Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
O persoană a fost rănită, duminică seara, după ce o butelie a explodat în locuinţa sa din comuna Drânceni, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, citați de Agenția de presă Rador.
Victima era singură acasă şi ar fi încercat să schimbe butelia, iar după incident a reuşit să-şi anunţe fiul domiciliat într-o altă localitate, care a sunat la numărul de urgenţă 112.
”Secţia de pompieri Huşi a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă şi un echipaj specializat, pentru asigurare măsurilor PSI, în urma exploziei unei butelii încărcate cu GPL, în localitatea Râşeşti, comuna Drânceni. Explozia nu a fost urmată de incendiu. O butelie încărcată cu GPL, cu o capacitate de opt litri, a explodat în baia locuinţei, în urma deflagraţiei o persoană fiind rănită. La faţa locului a fost solicitată şi o ambulanţă aparţinând Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.
Victima a suferit arsuri în zona feţei şi a toracelui, fiind transportată la Spitalul Municipal ‘Dimitrie Castroian’ Huşi.
În urma exploziei locuinţa a fost avariată.