
Bolojan: Este necesară o rectificare suplimentară de 10 miliarde de lei pentru sistemul sanitar / Presiunea este mare pe buget
Pentru sistemul sanitar este necesară o rectificare suplimentară de 10 miliarde de lei, a afirmat, luni, premierul Ilie Bolojan, care a adăugat că această sumă reprezintă, în condiţiile actuale, „o presiune mare” pe bugetul de stat, transmite Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
„Anul acesta avem un buget alocat de 77 de miliarde de lei, la care colegii noştri ne-au solicitat o suplimentare obligatorie, în aşa fel încât, pe de o parte, să putem să aducem facturile restante la zi – pentru că din martie nu am mai avut capacitatea financiară de a achita integral sumele – şi, de asemenea, să putem funcţiona până la finalul anului. Pentru asta, ne trebuie cel puţin 10 miliarde rectificare suplimentară, ceea ce reprezintă, în condiţiile actuale, o presiune mare pe bugetul de stat”, a declarat Bolojan, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria, alături de ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete.
El a menţionat că sistemul de sănătate a acumulat „probleme mari” în ultimii ani, iar unul dintre aspectele care îi afectează buna funcţionare este creşterea accelerată a cheltuielilor.
„Un aspect major este creşterea accelerată a cheltuielilor şi nu mai putem să susţinem această creştere în anii următori, raportat la veniturile pe care le avem la buget. Cheltuielile care sunt alocate prin Casa Naţională de Sănătate sistemului sanitar au ajuns la o pondere de 16% din veniturile curente de la bugetul de stat, faţă de o pondere de aproximativ 11%, cât am înregistrat în anii trecuţi. Doar în pandemie am mai ajuns la această pondere. Pe cale de consecinţă, există o presiune puternică asupra bugetului pentru acoperirea acestor cheltuieli”, a explicat prim-ministrul.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.