G4Media.ro

Biserica Ortodoxă intră oficial în campania pentru referendum: ”Un act patriotic-național. Trebuie…

Biserica Ortodoxă intră oficial în campania pentru referendum: ”Un act patriotic-național. Trebuie să apărăm darul sacru al vieții în pofida boicotării agresive”

Biserica Ortodoxă Română a dat sâmbătă semnalul decisiv pentru credincioși, anunțând că Adunarea Națională Bisericească a decis să îi îndemne pe români să participe la referendumul pentru redefinirea familiei în Constituție și să voteze Da.

”Participarea cetăţenilor statului la acest referendum decizional pentru definirea căsătoriei în Constituţia României este un act profund democratic şi patriotic-naţional, de o deosebită importanţă pentru întreg poporul român”, arată un comunicat al Patriarhiei.

Comunicatul face referire și la apelurile pentru boicotarea referendumului, calificându-le drept ”agresive”, precum și la presupuse ”acțiuni de denigrare injustă a referendumului”.

Aceasta este prima pronunțare oficială a conducerii întregii Biserici Ortodoxe Române în favoarea referendumului sprijinit de PSD. Până acum, mai mulți înalți ierarhi ai BOR s-au pronunțat în același sens. De altfel, informațiile publicate de-a lungul timpului arată că preoții ortodocși au contribuit decisiv la strângerea celor 3 milioane de semnături depuse de Coaliția pentru Familie.

Adunarea Naţională Bisericească, structura de conducere a BOR care a luat decizia anunțată azi, este compusă din toţi ierarhii Sfântului Sinod, reprezentanţii clerului şi reprezentanţii credincioşilor mireni din eparhiile Patriarhiei Române.

Apelul integral al Adunării Naţionale Bisericeşti pentru participarea la referendum în 6-7 octombrie 2018:

1) Adunarea Naţională Bisericească, compusă din toţi ierarhii Sfântului Sinod, reprezentanţii clerului şi reprezentanţii credincioşilor mireni din eparhiile Patriarhiei Române, întrunită în şedinţa din 29 septembrie 2018, îndeamnă pe toţi cetăţenii ortodocși români să participe la referendum şi să spună DA clarificării textului articolului 48 din Constituţia României privind definirea căsătoriei, adică înlocuirea expresiei confuze: „uniunea liber consimţită între soţi”, cu formularea clară şi precisă: „uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie”.

2) Prin această precizare clară şi fără echivoc, în Constituţia României, se afirmă, se apără şi se promovează familia ca instituţie umană fundamentală creată şi binecuvântată de Dumnezeu pentru creşterea şi perpetuarea umanității, potrivit cuvintelor Sfintei Scripturi: „Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie. Şi Dumnezeu i-a binecuvântat zicând: Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l stăpâniţi!” (Facere 1, 27-28). Această familie bazată pe căsătoria între un bărbat şi o femeie a fost binecuvântată şi cinstită de Mântuitorul Iisus Hristos prin prezenţa Sa, a mamei Sale şi a ucenicilor Săi, la Nunta de la Cana Galileii, unde a săvârşit minunea transformării apei în vin (cf. Ioan 2, 1-11), arătând astfel valoarea sfântă a familiei conjugale pentru viaţa Bisericii. În acest sens, Sfântul Apostol Pavel recomandă ca iubirea mirelui faţă de mireasă să fie asemenea cu iubirea lui Hristos faţă de Biserică (cf. Efeseni 5, 22-25, 32).

3) Familia binecuvântată de Dumnezeu, spre a cultiva iubirea reciprocă şi a da naştere la copii, este izvor de viaţă pentru fiecare popor şi pentru întreaga umanitate. Prin urmare, participarea la referendum, în zilele de 6 şi 7 octombrie 2018, este un act de mărturisire a credinţei în iubirea lui Dumnezeu pentru familie, un act de maximă responsabilitate pentru viitorul poporului român, precum şi un examen de maturitate spirituală pentru a alege între valori permanente şi ideologii efemere.

4) Cuvântul „referendum” înseamnă: „consultare directă a cetăţenilor chemaţi să se pronunțe prin vot asupra unui proiect de lege de o deosebită importanţă pentru stat sau asupra unor probleme de interes general” (DEX). Aşadar, participarea cetăţenilor statului la acest referendum decizional pentru definirea căsătoriei în Constituţia României este un act profund democratic şi patriotic-naţional, de o deosebită importanţă pentru întreg poporul român, deoarece se votează pentru apărarea familiei bazată pe căsătoria între un bărbat şi o femeie şi pentru viitorul copiilor poporului român. De fapt, în articolul 2 din Constituţia României se precizează că prin referendum se exprimă suveranitatea naţională a României.

