Home » Articole » Boris Johnson îl îndeamnă din nou pe Vladimir Putin să dea înapoi și să evite vărsarea de sânge

Boris Johnson îl îndeamnă din nou pe Vladimir Putin să dea înapoi și să evite vărsarea de sânge

Boris Johnson îl îndeamnă din nou pe Vladimir Putin să dea înapoi și să evite vărsarea de sânge
Sursa foto: Facebook / Boris Johnson
Ascultă articolul

Premierul britanic, Boris Johnson, doreşte să evite „vărsarea de sânge” în Ucraina şi urmează să-i telefoneze preşedintelui rus, Vladimir Putin, pentru a-l îndemna din nou „să dea înapoi şi să se angajeze diplomatic”, a declarat vineri seară o purtătoare de cuvânt de la Downing Street, relatează Agerpres, conform AFP.

„Prim-ministrul este hotărât să accelereze eforturile diplomatice şi să consolideze descurajarea pentru a evita vărsarea de sânge în Europa”, a spus purtătoarea de cuvânt într-un comunicat.

- articolul continuă mai jos -

„El va reitera, atunci când va discuta cu preşedintele Putin în această săptămână, necesitatea ca Rusia să facă un pas înapoi şi să se angajeze diplomatic”, a adăugat ea.

Pe lângă acest apel telefonic, şeful guvernului britanic intenţionează să se deplaseze în regiune în zilele următoare.

Rusia a desfăşurat zeci de mii de militari la frontierele Ucrainei în ultimele luni, stârnind temeri de o invazie. Deşi guvernul rus neagă orice plan în acest sens, insistă asupra unor garanţii scrise pentru securitatea Rusiei, inclusiv promisiunea că Ucraina nu va adera la NATO.

Diplomaţia britanică urmează să anunţe luni în Parlament o înăsprire a regimului său de sancţiuni pentru a permite Regatului Unit, acuzat că închide ochii la afluxul de fonduri ruseşti pe teritoriul său, să ţintească interese strategice şi financiare ale Moscovei.

Într-un articol de opinie publicat vineri în CityAm, unul dintre cotidienele apreciate de puternica industrie financiară britanică, deputatul conservator Tom Tugendhat, preşedintele Comisiei pentru afaceri externe a Parlamentului de la Londra, a subliniat că ameninţarea rusă vine nu doar doar de la „tancuri”, ci şi „de la banii gheaţă”.

„În timp ce Moscova îşi arată muşchii în Ucraina, banii ruseşti încă ne otrăvesc ţara”, a subliniat el, considerând că fondurile plasate în „conturi şi proprietăţi la Londra sunt folosite pentru a submina securitatea Regatului Unit”. El a citat în special moartea fostului agent rus Alexander Litvinenko, otrăvit cu poloniu în 2006 la Londra după ce a denunţat corupţia şi presupusele legături ale serviciilor de informaţii ruse cu crima organizată.

Sursa foto: Facebook / Boris Johnson

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole