Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1.225 de noi cazuri de infectare cu Covid-19 au fost raportate sâmbătă de autorități, în urma procesării a 23.451 (din care 9.695 la cerere). În ultimele 24 de ore au murit încă 36 de pacienți, ducând bilanțul negru la 2379.
401 pacienți sunt internați la terapie intensivă.
Județele cu cele mai multe cazuri înregistrate în ultimele 24 de ore sunt Prahova, Argeș, Dâmbovița și București.
BULETIN DE PRESĂ – 1 august 2020, ora 13.00
Până astăzi, 1 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 52.111 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
27.346 de pacienți au fost declarați vindecați și 4.596 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.225 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.
| Nr. crt. | Județ | Număr de cazuri confirmate(total) | Număr de cazuri nou confirmate |
| 1. | Alba | 746 | 8 |
| 2. | Arad | 1080 | 35 |
| 3. | Argeș | 3316 | 92 |
| 4. | Bacău | 1427 | 65 |
| 5. | Bihor | 958 | 38 |
| 6. | Bistrița-Năsăud | 876 | 19 |
| 7. | Botoșani | 1171 | 2 |
| 8. | Brașov | 3116 | 52 |
| 9. | Brăila | 872 | 41 |
| 10. | Buzău | 1333 | 25 |
| 11. | Caraș-Severin | 287 | 19 |
| 12. | Călărași | 302 | 7 |
| 13. | Cluj | 1235 | 40 |
| 14. | Constanța | 957 | 26 |
| 15. | Covasna | 439 | 10 |
| 16. | Dâmbovița | 1914 | 72 |
| 17. | Dolj | 772 | 53 |
| 18. | Galați | 2123 | 26 |
| 19. | Giurgiu | 404 | – |
| 20. | Gorj | 840 | 33 |
| 21. | Harghita | 538 | 4 |
| 22. | Hunedoara | 975 | 14 |
| 23. | Ialomița | 742 | 9 |
| 24. | Iași | 1491 | 27 |
| 25. | Ilfov | 1315 | 29 |
| 26. | Maramureș | 427 | 14 |
| 27. | Mehedinți | 746 | 22 |
| 28. | Mureș | 990 | 12 |
| 29. | Neamț | 1335 | 26 |
| 30. | Olt | 747 | 15 |
| 31. | Prahova | 2043 | 103 |
| 32. | Satu Mare | 108 | 6 |
| 33. | Sălaj | 179 | 4 |
| 34. | Sibiu | 916 | 12 |
| 35. | Suceava | 4545 | 18 |
| 36. | Teleorman | 363 | 9 |
| 37. | Timiș | 1291 | 58 |
| 38. | Tulcea | 291 | 10 |
| 39. | Vaslui | 637 | 13 |
| 40. | Vâlcea | 470 | 3 |
| 41. | Vrancea | 1738 | 36 |
| 42. | Mun. București | 6005 | 118 |
| 43. | – | 51 | – |
| TOTAL | 52111
|
1225 | |
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 638 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos.