5) În pofida multor acţiuni de boicotare agresivă şi denigrare injustă a referendumului, trebuie să apărăm darul sacru al vieţii persoanei umane care se naşte din iubirea conjugală între un bărbat şi o femeie, preţuind astfel şi generaţiile de părinţi şi copii care au asigurat continuitatea poporului român de-a lungul veacurilor.

Să cinstim, aşadar, Centenarul Marii Uniri din 1918, printr-o mare unire de cuget şi acţiune naţională în apărarea familiei creştine şi a viitorului poporului român!

Preşedintele Adunării Naţionale Bisericeşti

† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Foto: Patriarhul Daniel (Basilica.ro)

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

52 comentarii

  1. Dragi concetateni, imi poate explica cineva logic cum poate fi considerat refuzul de a participa la ceva (vezi def. boicot) agresiv? Ce il agreseaza pe multpreafericit? Dorinta mea de a nu fi asociat cu niste xenofobi si homofobi anacronici e o agresiune?

    • PF Daniel e un psihopat periculos, iar BOR isi reflecta CEO-ul.

    • Nu neparticiparea în sine e considerată agresivă, ci apelurile la neparticipare, care sunt într-adevăr agresive. Au invadat toate canalele: TV, radio, e-mail-uri, Facebook, repetând cu insistență invitația de a boicota referendumul. Asta, zic eu, e o campanie agresivă.

  2. caca-m-as in barba ta de pedofil Daniele !

  3. „darul sacru al vietii”… adica libertatea de a fura in pace si nederanjati de nimeni

  4. Pentru apărarea darului sacru al vieții în pofida boicotării agresive, prea-veselul daniel l-a însărcinat ( :)) ) pe pomohaci să stea în prima linie, în fața agresivilor ăstora de soroșiști. Cum vrea el. Chiar și cu spatele.

    • Da, chiar si cu spatele! Dar daca pe la spatele lui Pomohaci isi fsce aparitia inaltpreasfintitul Barladeanu? E?

  5. Du-te, bai, in …..Catedrala Neamului prost si ramai acolo!

  6. Biserica nu mai are influenta pe care crede ca o are. Prin tot ceea ce face si gireaza de ani de zile.
    Acest referendum este un test. Atât pentru PSD, cat si pentru biserica ortodoxa.

    • Asa este, biserica nu mai are nici pe departe influenta de odinioara! Ramane, totusi, intrebarea daca se vor gasi 6 milioane de tampiti care sa se duca la vot. Ma indoiesc!

    • Nu conteaza cine/cati voteaza, conteaza cine numara voturile ! 😉

  7. „Nu ma duc la referendum” = boicotare agresiva

    Pocaiti si talibani ortodocsi distribuind flyere,punand bannere uriase cu aberatii gen „Aparati copii Romaniei de homosexuali si lesbiene” si instigarea indirecta la ura fata de minoritati ?! Aia e total crestinesc si non-agresiv.Am inteles,Dani! ?

  8. In curand, vom avea numai biserica in Romania! Dar nu-nteleg cu ce o va ajuta pe ea?
    Va pastori din ce in ce mai putine oi si asta nu din cauza homosexualilor care nu vor putea face copii intre ei ci a emigratiei masive a fortei active a societatii, impotriva careia nu se face nimic constructiv.
    O fi biserica – Proiectul de Tara al Romaniei si nu ni s-a comunicat?!

  9. Fericiţi făcătorii de pace! Nu Referendumul aduce polemica, ci consecinţele de context: afară din Schengen, „asumarea” politică de către BOR prin jocul tv a iertării păcatelor puterii, plus că din victoria zdrobitoare, de Centenar, a marii majorităţi asupra unei minorităţi, emanaţia poate fi iar un partid Parlamentar 1920 de gen Vadim, care să interzică avorturile şi Coca Cola, că aşa era sub Ceauşescu, şi era bine!

  10. Cocalaru șef al dat semnalul ! ?
    Cu sceptru aurit și chestia aia de 2 kile de aur la gat, cu un S 500 la scara patriarhală, îndeamnă turma la vot .
    Dar dacă nu ai cumva, doamne-fereste bani pt inmormantare, te lasă cu mortul pe masa în cel mai creștin spirit ortodox.
    Halal .

