G4Media.ro

Barna, după ședința coaliției: Eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor va fi pusă…

Sursa Foto: Inquam Photos/ Ovidiu Micsik

Barna, după ședința coaliției: Eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor va fi pusă pe ordinea de zi a ședinței de plen reunit de miercuri

Vicepremierul Dan Barna a anunțat luni, la finalul ședinței coaliției de guvernare, că proiectul de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor va fi pe agenda Birourilor Permanente Reunite de mâine, iar miercuri va figura pe ordinea de zi a plenului reunit al Camerei Deputaților și Senatului.

”S-a mai discutat despre o temă atât de importantă pentru USR PLUS, dar și pentru întreaga coaliție, cea legată de pensiile speciale și, pe termen scurt, pensiile speciale ale parlamentarilor. Va fi pe agenda Biroului Permanent Reunit de mâine dimineață, astfel încât miercuri, când va fi ședință de plen reunit, sper să avem pe ordinea de zi regulamentul privind deputații și senatorii, astfel încât să votăm, să vedem dacă reușim miercuri, eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, un prim pas necesar, un prim pas promis, o primă obligație morală asumată”, a declarat Dan Barna.

El a adăugat că sunt două variante luate în calcul în coaliție: eliminarea pensiilor speciale să fie votată la plenul de miercuri sau, a doua variantă, săptămâna viitoare.

Potrivit lui Barna, este prioritară soluţionarea întregii probleme a pensiilor speciale, dar fiecare categorie trebuie analizată în parte.

„Eu vreau să ieşim din logica aceasta a ipocriziei retorice, pe care o vedem pe diverse spaţii media legată de pensiile speciale. Fiecare categorie de pensii, numită specială la modul generic, trebuie să aibă o reglementare şi o lege distinctă tocmai pentru a evita problemele de constituţionalitate pe care le-am avut în legislatura anterioară. Într-adevăr, colegul meu, vicepremierul Kelemen Hunor, şi-a exprimat nişte rezerve legate de această abordare, dar ceea ce spune este hai să facem paşii pe care putem să-i facem. Pensiile speciale ale parlamentarilor sunt un pas firesc, logic. Pentru celelalte categorii avem grupul de lucru prin care analizăm care este abordarea sustenabilă şi funcţională juridic, astfel încât să putem lua deciziile de a rezolva această situaţie, fie că rezolvarea înseamnă impozitarea, în unele situaţii, unde CCR a spus că nu se poate mecanismul acesta al eliminării, fie eliminare în alte situaţii”, a detaliat vicepremierul.

Potrivit acestuia, va fi analizată fiecare categorie, urmând ca Ministerul Muncii să vină cu propuneri. Termenul de principiu este de două luni, în care să se formuleze opţiuni, variante pe fiecare categorie de pensii speciale.

El a informat, totodată, că şedinţele coaliţiei guvernamentale vor avea loc în fiecare luni, de la ora 11,00.

Săptămâna trecută, preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că parlamentarii liberali vor vota pentru desfiinţarea pensiilor speciale ale parlamentarilor.

„Am decis în unanimitate, în Biroul Politic am luat această decizie, ca să nu mai existe niciun dubiu, susţinerea proiectului de lege care modifică statutul deputaţilor şi senatorilor prin care se desfiinţează pensiile speciale ale parlamentarilor. Noi vom vota, când se va introduce în dezbaterea camerelor reunite, acest proiect de lege, noi vom vota ‘pentru'”, a afirmat Orban, la Palatul Parlamentului.

Întrebat dacă PNL susţine proiectul de lege pe această temă depus de PSD, Orban a spus: „PNL a înaintat proiectul de lege pentru desfiinţarea pensiilor speciale încă din legislatura trecută. De asemenea, ca să fiu corect, există un proiect de lege înaintat şi de partenerii noştri de la USR PLUS, iar în legislatura trecută, când PSD a avut majoritate parlamentară, aceste două proiecte de lege au fost ţinute în sertare. Mai mult decât atât, preşedintele PSD, întrebat fiind când a jucat comedia cu demisia, dacă susţine proiectele de lege de desfiinţare a pensiilor speciale pentru parlamentari, nu a spus că le susţine, pentru că dacă le-ar fi susţinut, ele ar fi fost adoptate”.

