Birocraţia tip Kafka contra internetului. Sau cum încearcă BEC să prindă soarele cu oborocul

De două-trei săptămâni problemele legate de monitorizarea şi reglementarea campaniei electorale online nu fac decât să se agraveze. Competitorii politici sunt angajaţi într-o cursă a înarmării, păcălindu-se unul pe altul cu sondaje strategice exploatate mediatic. Activitatea pe marile platforme (VLOPs) e tot mai creativă şi maliţios-manipulativă, iar propaganda rusă a metastazat şi a colonizat internetul într-un mod structural, influenţând nu doar temperatura conversaţiilor politice la zi, dar şi sensul definiţiilor pe Wikipedia, de exemplu (vezi detalii despre reţeaua Pravda).

Pe acest fond de nisipuri mişcătoare duetul BEC-AEP face o figură ridicolă, de birocraţi cu mânecuţe care se luptă să golească haznaua cu linguriţa, după proceduri din Procesul lui Kafka, în vreme ce noii algoritmi toarnă rahat cu basculanta peste societate. Rar mai vezi aşa inadecvare a instrumentelor la obiectul muncii, adică instituţii complet depăşite de sarcina care li s-a pus în cârcă şi de progresul tehnologic rapid.

Problema nici măcar nu e una de voință instituțională, deşi o inclinaţie pro-PSD se vede când şi când în decizii, ci mai degrabă de neadaptare a cadrului normativ și a capacității administrative la realitățile epocii digitale. Şi pentru că e nevoie totuşi de ceva mişcare, să nu zică lumea că specialii statului freacă menta, lipsa de impact în aspectele relevante e compensată cu măsuri brutale contra unor fleacuri. De exemplu, goana cu poliţia internetului după cetăţeni privaţi care postează favorabil vreunui candidat, ceea ce duce la abuzuri, gâlceavă publică şi dezbateri interminabile pe teme colaterale.

Realitatea e că Biroul Electoral Central (BEC) se confruntă cu o serie de obstacole structurale, legislative și tehnologice care fac aproape imposibilă o combatere eficientă a comportamentului ilegitim online. În primul rând, legislația electorală e anacronică și ambiguă. Ordonanța de urgență 1/2025, care vizează publicitatea politică, amestecă definițiile și principiile europene cu interpretări autohtone vagi, lăsând loc de abuz și interpretări arbitrare.

Un paragraf invocă Regulamentul european, ce intră pe deplin în vigoare abia în octombrie (e drept că definiţiile au intrat deja), altul propune o definiție proprie a materialului electoral, iar legea-cadru oferă o a treia variantă. Această incoerență creează acoperirea formală pentru ca orice cetățean să poată fi etichetat „actor politic” doar pentru că și-a exprimat o opinie favorabilă unui candidat. E suficient ca cetăţeanul respectiv să fie “celebru”, fără să fie clar care sunt pragurile celebrităţii: cât de frecvent să posteze şi câţi urmăritori să aibă. Instrumentele legale sunt nu doar imprecise, ci potențial abuzive.

Incertitudinea juridică e amplificată de lipsa de curaj a Autorității Electorale Permanente (AEP), care, în loc să clarifice chestiunea, a lăsat textul ordonanței la liberă interpretare. A rezultat astfel o delegare a responsabilității către BEC, care devine arbitrul final al fiecărui caz reclamat, un soi de Curte Constituţională ad-hoc care creează lege prin intepretări fără bază normativă limpede. În cazul “actorului politic”, noi toţi ar trebui să deducem cumva din suita de decizii BEC care e regula implicită după care se joacă. Expert Forum a avertizat din timp că aici se va ajunge şi a descris câteva astfel de situaţii absurde (detalii aici).