  11. Daca tot a citit in DEX trebuia sa citeasca si definitia cuvantului „soți” care se refera la doua persoane de sex opus.

  12. Cocalaru șef al dat semnalul!?
    Cu sceptru aurit și cu chestia aia de 2 kg la gat, cu un S 500 la scara patriarhală, îndeamnă turma la vot.
    Dar dacă nu ai doamne-fereste bani de inmormantare, te lasă cu mortul pe masa în cel mai creștin spirit ortodox.
    Halal.

  13. Asta ne lipsea? Bani cheltuiti inutil cand avem copii cu boli incurabile,cu parinti alcoolici, fara parinti,cu parinti plecati in strainatate si tot asa.Ne mor copiii cu zile si noi murim de grija altora;cheltuim pe referendum,pe catedrala pe popi cu limuzine de lux …

  14. Popălăi mai bine se sfătuiau cu daddy din ceruri si il rugau sa faca dracului ceva bun pentru tara asta.
    Pe ei ii arde la familie.
    Normal, isus provine din familie zburdalnica, cu tata necunoscut.

  15. islamul si bor-ul cele mai retrograde religii! traiti pe banii prostilor, va lafaiti in puf si slugariti pzd-ul! N-aveti nici o treaba cu Iisus, a murit degeaba ca voi sa va umpleti burtile, sa plimbati cu mertzane si faceti averi!

    • BOR ul nu este religie… Islamul o fi, dar BOR ul este biserica. Nu religie. Religie e crestinismul. Religia mozaica de asemenea. Hinduismul e tot religie.

  16. Un NEMERNIC…ce legatura are asta, cu cele sfinte?

  17. Dragi concetateni, mai mult sau mai putin informati, mai mult sau mai putin bine-intentionati, este un pas important pentru poporul asta (de vreo 21 de milioane de Oameni) ca Biserica Ortodoxa Romana s-a hotarat in sfarsit sa intre in lupta, pentru ca voi ati transformat acest referendum care este un lucru absolut normal si democratic intr-un camp de lupta. Desi reprezentam majoritatea in aceasta tara, ne e jena sa va trimitem pe voi, care ne denigrati si aruncati cu mizerie in noi, acolo unde va e locul, la groapa istoriei. Sunteti extrem de putini, dar extrem de vocali si tupeisti si credeti ca tupeul va poate asigura victoria intr-o lupta in care alaturi de noi lupta chiar Dumnezeu. Da, sunt crestin-ortdox si da, vreau ca copiii si nepotii mei sa traiasca intr- societate normala (pentru voi anormalitatea a devenit extrem de atractiva si nefirescul extrem de firesc), in care familia se bazeaza pe casatoria dintre un barbat si o femeie, nu doi barbati, nu doua femei, nu trei indivizi de acelasi sex, nu indivizi cu sexul schimbat dupa cum au visat noaptea si mai stiu eu ce va trece prin cap. Voi la randul vostru proveniti din lagatura (casatorie sau nu) dintre un barbat si o femeie. Si nu le mai impuiati capul bietilor oameni ca nu va mai fi recunoscuta familia extinsa (cea monoparentala, cea formata din bunici si nepoti, cea formata din parinti adoptivi si copii adoptati etc., asa cum este in prezent si trebuie sa ramana pentru totdeauna). Daca va place sa va tavaliti in noroi, faceti-o la voi acasa fara sa incercati sa le impuneti si altora noroiul vostru.

    • Aici era vorba de implicarea bisericii si a lui daddy din ceruri si nu de parerea celor multi sau celor putini, nici de cei adevarati nici de cei inchipuiti.
      Ce cauta biserica aici, ce cauta biserica in politica, ce cauta biserica in scoli?

    • O societate normala e una in care toti se bucura de aceleasi drepturi. Pentru ca ce e firesc pentru unii, e nedrept pentru altii. Uitati-va la BOR. Cate femei sunt preotese la ei? Zero? Conducerea BOR vorbeste in numele unor barbati necasatoriti care poarta rochii si nu vor sa auda de femei. Poate asta e firesc, dar nu e drept.

  18. Suntem un stat laic care se simte bine sa joace comedia neimplicarii bisericii in viata politica !
    Iar pt asta statul plateste la greu Biserica Ortodoxa Romana !