Orban a afirmat că cea mai simplă cale de a rezolva această problemă este adoptarea proiectului de lege depus de PNL.

„Nu au vrut să rezolve această problemă. Acum, când avem noi majoritate şi arătăm clar că vrem să rezolvăm această problemă, încearcă şi ei să prindă trenul. L-au pierdut. Să nu uităm niciodată că cel care a introdus pensiile speciale pentru parlamentari, ca aproape toate pensiile speciale, a fost PSD când a avut majoritate parlamentară. PNL a votat împotriva modificării legii privind statutul deputaţilor şi senatorilor care a instituit acest drept pentru parlamentari”, a mai spus Orban.

Sursa Foto: Inquam Photos/ Ovidiu Micsik

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

27 comentarii

  1. Mda și ăia 100000 sau câți or fi că nici ei nu stiu, care iau și salariu la stat și pensie,când?

    • Hai sa le facem toate pe rand. Nici nu au venit ăștia bine la guvernare si voi toti vreti sa repare in 3 luni tot ce a stricat PSD-ul in 30 de ani. Fiti mai realisti si nu mai puneti botul la manipularile televiziunilor care au patroni cu probleme penale.

    • Vi se pare nerealist ca in acelasi proiect privind pensiile speciale sa fie vizate si alte categorii de pensii speciale (care reprezinta o parte mult mai mare din volumul total al acestor pensii)?

      Se vorbeste de atata vreme in spatiul public de asta si au fost atatea proiecte incat, credeti-ma, daca USR-PLUS ar dori cu adevarat suprimarea (sau macar ponderarea, in cazul magistratilor – unde CCR a dat o decizie mult dezbatuta), ar propune-o.

      Iar daca jurnalistii si-ar face treaba, i-ar pune pe politicieni in fata propriilor contradictii mult mai clar. Va invit sa sinteza facuta de RISE despre diferitele proiecte de lege in materie de pensii speciale. E o lectura interesanta 🙂

    • si ei pensii speciale,asa ca,ciocul mic!

  2. Nu ne interesează pensiile parlamentarilor. Sunt irelevante. Va rog sa le păstrați dar sa tăiați pensiile securiștilor, magistraților și cele ale milițienilor.
    Se poate?

    • Mai mult decat pensiile parlamentarilor nu se va desfiinta niciodata. Si chiar si astea se vor introduce inapoi mai tarziu.

  3. Pensiile parlamentarilor, impact bugetar zero. Tema populista, probabil prinde la focile pluseriste.

  4. Si celelalte pensii speciale? Va e frica probabil.

  5. Populism dar nu din acela adevarat ci de smekerashi.

  6. BLA, BLA, BLA ! BLA, BLA BLA !

    SPOILER: LA FINAL SCAPA TOTI SI SE DUBLEAZA PENSIILE SPECIALE.

    dorenenii si tudoreii VOR FI MILIONARI IN EURO DIN PENSII.

  7. Dacă nu puteți aplica principii echitabile pensiilor speciale care au impactul bugetar cel mai mare, atunci găsiți activități cu valoare adăugată tangibilă în care specialii să muncească intelectual, de la distanță, pentru patria lor, chiar și după pensionarea privilegiată la vârsta specială.
    Un fel de pro-bono util cu reciprocitate în dragoste pentru patria care „i-a privilegiat”.

    • DAR SUNT REANGAJATI IMEDIAT IN SISTEMUL DE STAT.DEVIN CUMULARZI. LI SE DAU MULTILE FUNCTII, LOCURI IN CONSILII DE ADMINISTRATIE, SINECURI
      MUNCESC DIN GREU. TE INTREBI DACA LE AJUNG CELE 24 DE ORE ALE UNEI ZILE!