Pe lângă hazard, povestea asta duce la birocratizare excesivă şi blocarea instituției. Doar într-o zi, BEC a avut de analizat 100 de plângeri, fiecare conținând referinţe la zeci de materiale sau conturi. Procedura presupune identificarea fiecărui conținut, deliberarea în plen, redactarea deciziei, anonimizarea și trimiterea cererii de eliminare către platforma unde se află conţinutul. Totul pentru un impact infim – o picătură într-un ocean digital ce funcționează după alte reguli. Practic, în timp ce vorbim, BEC e o instituţie paralizată de misiunea imposibilă de a identifica ce este şi ce nu conţinut politic de campanie în conversaţia infinită de pe reţele şi a penaliza acele bucăţi neetichetate corespunzător, după o logică potrivită pentru avizierul comunal.

Între timp, rețelele de boți și conturi false își fac nestingherite de cap, promovând sau defăimând candidați într-o avalanșă care nu poate fi gestionată cu unelte avocățești, de secol XIX. Eforturile instituției sunt sisifice, condamnate la inutilitate sistemică în lipsa unor instrumente automatizate, a unor protocoale clare şi rapide de colaborare cu platformele online și a unei legislații coerente care să permită detectarea pro-activă a unor fenomene de masă, nu doar răspunsul punctual la plângeri.

De asemenea nu există coordonare în timp real a analizei iregularităţilor online cu verificarea raportărilor financiare ale candidaţilor: sunt diferenţe substanţiale între ce declară ei autorităţilor şi ce găsim noi în bazele de date cu reclamă plătită ale marilor platforme (detalii aici) şi e greu să ne dăm seama dacă se cheltuie bani ilicit ori diferenţele provin din decalajul de timp al raportărilor sau alte cauze.

Chiar structura şi modul de funcționare al BEC sunt puţin în urma noului ecosistem digital. Instituţia e formată din magistraţi, conducerea AEP şi reprezentanți ai partidelor politice, serviţi de un secretariat cam a-tehnic şi hărţuit cu plângeri, totul turnat într-o logică birocratică și o mentalitate analogică. Așteptările ca acest organism să reacționeze cu agilitate și discernământ în fața unei campanii digitale derulate pe TikTok, Instagram sau Facebook sunt nerealiste. Exemplul în care BEC a verificat o postare tip „story” a lui Victor Ponta abia a doua zi – când se ştie că aceste postări sunt făcute să dispară după 24 de ore – deci a parcurs toţi paşii procedurali doar ca să constatate că postarea nu mai există, ilustrează ruptura dintre mecanismele instituționale și realitatea platformelor.

Mai grav e că această inadecvare a BEC lasă loc intervenției altor actori statali, precum Poliția, care s-a dus acasă la diverşi cetățeni pentru simple opinii exprimate online. Într-un vid normativ și cu o autoritate electorală slabă, abuzul devine o posibilitate reală, ceea ce la rândul său alimentează neîncrederea în autorităţi, conspiraţiile şi atitudinile anti-sistem.

Mai mult decât atât, urmând o tendinţă observată şi în Polonia, unde se ţin alegeri prezidenţiale aproape simultan cu ale noastre, partidele însele sau freelanceri asociaţi lor au ajuns să fie cei mai activi reclamangii după ce au învăţat oportunist să folosească litera legii împotriva spiritului ei (detalii aici). Se depun plângeri în masă contra adversarilor sau, mai grav, contra unor lideri de opinie neafiliaţi, pe principiul bombardamentului covor, cu efect dublu: blocarea BEC şi crearea unui efect de intimidare în rândul celor care vor să se exprime public.

Problemele cu care se confruntă BEC în tentativa de a curăța Internetul de conținut electoral fals sau ilegitim sunt sistemice, nu accidentale. Lipsa unei legislații clare, fragilitatea instituțională, absența tehnologiilor de monitorizare automatizată și ritmul alert al platformelor sociale transformă eforturile BEC în exerciții de imagine uşor ridicole. Atât timp cât reglementarea electorală va rămâne o relicvă analogică într-un mediu digital hiperactiv, unde propaganda politică se bazează pe cantităţi masive şi efect de avalanşă, nu pe precizie farmaceutică (mecanismele automate ale internetului se ocupă de rest), actualele strategii de control manual şi caz cu caz sunt sortite eșecului.