    Primeste in schimb niste margici pe care apoi mai mari statului incearca sa le prezinte habotnicilor lor supusi drept pietre pretioase !

    PS. Mi-e sila de toata mascarada asta ! 😉

  19. Dragi concetateni ; ce rau suna,parca e iliescu la revolutie!

  20. Zice tovarasul din imagine ca; in pofida boicotarii agresive, a denigrarii injuste a referendumului, trebuie sa aparam darul sacru….bla,bla si iubirea conjugala intre un barbat si o femeie ( ceva de genul la pct.5)! Eu as spune ca trebuie sa aparam IUBIREA cu ori ce pret ca este atata URA creata artificial, suntem impinsi pur si simplu spre dezbinare de toti cei ce se vor fie la ciolan (guvernanti) fie de BOR care au demonstrat cu varf si indesat ca nu vor de la noi decat bani, bani, bani!
    Spunea cineva mai sus ca te lasa cu mortul pe masa daca nu ai bani si este trista realitate!
    Nu mai vreau sa blamez ,,fetele bisericesti,, singuri s-au indepartat de menirea lor. Sunt atatea exemple negative incat ne-ar apuca iarna enumerandu- le si nu asta vrem acuma, mie mi-a pus capac vis a vis de comportamentul lor drama de la Colectiv, acolo intr’adevar au demonstrat iubirea fata de ,,aproapele sau,,!
    Ps. Daca unul din cei ce arunca banii publici pe fereastra, ar fi muncit macar o ora-n viata lor cu adevarat pentru bani, altfel ii gestionau si cel putin 5 orfelinate noi construiau sau, nu mai e cazul ca infiaza crestinii astia toti orfanii (sic)?

  21. Asocierea dintre BOR și PSD nu este dorită .
    Dl. Daniel Ciobotea contribuie astfel la scăderea numărului de credincioși ortodocși care vor avea încredere în Biserică.

  22. Capii bisericii ortodoxe romane au fost dintotdeauna slugi ale puterii vremelnice. Cel mai mult s-au manifestat astfel in perioada comunista si din pacate in cei 28 ani care au trecut de la lovitura de stat din decembrie 1989. Mare parte din preoti au fost si sunt informatori la manastirea secu, iar acum si slugi ale politicienilor corupti. Sa nu se mire ca noua generatie nu va mai frecventa biserica ortodoxa, condusa de la randul ei de oameni corupti.

  23. Păi chiar credeaţi că pesedeu’ le-a dat lovele moca pentru catedrală?

  24. Clar, pentru a nu decade viata, orice tâmpenie cum ar fi căsătoriile de același, trebuie eliminata. E greu de crezut ca oameni își ocupa timpul cu asa nimicuri. Acum, mie îmi pare ca cei de la coaliția pt. familie și funcționarii Bor(nu au nicio legătură cu adevărată credință) sunt tovarăși de drum pt. PSD. Își vor aroga reușita referendumului, sub presiunea corecțiilor politic din Ocident(a nu se confunda cu adevăratul Occident) nu vor schimba nimic în constituție, vor fi fel și fel de tergiversări. Asa ca nu va faceți frate cu dracul în niciun fel. Sa nu uitam adevărul lui Isus:Eu sunt aici!

  25. ptiu, piei drace! borbosu asta e cel mai mare antiChrist!

    • Ai grijă..! Avem și „noi” mândria noastră, nu putem accepta in rândurile noastre orice dobitoc, doar pentru că și-a lăsat barbă regulamentară…!

  26. Oameni buni, daca ne consideram o rasa superioare maimutei, va intreb si sa raspundem macar logic la intrebarea: Daca Dumnezeu ar fi creat in gradina Edenului in loc de Adam si Eva , pe Adam si Adam sau Eva si Eva, unde era lumea astazi, va dati seama?
    Raspunsul e simplu: NICAIERI, caci din barba-barbat sau femeie-femeie nu se pot dezvolta alte fiinte ale rasei umane. Cred ca maimutele au inteles acest aspect mult mai repede ca noi, ca asa aberatii de comportament sexual nu intalnesti la ele. Cum om fi involuat atunci noi din maimuta?
    Aceeasi intrebare si pentru cei atei, la vremea marelui big-bang.

    • Putina botanica, putina zoologie si ai fi știut.
      Sunt organisme care se înmulțesc prin dividere.
      Exista specii bisexuale, care nu au nevoie de partener.
      Am rezolvat dilema.