| Nr. crt. | JUDEȚ | PROBE POZITIVE LA RETESTARE |
| 1 | ALBA | 2 |
| 2 | ARAD | 20 |
| 3 | ARGEŞ | 47 |
| 4 | BACĂU | 20 |
| 5 | BIHOR | 4 |
| 6 | BISTRIŢA-NĂSĂUD | 1 |
| 7 | BOTOŞANI | 7 |
| 8 | BRĂILA | 29 |
| 9 | BRAŞOV | 16 |
| 10 | BUZĂU | 6 |
| 11 | CĂLĂRAŞI | 17 |
| 12 | CARAŞ-SEVERIN | 2 |
| 13 | CLUJ | 32 |
| 14 | CONSTANŢA | 26 |
| 15 | COVASNA | 1 |
| 16 | DÂMBOVIŢA | 20 |
| 17 | DOLJ | 8 |
| 18 | GALAŢI | 20 |
| 19 | GIURGIU | 5 |
| 20 | GORJ | 20 |
| 21 | HARGHITA | 5 |
| 22 | HUNEDOARA | 4 |
| 23 | IALOMIŢA | 2 |
| 24 | IAŞI | 19 |
| 25 | MARAMUREŞ | 3 |
| 26 | MEHEDINŢI | 20 |
| 27 | MUREŞ | 10 |
| 28 | NEAMŢ | 10 |
| 29 | OLT | 8 |
| 30 | PRAHOVA | 32 |
| 31 | SĂLAJ | 3 |
| 32 | SATU MARE | 6 |
| 33 | SIBIU | 11 |
| 34 | SUCEAVA | 21 |
| 35 | TELEORMAN | 2 |
| 36 | TIMIŞ | 24 |
| 37 | TULCEA | 4 |
| 38 | VÂLCEA | 17 |
| 39 | VASLUI | 13 |
| 40 | VRANCEA | 3 |
| 41 | MUNICIPIUL BUCUREŞTI | 95 |
| 42 | ILFOV | 23 |
| TOTAL | 638 |
Până astăzi, 2379 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
În intervalul 31.07.2020 (10:00) – 1.08.2020 (10:00) au fost înregistrate 36 de decese (25 bărbați și 11 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Buzău, Dâmbovița, Galați, Ialomița, Maramureș, Mehedinți, Olt, Prahova, Sălaj, Suceava, Vâlcea, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.
Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 11 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 12 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 10 decese la categoria de peste 80 de ani.
Toate cele 36 de decese înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.445. Dintre aceștia, la ATI sunt internați 401 pacienți.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.226.058 de teste. Dintre acestea 23.451 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 13.756 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 9.695 la cerere.
Pe teritoriul României, 4.742 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 4.284 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 16.110 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 58 de persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.100 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 847 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 1.515 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 188.045 de lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 3 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.
Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.
Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 5.486 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.891 în Italia, 561 în Spania, 124 în Franța, 2.558 în Germania, 157 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 111 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 16 în Grecia, 2 în Cipru și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, India, Bulgaria, Kazakhstan, Ucraina, Suedia și Republica Congo. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 123 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia și unul în Republica Congo, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 189 au fost declarați vindecați: 159 în Germania, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.
Notă: aceste date sunt obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, fie de la autoritățile competente din statele de reședință, în măsura în care aceste date fac obiectul comunicării publice, fie în mod direct de la cetățenii români din străinătate.
Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.
Alte decizii, precum și alte date de interes, vor fi aduse la cunoștința publicului în cel mai scurt timp.
În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (Coronavirus) la nivel european și global:
Până la data de 31 iulie 2020, au fost raportate 1 716 071 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andorra. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Regatul Unit, Spania, Italia, Franţa și Germania.
| ŢARA
|
CAZURI CONFIRMATE | DECEDAȚI
|
VINDECAŢI*
|
| Regatul Unit | 302.301 (+846) | 45.999 (+38) | 1.439 (+1) |
| Spania | 285.430 (+2.789) | 28.443 (+2) | 150.376 – |
| Italia | 247.158 (+382) | 35.132 (+3) | 199.974 (+178) |
| Franţa | 186.573 (+1.377) | 30.254 (+16) | 81.764 (+132) |
| Germania | 207.828 (+902) | 9.134 (+6) | 191.992 (+441) |
Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CEPCB) (https://www.ecdc.europa.eu/en)
| SITUAȚIE GLOBALĂ LA 31 IULIE 2020
|
||
| CAZURI CONFIRMATE | DECEDAȚI
|
VINDECAȚI*
|
| 17.296.303 (+290.320) | 673.290 (+6.433) | 10.330.958 (+198.379) |
* conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE – https://systems.jhu.edu/
* datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 30 – 31 iulie 2020
* CEPCB precizează că actualizările la nivel național sunt publicate pe coordonate diferite de timp și procesate ulterior, ceea ce poate genera discrepanțe între datele zilnice publicate de state și cele publicate de CEPCB.
