
BREAKING Curtea Supremă a decis să atace la CCR reforma lui Bolojan care micșorează pensiile speciale ale magistraților. Premierul a declarat că guvernul nu poate continua dacă reforma pică la CCR
Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, convocate joi de președinta Lia Savonea, au decis în unanimitate să atace la Curtea Constituțională legea privind reforma pensiilor de serviciu, a declarat Savonea pentru G4Media. Legea pe care guvernul Bolojan și-a asumat răspunderea scade valoarea pensiilor speciale și crește treptat vârsta de pensionare de la 48 de ani la 65 de ani.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
”Chiar dacă majoritatea judecătorilor ÎCCJ sunt protejați de dispozițiile tranzitorii ale acestei legi, prin exercițiul de astăzi ei își asumă o datorie de conștiință: să evalueze posibilitatea sesizării CCR pentru apărarea viitorului justiției din România. O justiție construită cu greu, prin ani de sacrificii și renunțări care riscă să fie slăbită prin astfel de măsuri conjuncturale”, a declarat Lia Savonea pentru G4Media.ro.
Reamintim că premierul Ilie Bolojan a declarat în repetate rânduri că guvernul nu își poate continua activitatea dacă această reformă este declarată de CCR neconstituțională.
Vezi mai jos textul integral al sesizării:
Curtea Supremă – Sesizare CCR pensii magistrați
Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, a declarat, luni, că proiectul privind reforma pensiilor magistraţilor are şanse să îşi menţină constituţionalitatea, dacă intră în examinarea CCR, subliniind că „magistraţii nu sunt nişte duşmani ai poporului” şi că are speranţa că nu se va ajunge la un „război social”.
„Cred că are şanse de a se menţine constituţionalitatea sa. Examenul de constituţionalitate îl va realiza Curtea Constituţională”, a spus Marinescu, la Parlament.
El a precizat că proiectul respectă nişte repere de constituţionalitate, acestea fiind proporţionalitate între indemnizaţie şi pensia de serviciu, existenţa unei etapizări care să asigure o predictibilitate pentru fiecare generaţie de magistraţi şi condiţia ca magistraţii care sunt pensionabili în momentul de faţă rămân sub legea actuală.
Întrebat în legătură cu faptul că CSM a transmis că nu este de acord cu acest proiect şi de ce nu s-a încercat modificarea lui, Radu Marinescu a spus că au fost discuţii inclusiv cu reprezentanţii magistraţilor, iar preşedintele a moderat una dintre aceste întâlniri.
Guvernul şi-a asumat, luni, răspunderea în Parlament pentru cele cinci proiecte din pachetul doi de reformă, din care face parte şi proiectul pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu.
Ce prevede noua lege
Vechimea în muncă necesară pensionării magistraților va crește de la 25 de ani la 35 ani, așa cum este și pentru ceilalți cetățeni, iar cuantumul pensiei acestora din ultima remunerație netă va scădea de la 100% până la 70%. Prin reforma pensiilor de serviciu acordate acestora, va exista o perioadă tranzitorie de 10 ani, la finalul căreia pensionarea se va face la 65 de ani, potrivit modificărilor legislative prezentate luni de către Guvern în Parlament.
Vezi aici proiectul de lege integral
„Vechimea în muncă necesară pensionării va creşte de la 25 de ani, la 35 de ani, aşa cum este cazul pentru ceilalţi cetăţeni. Până acum cuantumul pensiei era de 100% din ultima remuneraţie netă, am plafonat acest procent la 70% din venitul net, pe ultima lună. Chiar şi cu această scădere, pensiile magistraţilor rămân considerabile. E greu să afirme cineva că o pensie medie de 14.000-15.000 de lei nu asigură independenţa şi respectul de care un magistrat are nevoie conform normelor internaţionale sau constituţiei”, a declarat luni, în Parlament, premierul Ilie Bolojan, citat de Digi24.
Magistrații au declanșat proteste în toată țara
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a anunțat vineri că judecătoriile și tribunalele din țară se alătură protestelor anunțate deja de curțile de apel – precum și de procurorii din parchete – împotriva intenției Guvernului de a modifica legea privind pensiile de serviciu, relatează Radio Europa Liberă.
CSM spune că decizia a fost luată de fiecare instanță în parte, în adunări generale ale judecătorilor care au avut loc în perioada 26-27 august 2025
În urma acestora, „tribunalele și judecătoriile din întreaga țară au hotărât că se impune adoptarea acelorași măsuri stabilite de cele 16 curți de apel”.
E vorba, mai exact, de suspendarea judecării celor mai multe dosare aflate pe rolul acestor instanțe – cu excepția cauzelor urgente, precum propunerile de arestare preventivă sau ordinele de protecție.
În numele judecătoriilor și tribunalelor, CSM spune că judecătorii cer „retragerea de urgenţă a proiectului de lege privind reforma pensiilor de serviciu ale magistraţilor și încetarea campaniei agresive împotriva autorităţii judecătoreşti, care afectează grav statul de drept, drepturile şi libertăţile cetăţenilor ce pot fi garantate efectiv doar de o justiţie independentă”.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.