    • BISEXUATE si nu bisexuale, cum gresit am scris. Scuze!

    • In lumea animala exista atatea exemple de homosexualitate ca doar un pr..t ca tine putea sa scoata ineptia asta si sa se creada si destept pe deasupra :))

  27. In loc ca Minunata si Justa Biserica Ne-Ortodoxa Romana cu mari ghilimele sa-si bage nasul peste tot si sa promoveze ura, dispretul, rasismul si alte lucruri rele, eu sunt de parere ca ar trebui sa promoveze iubirea indiferent de natura ei si dragostea sufleteasca dintre fiintele umane. In loc sa transmita mesaje pozitive de natura sociala, pierd vremea prin a posta felurite articole cu caracter tamp, de a-si pune corespondentii sa lipeasca pe toti peretii si pe toti stalpii afise prin care se aduce la cunostinta ca vezi domn’e, familia este formata din femeie si barbat sau ca nu stiu ce viitor vor avea copiii nostri. Copiii trebuie educati cu adevarat ca iubirea este benefica si ca nu trebuie sa ne doboram unii pe altii, trebuie sa cladim o societate formata din trei principii primordiale: dreptate, egalitate si sustinere. Acesti trei termeni sunt deja utopici si deocamdata de neatins in Romania condusa de biserica, biserica ghidata de niste scrieri total nerealiste realizate acum mii si mii de ani de niste asa-zisi autori aproape intr-u totul necunoscuti.

  28. nu-mi place comunitatea gay dar pe porcul asta gretos nu-l suport deloc, mai ales cand da ordine ce sa facem. deci taca taceai, poate ca mergeam, bai, daniel!

  29. Referendumul costa 40 milioane euro. Pentru a repune in functiune Institutul Cantacuzino, sunt necesare mai putin de 10 milioane. Oare, care dintre cele doua „investitii” ar reprezenta o prioritate pentru Romania? Un referendum inutil sau un institut unde sa fie create vaccinuri din tulpini autohtone? Imbecilul acesta cu barba alba, care a transformat Biserica Ortodoxa Romana intr-un srl, isi baga coada de diavol in toate porcariile, mai ales daca acestea sunt regizate de Casa de Filme (pentru prosti) Dragnea & Co. Borfasul in sutana ar fi cazul sa nu mai vorbeasca despre patriotism! De lovele, „cascaval”, afaceri, „tepe”, nesimtire si necredinta, da! Aici este specialist! Cate scoli se renovau cu banii acestia? Cate spitale se echipau cu aparatura medicale performante? Cate case de batrani se puteau construi? Ce nemernicie se pune in scena, sub nasul romanilor!!!!

  30. Daca la referendum se propunea legalizarea drogurilor, sa ne declaram dosniaci sau legalizarea abuzurilor sexuale toata presa era fericita. Dar sa afirmi ca familia e formata dintr-un barbat si o femeie, este ceva de neconceput, chiar revoltator pentru presa si toate vedetele de doi bani din tara asta. Am ajuns noi ca oameni sa nu mai acceptam normalitatea dar in schimb sa acceptam lucruri absurde.

  31. De ce nu mi s-a publicat comentariul de la ora 16,15?

  32. Daca Patriarhul Daniel poate să explice coerent și argumentat de ce este ” democratic, un act patriotic-național” și mai ales „profund”, dar folosind argumente legale și nu teologice, pentru că modificam constituția nu Biblia, atunci mă duc. Daca nu poate explica atunci înseamnă că referendumul are valoare zero barat!

  33. Atat de mult a decazut biserica incat se fac suete politice in fata altarului !!!????RUSINE sa va fie prelati ai bisericii ortodoxe fosti agenti ai securitatii actuali sustinatori ai ciumei rosii;;!

  34. Multă părtarime pe aici, știam eu ca majoritatea rezistenților sunt și pederasti!

  35. GANGSTERII POLTICI I-AU UMPLUT DE BANI PE POPI. DE LA PROSTIME.
    ACUM ISI CER RASPLATA.

  36. „isus provine din familie zburdalnica, cu tata necunoscut.” Iar flăcăul daddy visează zi și noapte pirostriile cu lolita. Cât despre Tăriceanu (altă inimă zburdalnică 🙂 ), oare câte familii tradiționale are la activ?

  37. Biserica a intrat oficial in politica.