Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
China a dat asigurări că nu a furnizat și nu va furniza ajutor letal Rusiei, dar Statele Unite rămân îngrijorate că firmele chineze ar putea face acest lucru, a declarat luni secretarul de stat american Antony Blinken, după o întâlnire la Beijing cu președintele Xi Jinping, relatează CNN.
Blinken a spus că asigurările sunt apreciate și că nu există dovezi care să le contrazică.
„Ceea ce ne îngrijorează în continuare, însă, sunt firmele chineze – companii care ar putea furniza tehnologie pe care Rusia o poate folosi pentru a-și avansa agresiunea în Ucraina. Și am cerut guvernului chinez să fie foarte vigilent în această privință”, a declarat Blinken.
Asigurările Chinei nu au fost date numai cu ocazia vizitei diplomatului american la Beijing, a precizat Blinken: „Este un lucru pe care China l-a spus în ultimele săptămâni și l-a spus în mod repetat nu numai nouă, ci și multor alte țări care și-au exprimat această îngrijorare”.
Zău nu trimit armament letal 😅 de asta kadarov se lauda pe Twiter cu mașini de lupta de infanterie chineze.
Chiar asa de neorganizat este statul comunist chinez? Firmele acelea sunt stat în stat?Parcă se laudau ca pe corupti îi impuscă pe stadioane!? Si nu poate sa-i controleze pe cei care umblă cu dedesubturi letale!?🤣Aiurea!!
Dacă ăstia se indreaptă cu „letalele” spre ei,de vreme ce sunt atat de liberi?!