Grupul de Comunicare Strategică
Foto: InquamPhotos / Octav Ganea
nu are nimic gratarele sa sfaraie mici si berea sa curga. Orban Doarme.
Fix acolo ma indrept si eu azi, catre un gratarel si un roze
Probleme?
Dacă nu faci nimic de ce nu faci. Dacă faci ceva, există întotdeauna pe margine un Gică contra care strigă că ești prost.
Cipriane, în intelepciunea ta, spune-ne ce ar trebui Orban să facă. Să pună poliția să intre în curțile oamenilor, să îi ridice pe cei ce fac grătare? În gandirea ta bipolara ai striga uite dictatura lui Orban. Ce vrei de fapt?
@Latte Mafia roze ….. deci esti fata 😀
Nu, bosule, sun rafinat si mananc miel pe gratar cu feta, spanac si menta
E bayram zilele astea, nu stii, sau Eid, cum i se mai zice prin alte parti
@Latte Mafia roze-ul e pentru „rafinati”?! 😀 cred ca mai degraba pentru „rafinate” 😉
nuu Doamne apara ce probleme sa fie pofta mare sa ti fie de bine. atata vreme cat respecti legea nimeni nu te opreste.
Mersi frumos
Problemele nu vine de la gratarel, parerea mea, vine de la Megaimajuri, de la Lidl, peronu garii, locuri din astea in spatiu inchis unde lumea vorbeste, respira, tuseste si scuipa muci pe jos. Ma uitam la prostul satului, Cristian Curbelit Popescu, care spunea ca politicienii, bietii, n-are nicio vina si ca vinovatii suntem tot noi, poporu’. De aia au ajuns procurorii DIICOT avocatii jandarmeriei la 10 august, de aia au murit tinerii la Colectiv, de aia nu raspunde PSD (pardon! DSP!!!) la telefon: ca cetatenii sunt prosti si politicienii priceputi.
Da ba, o sa manance gratarelul cu masca lu tataru de 15 lei made in China. idioti….
@Latte Mafia
La un mafiot ca tine, rozeul e cea mai bună alegere.
Se asorteaza la ciorapei.
mafiotii adevarati nu merg pe pushcarie, aia e vb, dar ce sa stie d-astia ca tine crescuti cu ”vinul casei, la carafa” 😀
Latte Mafia, esti finut. Faci roze din vin alb amestecat cu vin rosu. Sa nu patezi funtita.
In zilele astea sunt 200.000 de oameni pe litoral!!! Oare cati dintre ei respecta regulile de distantare sociala? Eu zic ca chair daca ar vrea, nu prea au cum. Sunt prea multi!!! Dar ma rog, moare horeca si nu ne intereseaza ca multi se infecteaza pe litoral si duc mai departe in localitatile de origine. Ahhh….. lasa ca ne facem ca tot PSD e de vina. In nici un caz guvernantii incompetenti care inchid ochii la focarele de pe litoral. Moare horeca!!!!
Da nene, si eu sunt zilele astea pe litoral si cati suntem pe aici ne lingem in fund unul pe altul ca sa ne dam unii la altii virusul . Da, e plin de covid pe aici, sa nu vii Doamne fereste ca poti sa te infectezi si mai rau sa ajungi la spital si acolo iti da kaletra si te caci pe tine 2 saptamani. Cum spunea cineva mai sus, la lidl sau kauflamanzi nu te infectezi ca acolo nu pui mana pe produse, carucioare etc, plus ca alea e nemtesti, frantuzesti, nu au alea virus. Are amaratul ala de pe litoral care are deschis doua luni , ala e plin de virus. Idioti mai suntem ca va lasam sa ne conduceti ciume de care iti fi.
