echipa sa de securitate națională cu privire la evenimentele din Orientul Mijlociu”, a anunțat echipa sa într-un mesaj transmis presei, fără a da alte detalii.

Ora 17:44 Ministrul israelian de externe, Israel Katz, a cerut Uniunii Europene să înscrie Gărzile Revoluționare Iraniene, armata ideologică a Republicii Islamice, pe lista „organizațiilor teroriste”.

„Fac apel la Uniunea Europeană și la lumea liberă să declare imediat Corpul Gardienilor Revoluției Iraniene drept organizație teroristă și să sancționeze imediat Iranul”, a scris Katz pe X, denunțând „regimul criminal” din Iran.

UPDATE 15:00 Israelul cere UE să sancționeze Iranul și să considere Gărzile Revoluționare drept teroriști, mai scrie Sky News: „Regimul ayatollahilor lui Khamenei este un regim criminal care susține crimele Hamas și care acum desfășoară o operațiune de piraterie, încălcând dreptul internațional. Fac apel la Uniunea Europeană și la lumea liberă să declare imediat Corpul Gardienilor Revoluției Iraniene drept organizație teroristă și să sancționeze Iranul acum.”

UPDATE 14:45 Armatorul a confirmat că nava a fost capturată cu 25 de membri ai echipajului la bord. E vorba de compania Zodiac Maritime, proprietarul navei sechestrate, MSC Aries. Armatorul a transmis că nava a fost abordată de autoritățile iraniene cu un elicopter în timp ce trecea prin Strâmtoarea Ormuz la ora 2.34 (UTC). De atunci, nava a fost deviată spre Iran cu 25 de membri ai echipajului la bord.

  • „Lucrăm îndeaproape cu autoritățile pentru a ne asigura de bunăstarea lor și de întoarcerea în siguranță a navei”, se arată într-o declarație a armatorului.

UPDATE 14:35 Agenția de știri de stat iraniană a declarat că nava, care era sub pavilion portughez, avea „legături cu Israelul”. Zodiac Maritime este o companie internațională de transport maritim deținută parțial de omul de afaceri israelian Eyal Ofer, mai notează Sky News.

Armata israeliană IDF a transmis că Iranul va suporta consecințele:

  • „Iranul va suporta consecințele pentru că a ales să escaladeze și mai mult situația. Israelul este în stare de alertă maximă. Ne-am sporit gradul de pregătire pentru a proteja Israelul de noi agresiuni iraniene. Suntem, de asemenea, pregătiți să răspundem”, a transmis purtătorul de cuvânt al IDF, Daniel Hagari.

Context

Preşedintele american, Joe Biden, a afirmat vineri că se aşteaptă ca Iranul să treacă „în curând” la acţiune, ca răspuns la o întrebare despre ameninţările iraniene cu represalii împotriva Israelului, şi a lansat un apel Teheranului să nu atace, relatează AFP, citată de Agerpres.

„Nu vreau să dau informaţii confidenţiale, dar mă aştept să fie în curând”, a spus preşedintele american, care a răspuns şi la o întrebare privind mesajul pe care doreşte să-l transmită Teheranului: „Nu faceţi asta!”.

În același context, SUA au anunțat vineri că au trimis întăriri în Orientul Mijlociu, pe măsură ce conflictul în regiune s-a intensificat, fiind așteptată o ripostă a Iranului împotriva Israelului, după ce irsaelienii au efectuat mai multe atacuri în sudul Libanului și la consulatul iranian din Damasc, pentru a-i elimina pe militanții Hezbollah.

știre în curs de actualizare

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...