G4Media.ro

BREAKING A fost votat noul tarif pentru parcările din București: preț unic…

Sursa foto: G4Media.ro

BREAKING A fost votat noul tarif pentru parcările din București: preț unic de 5 lei/oră pentru parcările administrate de municipalitate sau abonament de 30 de lei pe zi

Bucureştenii vor plăti un tarif unic de 5 lei/oră, de luni până vineri, în intervalul orar 08,00 – 20,00, pentru utilizarea parcajelor şi locurile de parcare ce aparţin domeniului public sau privat al municipalităţii, transmite Agerpres.

O hotărâre în acest sens a fost aprobată în şedinţa de joi a Consiliului General al Capitalei, cu 47 de voturi „pentru” şi o abţinere.

Viceprimarul Stelian Bujduveanu a explicat de ce a renunțat municipalitatea la tarifele diferenţiate în funcţie de zonă, arătând că în zonele 0 şi 2 există un număr foarte mic de locuri.

„Am ajuns la un tarif accesibil pentru populaţie în zona centrală şi în zona de nord a Capitalei, un tarif predictibil de 5 lei/oră, de 30 de lei pe zi. Şi, cel mai important, cred că am rezolvat problema care a fost ridicată foarte mult în spaţiul public, ce facem cu acei riverani care nu au apucat să ia un loc de parcare de la Primăriile de sector. Pentru ei am gândit un tarif accesibil de 50 de lei pe lună, care să însumeze 500 de lei/an, cu discount, să fie asemănător cu tariful pe care l-am votat, noi, Consiliul General, pentru riveranii cu locurile de parcare primite de la sector”, a explicat el.

Potrivit viceprimarului, hotărârea prevede şi o „perioadă de graţie” de 15 minute, în care, după expirarea primei ore de parcare, să se poată face o nouă plată.

„Ne îndreptăm către un serviciu de parcări digitale. Vor veni maşinile care vor scana automat numerele, vom avea un serviciu, în sfârşit, modern. Cel puţin 300 de parcometre vor fi amplasate în zona centrală. Acest tarif şi acest regulament se aplică exclusiv în zona centrală, unde ne-am propus împreună cu administraţia publică, cu Compania de Parking, cu Administraţia Străzilor, să marcăm absolut toată zona centrală a Municipiului Bucureşti, pentru a nu mai exista acele sincope unde vedem astăzi că maşinile preferă să se urce pe trotuare şi nu în parcările publice”, a indicat Bujduveanu.

Pentru autocare şi pentru autovehicule care deservesc industria cinematografică este prevăzut un tarif unic de 20 lei/oră de luni până duminică.

În cazul locurilor de parcare necesare pentru încărcarea autovehiculelor electrice este prevăzut un tarif de exploatare de 500 lei/lună. Obligaţia de plată revine proprietarului/operatorului staţiei de încărcare electrică, în baza contractului de folosinţă încheiat cu operatorul serviciului public de administrare a parcajelor.

Conform hotărârii, tarifele de parcare se pot achita prin tichete preplătite, tichete orare eliberate de operatorul parcării sau prin sistem de autotaxare (parcometru), SMS, online, utilizând platformele/aplicaţiile electronice specifice.

Tariful orar de parcare se va aplica de luni până vineri, între orele 08,00 – 20,00. În afara acestuia, parcarea va fi gratuită, inclusiv în zilele de sărbători legale. Reprezintă excepţie o serie de parcaje, unde tariful se va aplica de luni până duminică, inclusiv în zilele de sărbătoare legală, în intervalul orar specificat.

Plata tarifului orar permite utilizarea unui loc de parcare, fără rezervarea sau nominalizarea acestuia. În cazul persoanelor fizice, persoanelor juridice şi al instituţiilor publice, abonamentele sunt valabile de luni până duminică, între orele 08,00 – 20,00, în toată zona unică de tarifare. Plata abonamentului permite utilizarea unui loc de parcare, fără rezervarea sau nominalizarea acestuia.

Pentru nerespectarea obligaţiei de a achita tariful, utilizatorul locului de parcare are obligaţia de a plăti către operatorul care administrează parcajele o penalitate de 200 lei/autovehicul/24 ore, începând cu ora la care se constată neregularitatea, cu excepţia cazului în care va fi dovedit un prejudiciu mai mare. Nerespectarea obligaţiei de a achita tariful poate fi constatată de către operatorul serviciului public prin întocmirea unei note de constatare.

Penalitatea este nefracţionabilă şi se stabileşte în sarcina persoanei care utilizează în mod neregulamentar parcajul. În cazul în care aceasta nu va putea fi identificată în mod direct de către operator sau cu sprijinul Poliţiei Naţionale, Poliţiei Locale sau Jandarmeriei, penalitatea de 200 de lei se stabileşte în sarcina proprietarului autovehiculului parcat neregulamentar.

Până la plata penalităţii de 200 de lei, operatorul serviciului public va putea aplica dispozitive tehnice prin care să fie împiedicată circulaţia autovehiculelor parcate neregulamentar – sisteme de blocare a roţilor, de obturare a vederii prin parbrize. Acestea vor fi înlăturate în cel mai scurt timp tehnic posibil, după achitarea integrală a penalităţii.

Penalitatea de 200 de lei se va plăti şi în cazurile în care utilizatorul, notificat în prealabil, refuză eliberarea locului de parcare pentru a se permite amenajarea/întreţinerea/dotarea/exploatarea acestuia de către operatorul serviciului public de administrare a parcajelor, potrivit AGerpres.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. Prea ieftin pentru veniturile oamenilor din Bucuresti.

  2. Fără ridicarea numerelor de inmatriculare ale masinilor cu amenzi neplatite mai vechi de 6 luni nu ne mai facem bine…
    Doar hei rrup pe banii nostri – ai celor care platim – pentru aceleasi servicii obosite

  3. Este cât se poate normal ca parcarea sa fie impozitate. Dacă ai bani să cumperi mașina, trebuie ai bani și de taxă pe parcare. Nu este un tarif așa de mare. Noi ne-am învățat să ne smiorcăie.

  4. A se citi ura saracil0r mai sus. Cat de abject sa fii sa urasti alti oameni fiindca tu nu esti in stare sa iti permiti nimic pentru ca nu te duce capul?!

  5. Deci 5 lei ora, pe o zi 60 de lei , 8-20, pentru un om cinstit care plătește.
    Un blatist p.rins dă doar 200 de lei de lei, 40 de euro. Nicăieri în lumea civilizată amenda nu e așa mică. Amenda e infimă.

    • Amenda trebuie să descurajeze, să usture.

  6. Abonamentele pentru instituții și/sau operatorii economici riverani TREBUIE să fie cu REZERVARE !!! Unde vor parca dacă toate locurile sunt ocupate ? Se cer bani dar nu se oferă practic nimic ! Ai un loc de parcare…teoretic !