Home » Articole » Bateristul de la The Rolling Stones ratează turneul din SUA. Charlie Watts (80 de ani) are nevoie de odihnă după un tratament medical

Bateristul de la The Rolling Stones ratează turneul din SUA. Charlie Watts (80 de ani) are nevoie de odihnă după un tratament medical

Bateristul de la The Rolling Stones ratează turneul din SUA. Charlie Watts (80 de ani) are nevoie de odihnă după un tratament medical
Ascultă articolul

Steve Jordan (64 de ani) îl va înlocui pe bateristul Charlie Watts în turneul pe care formația The Rolling Stones îl va începe în această toamnă, în Statele Unite, anunță Agerpres. Mick Jagger a declarat că formaţia sa, The Rolling Stones, aşteaptă cu nerăbdare revenirea lui Charlie Watts, de îndată ce acesta îşi va încheia perioada de recuperare ”în urma veştii potrivit căreia bateristul va rata probabil viitorul turneu al trupei în SUA”, informează DPA/PA Media joi.

- articolul continuă mai jos -

Un purtător de cuvânt al lui Charlie Watts a confirmat că este puţin probabil ca bateristul în vârstă de 80 de ani să fie disponibil pentru reluarea turneului Rolling Stones, ”No Filter Tour”, în SUA, în această toamnă’, în timp ce îşi revine după o procedură medicală nespecificată. Formaţia britanică urmează să îşi reia turneul în SUA în septembrie, după ce acesta a fost amânat anul trecut. ”Charlie a fost supus unei proceduri care a fost încheiată cu succes, dar înţeleg că medicii au ajuns săptămâna aceasta la concluzia că acum are nevoie de odihnă corespunzătoare şi de recuperare”, a declarat reprezentantul lui Watts.

După aflare veştii, Jagger a salutat înlocuirea lui Watts cu Steve Jordan, care se va alătura formaţiei în turneul care va debuta la St Louis, la 26 septembrie. Alte concerte sunt programate în Pittsburgh, Nashville, Minneapolis, Dallas şi alte oraşe.

Într-un comunicat, Watts a declarat că face tot posibilul să se recupereze şi că urmează sfatul medicilor. ”Fac tot ce pot pentru a fi din nou în formă, dar astăzi am acceptat opinia specialiştilor, că acest lucru va dura o vreme”.

Jordan a declarat că este o ”onoare şi un privilegiu absolut” să fie dublura lui Watts. ”Aştept cu nerăbdare să repet cu Mick, Keith şi Ronnie. Nimeni nu va fi mai fericit decât mine să renunţe la acest loc la baterie de îndată ce Charlie îmi spune că se simte bine”, a adăugat el.

În 2004, Watts a fost tratat pentru cancer la gât la Spitalul Marsden din Londra.

Sursa foto: Facebook / Charlie Watts

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.