Bosnia, „pe marginea prăpastiei”: Sârbii fac primii pași către dezmembrarea țării / Originile tensiunilor sârbo-bosniace și jocurile lui Putin în regiune / Liderul secesionist Milorad Dodik, „un mic Viktor Orban”

Bosnia și Herțegovina, statul creat artificial în urma unui conflict care a însângerat Europa în urmă cu 25 de ani, e din nou în pragul unui conflict etnic. Pe fondul ultranaționalismului alimentat de Serbia și Rusia, ultima mutare s-a înregistrat în noaptea de vineri spre sâmbătă, când Parlamentul regiunii autonome care reunește sârbii din Bosnia-Herțegovina (Republica Srpska) a aprobat o declarație prin care se cere începerea lucrărilor de deconectare de la cele trei elemente de bază ale instituțiilor comune pe care le împărtășesc cu bosniacii și croații: sistemul judiciar, colectarea taxelor și, cel mai periculos, Forțele Armate.

• Discuțiile de pace între bosniaci, sârbi și croați, după război, au dus la crearea unei Bosnii federalizate, împărțită între o federație croat-bosniacă și o republică sârbă. Cele trei etnii, cu trei religii diferite (catolică, ortodoxă și musulmană) trăiesc într-un teritoriu de patru ori mai mic decât cel al României.

Votul nu are consecințe automate încă, dar este un prim pas în direcția susținută de Milorad Dodik și de ceilalți lideri naționaliști care controlează în prezent Republica Srpska. Opoziţia, care este în minoritate, a părăsit Parlamentul la momentul votului.

„Este momentul să câștigăm libertatea Republicii Srpska pentru că Bosnia este un experiment care nu cred că poate supraviețui pentru că nu are capacitatea internă de a face acest lucru”, a proclamat Dodik în fața reprezentanților care ar trebui să voteze rezoluția, potrivit publicației spaniole ABC, citată de Rador.

Dacă această rezoluție va fi pusă în aplicare, ar însemna că acest teritoriu ar înceta să mai fie supus instituțiilor judiciare sau fiscale federale și ar continua să-și controleze propriile forțe armate.

Ambasadele Statelor Unite, Regatului Unit, Franței, Germaniei, Italiei și Uniunii Europene au emis un comunicat comun în care îi avertizează pe „membrii coaliției de guvernământ a Republicii Srpska că trebuie să fie conștienți că a continua pe acest drum fără ieşire care contestă cadrul Acordurilor de la Dayton dăunează perspectivelor economice ale entității, amenință stabilitatea țării și a întregii regiuni și pune în pericol viitorul Bosniei în cadrul UE”.

Derek Cholet, consilier al secretarului de stat al SUA, Antony Blinken, pentru afaceri balcanice, a declarat cu o zi înainte într-un interviu că Washingtonul „își accelerează eforturile diplomatice pentru a încerca să scoată Bosnia-Herțegovina de pe marginea prăpastiei”, acolo unde se află în prezent. Instrumentul pe care îl poate pune în aplicare este amenințarea cu sancțiuni severe împotriva liderilor minorității sârbe. „Aceasta este o problemă faţă de care mulți oameni din această administrație, de la însuși președintele Biden, au sentimente personale foarte puternice” și, prin urmare, „cred că am văzut unele dovezi că influența pe care o avem cu politicile de sancțiuni poate fi eficientă”.

Deocamdată, în Bosnia există încă o prezență militară simbolică a Uniunii Europene al cărei mandat a fost reînnoit în noiembrie în Consiliul de Securitate al ONU. Cu toate acestea, Rusia, care îi sprijină în mod clar pe sârbi, refuză categoric să-l recunoască pe noul Înalt Reprezentant internațional în Bosnia, germanul Christian Schmidt.

Originile tensiunilor

Războiul bosniac a început în 1992 și a durat până în 1995, deși cauza conflictului își are rădăcinile în cel de-al Doilea Război Mondial, iar impactul său se simte până în ziua de astăzi. Războiul a dus la moartea a aproximativ 100.000 de oameni și a alimentat genocidul a zeci de mii de musulmani bosniaci (numiți simplu – bosniaci).

Cu toate acestea, nu doar aceste relații proaste inter-etnice au fost cauza războiului bosniac. Prăbușirea comunismului în statele balcanice a fost marcată de moartea conducătorului Tito în 1980. în urma căreia statele balcanice au început să ceară independența.

