G4Media.ro

“Bestia de la răsărit” provoacă perturbări importante în Marea Britanie/ Cum s-a…

Sursa Foto: Petru Clej

“Bestia de la răsărit” provoacă perturbări importante în Marea Britanie/ Cum s-a dat peste cap viața de zi cu zi la temperaturi neobișnite de – 15 grade, cu mașini fără cauciucuri de iarnă pe zăpadă, o raritate la Londra

Un val de frig și căderi de zăpadă – “Bestia de la Răsărit”, venită de pe continent – a lovit Marea Britanie, perturbând o țară care nu reușește să se obișnuiască cu astfel de intemperii periodice.

Noaptea de luni spre marți a fost cea mai friguroasă din acest an, cu temperaturile atingând – 15C la Altnaharra, un fel de pol britanic al frigului situat în nordul Scoției, unde pe 30 decembrie 1995 s-a înregistrat recordul istoric absolut de -27,2C.

Temperaturile ca atare nu sunt așa de scăzute ca pe continentul european, dar vântul dinspre est provoacă așa zisul “windchill factor” – care face ca temperaturile să pară cu câteva grade mai scăzute decât cele indicate de termometru.

La Aboyne în estul Scoției stratul de zăpadă era luni de 29 cm, iar în estul Angliei, prima regiune care a fost lovită de Bestia de la Răsărit, grosimea stratului a atins 26 cm.

La Londra temperatura oscila marți în jur de 0C și stratul de zăpadă era de doar câțiva centimetri, o raritate în capitala britanică unde temperatura medie ziua este în jur de 8 – 9C și de 2C noaptea la această vreme a anului.

Dar chiar și aceste temperaturi și straturi de zăpadă sunt suficiente pentru a provoca perturbații sau chiar haos în viața locuitorilor insulelor britanice, pentru că și provincia Irlanda de Nord din insula Irlanda a fost lovită de intemperii, la fel ca și insula Marea Britanie.

Zăpada și gheața au dus la întârzieri sau anulări de trenuri între Londra și estul Angliei, ca și în sudul Angliei. Mai multe șosele au fost închise în estul și centrul Angliei, iar AA – companie de depanare a mașinilor – informează cu privire la sporirea numărului accidentelor de circulație.

Aici șoferii nu sunt obișnuiți cu condițiile de condus pe timp de iarnă grea, nu au în general cauciucuri speciale de iarnă, iar unii dintre ei nu se adaptează la regimul schimbărilor de viteză pe drumuri alunecoase.

Iarna grea – o excepție

Perturbarea transporturilor afectează și programul vaccinărilor anti-Covid – cel mai de succes din Europa, cu peste 12 milioane de inoculări – unele centre din estul și sud-estul Angliei fiind închise luni și marți.

Unii spun că autoritățile au fost prinse din nou nepregătite și că ar fi trebuit să reacționeze mai devreme. De multe ori, singura măsură este răspândirea sării pe suprafețele înghețate.

Boris Johnson, actualul prim ministru, spunea, pe vremea când era primar al Londrei (2008 – 2016) că episoade ca acestea în timpul iernii britanice, de regulă blândă, nu sunt suficient de frecvente pentru a justifica investiții în mijloace prea sofisticate de combatere a efectelor adverse.

Iar părerea lui este în general împărtășită de clasa politică britanică, mai preocupată de prevenirea și combaterea efectelor inundațiilor, tot mai frecvente în contextul încălzirii globale.

Dar ce este de fapt această Bestie de la Răsărit? Fenomenul este cauzat de o zonă de presiune ridicată deasupra Groenlandei care împinge înspre sud aerul cald adus dinspre Oceanul Atlantic de Curentul Golfului și permite pătrunderea aerului rece de pe continent.

Se așteaptă ca ziua cea mai friguroasă să fie miercuri, când la Londra, de pildă, mercurul termometrelor este prognozat să scadă până la – 7C, un fel de echivalent al lui -25C la București.

Vremea rece este prognozată să continue până duminică 14 februarie, când temperaturile vor începe să revină la normal, iar britanicii se vor putea concentra asupra necazului lor cotidian – pandemia de Coronavirus.

Notă: Petru Clej este jurnalist la Radio France Internationale/ În colaborare cu G4Media.ro, Petru Clej ține un curs online de jurnalism

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...