  8. Baieti astia va fura postofelul vi-l intorc in fata si apoi va trag si un scuipat.
    Alegeti in continuare politruci…

  9. Am votat USR numai sa văd cum taie pensiile speciale, cum dau afară bugetari, cum dau afară pe cei ce iau pensie si salariu. Am înțeles ca ăștia nu pot repara tot ce a distrus PSD, dar prima măsură trebuia luată cu cei ce cumulează pensii speciale cu salarii. Când vezi ca nu sunt bani la buget nu faci economie cu elevi, studenți sau asistati sociali ci direct cu leprele de bugetari.

    • Corect!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    • Exact ! Au inceput cu masuri de austeritate, dar nu fac nici o diferenta intre super-bugetarii platiti mai mult ca in privat pe joburi bidon cu titulatura si valoare adaugata discutabila sau pur si simplu functionarii din sisteme deja super bine platite, si bugetarii care au ramas in urma salarial – pe posturi de necalificat sau in sisteme neprivilegiate (ma gandesc de exemplu la Politie, unde cred ca un politist de comuna cu bac si postliceala ia poate mai mult ca un profesor cu o vechime decenta).

    • Eu am spus mereu ca dincolo de promisiunile USR PLUS, NU am incredere in ei pana NU ii vad la putere, trebuie sa-i vezi la putere, acolo se vede ce FAC, cand nu sunt la putere promit marea cu sarea!
      La putere, altele sunt prioritatilee: vedeti ca acum prioritatile nu mai sunt alea din campanie, acum clientela politica trebuie satisfacuta din plin!
      Asa face fiecare partid cand ajunge la putere!
      Dezamagirea va fi uriasa la sustinatorii de USR PLUS, pentru ca multi chiar au SPERAT: copiii mei, mari sustinatori ai USR sunt si ei dezamagiti deocamdata, inca spera desi le-a cam trecut marea speranta…

  10. Pensiile speciale aflate in plata, alea uriase VOR RAMANE?!
    Adica: Legea care va Elimina Pensiile speciale ale parlamenatrilor va actiona doar pentru Pensiile obtinute dupa Publicarea Legii in MO sau de la data cand va scrie in Lege?!
    Cele obtinute anterior, adica cele aflate in Plata ACUM, vor RAMANE???!!!
    Cu ele cum rezolvati, ca dl senator PNL Daniel Fenechiu, individ uns cu toate alifiile, a spus CLAR: cele aflate in plata vor RAMANE!

    • @lili, cred ca știi și tu că alea în plată rămân, toată lumea știe! Și cred că mai știi și ce se poate face cu ele ca să se intre în normal la încasarea lor: impozitarea progresivă.
      Și știi că nu se vrea impozitarea progresivă, pentru că, să fie constituțională, ar trebui sa fie general aplicabilă, adică tuturor care au venituri permanente.
      Și știi că establishmentul nu e voie să fie atins!

  11. Nu vor sa elimine pensiile speciale sau să restructureze aparatul de stat stufos , sau sa elimine cumularzii din sistemul bugetar. Fac doar gargara un circ ieftin ptr privitori. Cum a putut Boc să taie 25 % la bugetari și 15 % la pensionari asa puteau si acum să impoziteze pensiile speciale, puteau să dea afară cumularzii speciali pensionati la 45 de ani reangajati la stat pe funcții calde bine plătite și cumulează pensia specială cu salariul ocupând locuri de muncă ale tinerelor care stau în șomaj sau pleacă din țară și vor dezvolta economia altor state . Puteau să elimine orice fel de subvenții din bani publici deci și din buzunarul meu, mai ales în agricultură ramură care este gaura neagră a economiei prin evaziune fiscală și muncă la negru, direcția banilor subvenționați nu ii controlează nimeni să aducă plus valoare economiei.

    • Corect!
      La alegerile din 2024 vom vorbi iar despre Pensiile specialeale privilegiatilor, depsre Sporurile si Salariile uriase ale bugetarilorprotejati de toate guvernele, bugetari care se calca pe picioare prin birouri, despre necesitatea Restructurarii Companiilor de stat, depsre clientela aciuata prin CAurile Companiilor de stat, depsre nepotismul si clientelismul la ocuparea functiilor publice banoase, despre cumularea salariului la Stat cu Pensia speciala, depsre necesitatea Reformei in Educatie, depsre LIPSA Spitalelor, a Autostrazilor, despre pensiile mici ale amaratilor…
      Iar partidele vor veni iar cu aceleasi promisiuni marete: „Vom face si vom drege, VOTATI-NE”!!!