@Alex .. Șobi primar PSD de Constanța era roșu de supărare că Orban dorește ” moartea” HORECA prin inchiderea teraselor după ora 22 sau inchiderea restaurantelor etc care NU RESPECTĂ măsurile de limitare a infectării cu COVID 19 .
îN adunarea sobolanilor păstoriți de răcoritul Dragnea viața pensionarilor nu contează !!
În fiecare zi ce trece 20-30 de ”votanți” PSD se duc in RAI conduși de prețioasele măsuri luate de bolșeviciunea lor CCR al PSD si avocata poporului care a văzut în spitale torționari , dar măcar se duc constuțional și cu libertățile ”asigurate”.
@doru:
Ai dreptate in doua privinte; va lingeti in fund pe litoral si sunteti idioti !
PS. In rest nu sunt de acord deloc cu tine.
Sunt mult mai multe cazuri. Cunosc cel putin 10 oameni cu simptome specifice, dintre care doar doi s-au testat(cu rezultat pozitiv desigur) si alte câteva zeci de persoane „racite” simultan. Ceilalti nu au fost la spital. De ce? Mergeti la Boli infectioase la Iași si veți vedea. Daca nu ai, de acolo sigur iei.
Sistemul e depășit de situație, oamenii din teren sunt depășiți și extenuați. Muncă multă și presiune psihică si mai multă, de aia unii clachează și demisionează.
@Semn ? Cum să fie depășit sistemul ? Întrebați-l pe Tov Dormeanu de la CCR al PSD dacă pe langă cei eliberați de ”tortura” din spitale pentru Covid 19 ce fumegă de Covid nu mai trebuie eliberați și cei cu Holera, TBC, TIFOS ? Sigur cei infectați cu ciuma roșie nu e cazul că e plină țara !
În filozofia ciumaților ..medicii sunt torționari iar torționarii care au ucis mii de români in pușcăriile comuniste au acum pensii de zeci de mii de lei !
Aștept prima imagine cu ciolacu aierisit prin furtune si borcanul pe pupătoare .
Postacii PNL, mai subtire, fratiorilor. Inteleg ca v-a deranjat ca CCR a slobozit 1-2000 de infectati in comunitate dar, pe de alta parte, cine a retinut PNL sa conceapa niste legi cum trebuie? Ca, la amenzi, la starea de urgenta, nimeni n-a suflat in front cand PNL, partidul liberalilor, a pus biciul pe romani si Iohannis degetul aratator. Ce au pazit cei din guvernarea lui ”autoritatile si-au facut bine treaba” atatea luni, incat acum ni se zice ca nu mai sunt locuri in alea 13 paturi de terapie ATI? Dar, oare, nerabdarea PNL de a organiza alegeri inseamna ca sunt autoritatile sigure ca sectiile de focare nu pot deveni focare de infectie? Pai daca sunt atat de sigure pe ele la alegeri, de ce nu impun, inca de acum, aceleasi masuri ferme? Si, cand spun ferme, nu ma refer la amenzi exorbitante acordate arbitrar, ci la masuri rationale, elastice, adaptate fiecarei situatii/ regiuni in parte. Dar, cand vezi ca la DSP nu raspunde nimeni la telefon iar la 112 se supara militienii ca ii deranjezi, realizezi, inca o data, ca PNL = PSD , adica aceeasi mizerie.
Romanii sunt si au fost pe cont propriu inca de la inceputul pandemiei, guvernul nu ii ajuta deloc. De aia NU votam PSD sau PNL, ci alte partide.
Doru, ai dreptate in doua privinte : va lingeti in fund pe litoral si sunteti idioti !
In rest nu sunt de acord deloc cu tine.
@doru:
Ai dreptate in doua privinte; va lingeti in fund pe litoral si sunteti idioti !
PS. In rest nu sunt de acord deloc cu tine.