Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
FC Barcelona a învins-o, miercuri seară, la Montjuic (Spania), pe formația germană Borussia Dortmund, scor 4-0, în prima manșă a dublei din sferturile Ligii Campionilor.
Catalanii au început tare partida, cu același pressing agresiv pe care l-a implementat Hansi Flick odată cu sosirea la echipă, și au reușit să-și creeze numeroase ocazii. Totuși, golul a venit în a doua parte a primei reprize, atunci când Raphinha a împins o minge de pe linia porții (min. 25), trimisă de Cubarsi în urma unei faze fixe . Tabela a rămas neschimbată după cele 45 de minute, iar echipele au intrat la vestiare cu scorul de 1-0 în favoarea gazdelor.
Barcelona a intrat dornică de a înscrie și în a doua repriză, de data această având nevoie doar de câteva minute, întrucât Lewandowski a înscris cu o lovitură de cap, în minutul 48, dintr-o recentrare dată de Raphinha. În minutul 66, Lewandowski a bifat dubla cu un șut din marginea careului, la capătul unei faze colective. Lamine Yamal s-a trecut și el pe lista marcatorilor, după un contraatac letal al catalanilor (min. 77).
Astfel, Barcelona este cu un picior și jumătate în semifinalele Champions League după această victorie clară din Spania. Returul va avea loc pe 15 aprilie, la Dortmund.
Barcelona take a big lead to Dortmund 👀#UCL pic.twitter.com/oFZXiOvUqJ
— UEFA Champions League (@ChampionsLeague) April 9, 2025
PSG, victorie acasă cu Aston Villa, scor 3-1
Paris Saint-Germain a câștigat împotriva formației engleze Aston Villa pe Parc des Princesc, scor 3-1, în celălalt sfert de finală al Ligii Campionilor jucat în seara de miercuri.
Scorul a fost deschis de Morgan Rogers (min. 35), dar PSG a revenit rapid printr-un gol fabulos înscris de Desire Doue (min. 39). În a doua repriză Kvaratskhelia (min. 49) și Nuno Mendes (min. 90+2) au adus victoria Parisului.
Returul va avea loc pe 15 aprilie, la Birmingham.
A night of special goals in Paris ✨#UCL pic.twitter.com/NPozuABSlq
— UEFA Champions League (@ChampionsLeague) April 9, 2025