  12. Populist si de imagine. 109 miliarde duc bugetarii, salariile lor atarna macar 30-40% din Bugetul de Stat si USR imi povesteste despre caca-maca.
    USR nu se ridica la inaltimea asteptarilor, imi pare rau s-o spun.

  13. „De ce nu se taie, de fapt, din sporurile bugetarilor. Discuțiile din spatele ușilor închise.
    15 februarie 2021.
    Liderii Coaliției de guvernare au decis, luni, să nu elimine sporurile bugetarilor prin Ordonanță de Urgență, ci să paseze problema Parlamentului. Motivul invocat oficial este că ordonanța ar putea fi contestată la Curtea Constituțională, neoficial însă, PNL, USR-PLUS și UDMR nu vor să-și asume deocamdată o eventuală tăiere a sporurilor bugetarilor. Motivul real este faptul că o astfel de decizie ar afecta direct clientela politică numită în funcții de stat de toate cele trei partide. Singurul adept al tăierii sporurilor este premierul Cîțu care a și anunțat public că este dispus să își asume o astfel de decizie „cu toate riscurile politice”.
    Surse din interiorul PNL au declarat pentru HotNews.ro că propunerea făcută în urmă cu o săptămână de Florin Cîțu privind reducerea sporurilor bugetarilor NU a fost primită bine de conducerea partidului.
    Președintele PNL, Ludovic Orban i-a transmis lui Cîțu și miniștrilor PNL că reducerea sporurilor NU se poate face acum ci trebuie mai întâi o analiză în detaliu a sporurilor existente în acest moment. Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a primit sarcina de a face o evaluare în acest sens.
    Sursele din interiorul PNL au explicat pentru HotNews.ro că Ludovic Orban este de fapt cel care CONTROLEAZA Deciziile în Guvern și NU este de acord cu propunerea premierului privind reducerea sporurilor bugetarilor.
    „O astfel de decizie costă politic prea mult, lovește în clientela de partid și în salariile de bugetari ale oamenilor puși în fruntea instituțiilor publice. Ne-am pune în cap proprii oameni. Orban știe acest lucru”, au explicat sursele citate.

    Decizia politică de a dezbate în Parlament reducerea sporurilor este de fapt, o formă de a BLOCA acest demers.
    Potrivit surselor citate, la ședința Coaliției, Ludovic Orban a fost cel care a propus amânarea tăierii sporurilor bugetarilor invocând necesitatea modificării legii salarizării.

    „Problematica sporurilor e una complexă, care va fi abordată în proiectul de lege de îmbunătățire a legii salarizării în sectorul public. Dacă vom propune amendamente în dezbaterea parlamentară a legii bugetului de stat, o vom face de comun acord în cadrul coaliției și vom anunța acest lucru”, a declarat de altfel Ludovic Orban.

    Vicepremierul USR Dan Barna a anunțat că Parlamentul va decide în privinţa sporurilor care se acordă angajaţilor la stat.

    „Momentan nu o să vină nimic dinspre guvern legat de sporuri. Pe legea bugetului nu se modifică nimic la sporuri. Rămâne să se facă pe legea salarizării. (…) Vom decide și va fi o dezbatere în Parlament care dintre sporuri trebuie eliminate”, a declarat Dan Barna.

    Rusine, sper sa dispareti cat mai repede, mincinosilor!
    Catule, esti gluga de coceni sau sira de paie, ca Premier nu esti!

  14. Pensiile speciale=gogosi electorale ale liberalilor si psdistilor care iau de la saracii nefavorizati si dau la bogatii favorizati si asta in… marea criza economica care e suportata de pensionarii saraci Pensionarii speciali bogati sint aminati la infinit de liberali si psdisti care se lauda ca le taie numai la deputati si senatori mai de< 1% din totalul specialilor….praf in ochii prostilor