Slobodan Milosevic a ajuns la putere în Iugoslavia în 1986 cu o retorică profund naționalistă. Milosevic a fost un lider care a creat în mod deliberat un conflict între sârbi, croați și bosniacii musulmani (cele trei grupuri etnice principale din regiune). Milosevic, numit și „Măcelarul Balcanilor”, a profitat de tensiunile etnice care aveau să fie cauza războiului bosniac.

Profitând de vechi ranchiuni, stârnind emoții naționaliste și incitând populația cu visul unei „Serbii Mari”, o țară formată numai din sârbi, Milosevic a reușit să-și strângă sprijinul.

Sârbii bosniaci, conduși de generalul Radovan Karadzic (condamnat ulterior pentru genocid) și susținuți de Milosevic, au rezistat și au amenințat cu vărsare de sânge când Bosnia și-a proclamat independența în 1992. Sârbii doreau să rămână parte a Iugoslaviei și să creeze o națiune numai pentru sârbi.

La două zile după ce Comunitatea Europeană și Statele Unite au recunoscut independența Bosniei, Partidul Democrat Sârb – ai cărui membri doreau să facă parte din „Serbia Mare” – a lansat o ofensivă, bombardând capitala Bosniei, Sarajevo.

Srebrenica

Războiul bosniac a fost marcat de epurări etnice, cu mii de civili uciși și milioane de persoane strămutate. Pe 11 iulie 1995, unități ale Armatei Republicii Srpska, conduse de generalul Ratko Mladić, au atacat și au capturat orașul Srebrenica, oraș pe care ONU îl desemnase drept un refugiu sigur în 1993.

Forțele sârbilor i-au separat pe civilii musulmani bosniaci de la Srebrenica, înghesuind aproximativ 25.000-30.000 de femei și fete în autobuze și obligându-le să părăsească orașul. Bărbații și băieții rămași au fost omorâți pe loc sau transportați în tabere de ucidere în masă. Se estimează că 8.000 de musulmani bosnieci au murit în masacrul de la Srebrenica, considerat cel mai grav genocid de la al Doilea Război Mondial până în prezent.

„Scorpionii”, o unitate paramilitară din Serbia aflată sub controlul Ministerului de Interne de la Belgrad până în anul 1991, a participat la genocid.

După masacru, conștientizarea și avertismentele comunității internaționale în privința războiului bosniac au atins apogeul. În noiembrie 1995, Statele Unite au sprijinit discuții de pace între bosniaci, sârbi și croați, care au dus la crearea unei Bosnii federalizate, împărțită între o federație croat-bosniacă și o republică sârbă.

Tribunalele pentru crimele de război comise în timpul conflictului au fost înființate la 23 de ani mai târziu. Serbia a recunoscut masacrul de la Srebrenica abia în 2004. Milosevic a fost închis în 2002 pentru 66 de acuzații de genocid și crime de război și a murit în celula sa în martie 2006.

Tribunalul Penal Internațional pentru Fosta Iugoslavie l-a acuzat și pe Ratko Mladić, suspectat că s-ar ascunde în Serbia sau Republica Srpska și a fost căutat timp de 16 ani. La data de 25 mai 2011 a fost arestat în nordul Serbiei, iar ulterior a fost judecat la Haga pentru crime de război.

Cum a început criza actuală?

Criza a început în iulie când Valentin Inzko, șeful Biroului Înaltului Reprezentant al Bosniei, a interzis negarea genocidului. Reprezentanții sârbi au răspuns boicotând instituțiile centrale.

Este secesiunea în cărți?

Președintele Republicii Srpska Milorad Dodik insistă că „aceasta nu este secesiune” și „nu există nicio posibilitate de război”, dar el a declarat presei pe 14 octombrie că șapte țări ale Uniunii Europene susțin dizolvarea Bosniei, adăugând că „prietenii” (n.r. – ruși) au promis ajutor entității în cazul unei „intervenții militare a Occidentului”.

„Aceasta este o secesiune în toate aspectele, cu excepția numelui. Și (n.r. – Dodik) testează apele”, potrivit politologului Jasmin Mujanovic, citat de Al Jazeera.

Emir Suljagic, directorul Centrului Memorial din Srebrenica, a scris într-o rubrică pentru agenția turcă Anadolu că „instituțiile monoetnice precum cele pe care domnul Dodik plănuiește să le recreeze” au fost vehicule pentru genocid în anii 1990.

