Home » Articole » BREAKING / Înalta Curte i-a respins lui Dominic Fritz o cerere de suspendare legată de dosarul în care a fost declarat în conflict de interese / UPDATE Continuă judecata procesului principal / Reacția primarului Timișoarei

BREAKING / Înalta Curte i-a respins lui Dominic Fritz o cerere de suspendare legată de dosarul în care a fost declarat în conflict de interese / UPDATE Continuă judecata procesului principal / Reacția primarului Timișoarei

BREAKING / Înalta Curte i-a respins lui Dominic Fritz o cerere de suspendare legată de dosarul în care a fost declarat în conflict de interese / UPDATE Continuă judecata procesului principal / Reacția primarului Timișoarei
Screenshot
Ascultă articolul

Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins, joi, primarului Timișoarei Dominic Fritz o cerere de revizuire legată de dosarul în care a fost declarat în conflict de interese.

UPDATE 16.21 Dominic Fritz a explicat pentru G4Media că era vorba de întrebarea dacă se suspendă sau nu judecată până când se judeca excepția de neconstituționalitate pe care am invocat-o la CCR.: ”E vorba despre o cerere de revizuire a unui proces deja pierdut, nu de procesul de fond care va începe la ÎCCJ în urma recursului de care l-am formulat. Deci, nu este nicio știre. Lucrurile rămân ca până acum, procesul pe fond continuă. Eu rămân focusat pe proiectele pe care le avem în Timișoara, e un an cu multe șantiere noi. Dar și să oferim stabilitate guvernamentală României și să împingem reformele fără de care țara se va sufoca.”

- articolul continuă mai jos -

UPDATE 16.15 Efectul deciziei de astăzi este că rămâne valabilă continuarea judecăţii pe fond, a declarat pentru G4Media.ro Victor Alistar, purtătorul de cuvânt al Instanţei Supreme.

  • Admite excepţia inadmisibilităţii. Respinge cererea de revizuire astfel cum a fost formulată şi completată de revizuentul Fritz Dominic Samuel împotriva deciziei nr.5751 pronunţate la 26 noiembrie 2025 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 924/59/2024, ca inadmisibilă. Definitivă. Pronunţată astăzi, 2 aprilie 2026, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.

Context

Dominic Fritz, președintele USR și primar al Timișoarei, a anunțat la începutul lunii februarie că a pierdut procesul cu Agenția Națională de Integritate la Curtea de Apel Timișoara și că va contesta decizia merge la Curtea Supremă. ANI l-a acuzat în 2024 de conflict de interese, mai precis că ar fi luat în campania electorală din 2020 un împrumut de la o persoană fizică iar ulterior a întocmit un act administrativ în folosul creditorului.

Potrivit unui articol din august 2021, Răzvan Negrișanu, consilier local USR PLUS, îl împrumutase pe Fritz cu 25.000 de lei în campanie.

ANI susține că Răzvan Gabriel Negrișanu, asociat al societății RD Sign SRL, «a beneficiat» de pe urma acestui împrumut acordat primarului Fritz, deoarece acesta din urmă a semnat un referat de aprobare a unui proiect de Hotărâre de Consiliu Local privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal «Modificare PUZ aprobat prin HCL nr. 453/21.11.2017, str. Pictor loan Zaicu, nr. 5, Timisoara».

Știri video

Comentarii
  • Prostu satului

    Ghinion, Dominicule! Doamna nu da telefon decat de la 25 de milioane in sus. De euro.
    Pentru 25000 de lei adreseaza-te paznicului de noapte de la institutie.
    Altfel, e impresionant cat de vigilenta e ANI, nici musca nu trece. Jeturile private trec, dar musca nu.
    Tara formelor fara fond…

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.