Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Un bărbat din Galaţi a fost reţinut de poliţişti după ce a fost depistat cu o alcoolemie de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat şi fără permis, informează, duminică, Inspectoratul de Poliţie Judeţean, transmite Agerpres.
Potrivit sursei citate, poliţiştii de la Secţia 3 Galaţi au fost sesizaţi cu privire la faptul că un bărbat ar fi alimentat autoturismul la o staţie de carburanţi din municipiu şi ar fi refuzat să plătească.
La faţa locului, poliţiştii au identificat persoana în cauză, un bărbat de 46 de ani, stabilind că, după alimentarea autoturismului, acesta nu a părăsit incinta staţiei de carburanţi, intenţionând să achite.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat alcoolscop, valoarea rezultată fiind de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Totodată, în urma verificărilor, poliţiştii au constatat că bărbatul avea permisul reţinut, fiind cercetat într-un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.
Ca urmare, a fost reţinut de poliţişti, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, în vederea dispunerii unei măsuri preventive.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi conducere fără permis.
Îmi place la nebunie precizarea că alcoolul din aerul expirat era pur. Să nu creadă careva că alcoolemia se exprimă în alcool diluat în aerul expirat
@ REDACȚIA: Individul reținut pentru conducerea în stare de ebrietate -NU conducea „fără permis…” ci CU PERMISUL SUPENDAT pentru o altă faptă…!!!
Art. 335, alin. (2) Cod Penal
Tupeu de tupeu. Și nesimțit. Bravo celor de la poliție. Societatea civică nu mai are nici un fel de bun simț