„Poliția, armata, serviciile de informații și de securitate au fost în centrul violenței organizate și sistematice împotriva non-sârbilor. Aceste instituții considerau existența bosniacilor o amenințare existențială”, a scris Suljagic.

„Dacă nu reușim să descurajăm aceste amenințări, prețul final pe care îl vom plăti este un alt (n.r. – genocid din) Srebrenica. Dacă nu sunt dispuși să reacționeze din cauza poporului Bosniei, ar trebui să o facă cel puțin din cauza liderilor din țările lor, care nu își pot permite încă o criză a refugiaților sau un conflict susținut de ruși chiar lângă granițele NATO”, susține el.

Liderii politici pro-bosniani și instituțiile de stat „trebuie să fie pregătiți pentru scenarii periculoase”, a avertizat Suljagic.

Cine este Milorad Dokik, care de 15 ani amenință Bosnia cu secesiunea

Milorad Dodik a amenințat cu secesiunea Republicii Srpska de Bosnia și Herzegovina în ultimii 15 ani, iar ultimele sale declarații au alimentat îngrijorările că un conflict armat ar putea fi reaprins.

Dodik a fost prim-ministru al Republicii Srpska din 1998 până în 2001, din 2006 până în 2010 și președinte al Republicii Srpska din 2010 până în prezent.

La douăzeci și șase de ani de la semnarea Acordului de pace de la Dayton – care a fost mai mult sau mai puțin impus liderilor etnicilor bosniaci, croați și sârbi să pună capăt unei băi de sânge – „totul se repetă iar și iar, de parcă nu ar fi timp, fără memorie și fără istorie”, scrie Foreign Policy (FP).

În ciuda banilor, efortului și timpului investit în construirea statului, ori de câte ori există un dezacord, factorii de decizie politică par să creadă că este acceptabil să ducă țara înapoi cu 26 de ani, când tocmai ieșea din unul dintre cele mai crude conflicte de după al Doilea Război Mondial.

Bosnia se află din nou în mijlocul unei crize profunde, deoarece un membru al președinției sale tripartite, liderul sârb bosniac Milorad Dodik, folosește o retorică „bellicistă” (n.r. – centrată asupra războiului) și atacă cu sălbăticie instituțiile fragile ale Bosniei într-un efort flagrant de a distruge țara. „Nu există nicio îndoială că Rusia este principalul perturbator din Balcani, folosindu-și pionii locali pentru a implementa această politică”, arată FP.

Dodik, un mic Viktor Orban

Publicația îl compară pe Dodik cu premierul ungar Viktor Orban, care „a alunecat treptat în naționalism”.

„Dodik este un fenomen interesant, dar nu atât de neobișnuit. În multe privințe, el este un Viktor Orban la o scară mai mică. La fel ca prim-ministrul ungar, el a început ca un politician democrat – ales și promovat de Occident. A alunecat treptat în naționalism și apoi în naționalism extrem. La fel ca Orban, a devenit foarte bogat în timpul mandatului său în politică, ceea ce a dus inevitabil la un guvern autocratic.

Dodik a atins o anumită notorietate contestând însăși existența Bosniei. Diferența cheie este că Dodik, spre deosebire de Orban, nu are un stat. Acest lucru face ca poziția sa să fie considerabil mai precară, dar și atrăgătoare pentru jucătorii din afară care doresc să se amestece în treburile balcanice”, mai scrie Foreign Policy.

Influența Rusiei

„Ca majoritatea autocraților din Europa de Est și Centrală, el (n.r. – Dodik) și-a căutat și și-a găsit protectorii în Rusia”, mai arată susa citată.

La începutul carierei sale, când Dodik a crezut că viitorul său este în Occident, a recunoscut public genocidul de la Srebrenica, a renunțat la criminalii de război sârbi bosniaci și s-a poziționat ca un susținător ferm al unității Bosniei și al viitorului în Uniunea Europeană. Pe măsură ce și-a schimbat loialitatea, mai întâi față de președintele sârb Aleksandar Vucic și apoi către Moscova pentru protecție, politicile și retorica lui s-au schimbat dramatic.

În acest caz, Serbia ar putea folosi politicile secesioniste ale lui Dodik pentru a-și justifica cererea de anexare a Republicii Srpska – una dintre cele două unități administrative care formează Bosnia postbelică – drept compensație pentru pierderea Kosovo. Dar transformându-se într-un instrument al geopoliticii mai largi a Rusiei, relația lui Dodik cu Serbia s-a schimbat și ea. Astăzi, Dodik nu mai este doar un pion al politicii sârbe. În schimb, el ține ostatică politica sârbă.

