Home » Anchete » Avocatul Elenei Udrea susține că a sfătuit-o să nu intre în sala de judecată pentru că nu este vaccinată

Avocatul Elenei Udrea susține că a sfătuit-o să nu intre în sala de judecată pentru că nu este vaccinată

Avocatul Elenei Udrea susține că a sfătuit-o să nu intre în sala de judecată pentru că nu este vaccinată
sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Ascultă articolul

Avocatul Elenei Udrea, Veronel Rădulescu, a declarat luni, la Curtea de Apel București, unde se judecă unul din termenele dosarului Hidroelectrica, în care este acuzată de luare de mită, că și-a sfătuit clientul să nu intre în sala de judecată deoarece nu este vaccinată.

”Nu trebuie să intre în Curtea de Apel fiind nevaccinată, pentru că poate fi sancționată. Am văzut interpretarea CSM că Hotărârea de guvern nu interzice accesul în instanțele de judecată, dar CSM-ul nu poate să anuleze o hotărâre de guvern.  Sper ca instituțiile statului să lămurească acest lucru”, a declarat, luni, avocatul Elenei Udrea.

- articolul continuă mai jos -

Procesul a început pe fond după ce Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a decis în 2020 că probele au fost administrate legal.

În acest caz, Elena Udrea este acuzată de procurorii DNA că, în 2011, ar fi primit de la ”băiatul deștept” din Energie, Bogdan Buzăianu, prin intermediul lui Radu Budeanu (patronul Cancan și al Gândul.ro), o mită de 3,8 milioane de dolari și o creanță de 900.000 de mii de euro pe care Buzăianu o avea de recuperat de la Bobby Păunescu.

Acesta din urmă gajase împrumutul de la Buzăianu cu acțiunile la revista Capital și ziarul Evenimentul Zilei. Așa ar fi ajuns Elena Udrea patroana reală a EVZ, potrivit DNA.

 

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole