Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, s-a adresat marţi poporului rus, într-un mesaj video pe Twitter, în care îi transmite acestuia că „nu merită” un război împotriva vecinilor săi ucraineni şi îl asigură că nimeni nu a încercat ”să pună în pericol” securitatea sa, transmite AFP, preluată de Agerpres.
Mesajul, postat în a treia zi a invaziei asupra Ucrainei, ordonată de preşedintele rus Vladimir Putin, a fost publicat în engleză şi rusă, însoţit de un text scris şi cu emblema Departamentului american de Stat vizibilă.
„Poporului rus: meritaţi să trăiţi în securitate şi demnitate, la fel ca toată lumea, oriunde. Nimeni nu încearcă să vă pună acest lucru în pericol. Nu meritaţi un război zadarnic cu vecinii voştri, cu prietenii voştri şi familiile în Ucraina. Poporul ucrainean merită să trăiască în pace, la fel ca voi”, a spus Blinken în mesajul video, care a fost prezentat şi de purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Ned Price.
Acesta din urmă a adăugat: „Un mesaj către poporul rus: noi nu vă facem responsabili pentru acţiunile guvernului vostru”.
Mesajul Washingtonului vine după ce Ministerul Apărării de la Moscova a anunţat că armata rusă a primit sâmbătă ordinul să-şi lărgească ofensiva asupra Ucrainei, acuzând această ţară că a respins reluarea negocierilor, replica Kievului fiind că oferta de negociere a Moscovei a fost un ultimatum.
Într-un lung discurs susţinut joi înaintea anunţării ofensivei, preşedintele Vladimir Putin a spus printre altele că ”Rusia nu se poate simţi în securitate, dezvolta, exista cu o ameninţare permanentă care emană din teritoriul Ucrainei”, acuzând guvernul de la Kiev de abuzuri asupra rusofonilor din estul separatist al Ucrainei şi statele occidentale că au ignorat cererile Rusiei privind garanţiile de securitate.
Народу России: вы заслуживаете того, чтобы жить в мире и достоинстве, как и украинцы. Как и все люди где бы то ни было. pic.twitter.com/1O1ArMB8Uw
— Secretary Antony Blinken (@SecBlinken) February 26, 2022
Sursa foto: Twitter / Secretary Antony Blinken
Ce nebuni sunt americanii, simt prada slăbită și îi ataca emoțional 🤣🤣 In ce lume trăim , No mercy!
Cine e prada slăbită, șacalul care atacă sălbatic?
deci SUA le cere cetatenilor rusi sa isi rastoarne propriul guvern?
adica o lovitura de stat
Asa cum a cerutdem ent uldep utin armatei ukrainiene sa aresteze conducerea Ukrainei democratic aleasa?
Baigh ertoilor, nu vedeti ca ati ajuns raiosii planetei?
Nu va vrea nimeni, dar absolut nimeni, violatorilor sita lh arilo rcare sunteti.
daca rusia invadeaza o tara, bombardeaza civili, gradinite, orase se cheama ca o „denazifica” desi cum rusii sunt nazisti e un oximoron.
daca proprii cetateni ai unei tari dau jos dictatorul care ii trimite la moarte se cheama ca e lovitura de stat !
curat-murdar cum ar zice Caragiale (cauti tu pe net cine e)!
Deci Rusia intinsa pe doua continente cu 10 fusuri orare , 140 de milioane de oameni ,nu se poate dezvolta pentru ca Ucraina vrea putina democratie si fara coruptie.