Pe cont propriu, Dodik este destul de neimportant. Curajul, aroganța și relevanța lui sunt pur și simplu produsul sprijinului rus, mai explică FP.

Așa cum a spus el însuși când a amenințat prima dată armata bosniacă cu distrugere și a lansat ideea ca Republica Srpska să își formeze propria armată,  – „Dacă cineva încearcă să ne oprească, avem prieteni care ne vor apăra”.

Cât de rele ar putea deveni lucrurile?

Observatorii se tem că, chiar dacă Dodik nu se îndreaptă spre secesiune, acțiunile sale ar putea fi serios destabilizatoare și ar putea provoca violență și migrație forțată, relatează CNN.

„Cetăţenii din întreaga Bosnie-Herţegovina – inclusiv din entitatea Republicii Srpska – se tem de violenţă”, a declarat Arminka Helić, un politician de origine bosniacă, care acum este membru al Camerei Lorzilor din Marea Britanie şi fost consilier special al ministrului britanic de externe. „O nouă mișcare către secesiune ar duce probabil la o reacție. Nu există nicio modalitate de destrămare a Bosniei Herțegovinei în mod pașnic”.

Heather Staff, consilier la RAMP Project, o organizație specializată în politica de migrație, avertizează că acest „conflict violent va duce la o criză a refugiaților și la persoane strămutate – în anii ’90 și 2000 am văzut oameni fugind din Bosnia în țări vecine precum Muntenegru”. Ea spune că aceasta este o regiune „în care retorica uneori a fost dură în ceea ce privește tratamentul solicitanților de azil… cum ar fi tratați cei care fug în țările vecine?”. Impactul ar fi resimțit dincolo de granițele Bosniei-Herțegovinei.

Jasmin Mujanović, autoarea cărții „Foame și furie: Criza democrației în Balcani”, a spus că ar fi o „catastrofă pentru Uniunea Europeană și pentru comunitatea atlantică în general, deoarece ar fi încă o criză de securitate într-o situație deja extrem de volatilă în sud-estul Europei”. El a subliniat că, având în vedere crizele de securitate deja existente în Ucraina, Belarus, Siria și Afganistan, „o deteriorare semnificativă a securității și stabilității Bosniei este ceva pe care atât UE, cât și SUA nu și le pot permite”.

Așa cum se întâmplă atât de des în geopolitică, o lovitură pentru Occident oferă o oportunitate pentru rivali precum Rusia și China.

Un înalt oficial al UE și-a exprimat pentru CNN îngrijorarea cu privire la modul în care situația ar putea fi exploatată.

„Balcanii sunt în pragul UE. Influența sporită a Rusiei în regiune le oferă un alt punct de sprijin (n.r. – sârbilor bosniaci) și o platformă pentru influență, dacă vor să destabilizaze lucrurile în continuare.”

Cine trebuie învinovățit?

Mulți din Occident acceptă în privat că până acum nu a reușit să facă un pas înainte și că acum ar putea fi prea târziu. Mai multe surse din UE, NATO și comunitatea diplomatică europeană și-au exprimat regretul față de eșecul istoric al Occidentului de a aplica sancțiuni sau de a acționa altfel împotriva celor care menținând și alimentează tensiunile în Bosnia-Herțegovina, mai scrie CNN.

„Dodik și gașca sa de secesionişti și negatori ai genocidului au fost liniștiți în mod constant timp de 15 ani de comunitatea internațională. El a vorbit despre – și se îndreaptă către – secesiune din 2006”, a spus Helic.

Mujanović a spus că, în timp ce Serbia și Rusia sunt „arhitecții principali ai acestei crize”, el crede că „refuzul comunității internaționale – în special al statelor NATO – de a acționa decisiv pentru a înlătura acest lucru de la început cu ani în urmă” l-a încurajat pe Dodik și pe susținătorii săi. Mujanović a indicat în mod special UE, despre care el a spus că a fost „extrem de dezamăgitoare” din cauza propriei discordii interne, făcând blocul „în acest moment, în multe privințe, un non-factor”.

Surse: Rador (Autor ABC: Enrique Serbeto / Traducerea: Rodezia Costea) Foreign Policy, CNN, Al Jazeera, Britannica, Borgenprogect.org