Home » Articole » Avram Iancu va înota, începând de marți, pe brațul Chilia, singurul braț al Dunării pe care nu l-a parcurs

Avram Iancu va înota, începând de marți, pe brațul Chilia, singurul braț al Dunării pe care nu l-a parcurs

Ascultă articolul

Primul înotător care a parcurs fără materiale ajutătoare Dunărea de la izvor până la vărsarea în Marea Neagră, Avram Iancu, va începe marţi, la ora 9,00, o cursă pe braţul Chilia al Dunării, zonă de frontieră româno-ucraineană, transmite Agerpres.

Anunţul a fost făcut pe pagina sa de Facebook, unde aminteşte că în 2017 a înotat pe tot braţul Sulina al Dunării, iar trei ani mai târziu şi pe braţul Sfântu Gheorghe.

- articolul continuă mai jos -

„Prima şi cea mai importantă motivaţie este plăcerea pură de a înota. Doresc să îmbrăţişez măreaţa Dunăre la acest moment delicat pentru ea când nivelul apei sale a atins un minim istoric”, a scris Avram Iancu.

El va înota în apele româneşti ale fluviului, iar la final va intra pe canalul Musura şi va ieşi în Marea Neagră, de unde se va întoarce pe Dunăre, spre Sulina. Acolo, îl vor aştepta participanţii la quadratlonul „Sulina altfel”, o întrecere în patru sporturi – înot, ciclism, caiac şi alergare.

„Îi felicit pe organizatori, Vanea Aniko Emese, Călin Ene, pe voluntari şi pe toţi cei implicaţi. Aşadar, acum este momentul istoric pentru a mă întâlni cu organizatorii şi participanţii acestui eveniment fabulos. Este modul meu de apreciere pentru ei: să merg înot până acolo, completând astfel triada braţelor dunărene”, a mai scris Avram Iancu.

Înotătorul din Petroşani invită publicul să-l urmărească prin intermediul unei aplicaţii prin care va face publice fotografii de pe traseu.

„Vom ‘cartografia’ împreună locurile îndepărtate ale paradisului de apă, floră şi faună a României, a locului unde Dunărea întâlneşte Marea Neagră”, a adăugat acesta.

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole